luni, 4 iulie 2011

Cuvinte de folos duhovnicesc

Cuviosul PAISIE AGHIORITUL

Harul lui dumnezeu este un lucru scump.Pentru ca să vină şi să se sălăşluiască în om trebuie ca acesta să se înrudească în duh cu dumnezeu,şi să se nevoiască să lepede orice element omenesc.
Noi însă vrem să vină harul dumnezeiesc şi să ne slobozească de slăbiciuni fără nevoinţă.
Dar pentru ca duhul sfânt să se sălăşluiască în om trebuie multă lepădare de sine, multă mărime de suflet, smerenie,nobleţe sufletească, jertfire de sine.
Viaţa duhovnicească este desfătare.
Hristos a pus priză, dar cablurile noastre sunt ruginite şi de aceea nu primesc harul dumnezeiesc.
Să ne curăţim cablurile, să ne nevoim să ne cunoaştem pe noi înşine, să tăiem patimile noaste, să dobândim virtuţile şi astfel ne va cerceta harul lui dumnezeu. Acestuia i se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin

CUVINTE ale Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL
(Trecut la cele veşnice în anul 662 )

Fiecare dintre noi este cu putinţă să guste o parte din sfinţenie şi calea spre desăvârşită sfinţenie trece prin anumite grade şi stadii.Calea care duce la sfinţenie este pocăinţa, deoarece ‘’toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui dumnezeu.Cu cât urcă cineva mai sus pe scara pocăinţei, în aceiaşi măsură urcă pe treptele sfinţeniei.
Dobândirea harului dumnezeiesc nu este ceva în parte, ci întregimea înfierii,pe care Hristos o dă credincioşilor prin biserica sa.
Credincioşii pot, dacă vor , să participe la desăvârşirea după putere, pe care sfinţii părinţi o împart în trei stări: curăţitoare, luminătoare şi desăvârşitoare.Marele Maxim Mărturisitorul citează trei stări mai generale .Prima este ‘’a nu păcătui’’,a doua este ‘’a nu-ţi închipui în sufletul tău gânduri pătimaşe. Starea a treia este’’a privi chipurile femeilor şi ale celor ce te-au mâhnit, fără patimă în gândul tău.Prima stare este nemişcarea completă a trupului spre păcatul cu faptă.A doua. Desăvârşită lepădare din suflet a gândurilor pătimase,a treia,desăvârşita nemişcare a poftei spre patimi.Şi a patra,desăvârşită lepădare din cugetare a tuturor imaginilor venite prin simţuri.


Părintele ARSENIE BOCA

• Odată oamenii I s-au plâns lui Dumnezeu că tare o duc greu cu necazurile, cu lipsurile şi cu păcatele.
-Drept aţi spus fiilor că o duceţi greu cu păcatele.Deci dacă o duceţi greu cu ele, nu le mai faceţi !
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările.
Socotiţi şi voi, care de cine să asculte întâi ?

• Oare nu ştii,omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu?
Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
• Fi hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. Un înger bun doreşte să te ajute,nu-l refuza.
• Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii
• Pâna la Dumnezeu nu este nici jos nici sus, nici aproape , nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea El e mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău,numai să ştii şi să afli această apropiere prin credinţă.
• Fii în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei tale ca un pîrâş, dar nu-i lăsa pe cei vicioşi şi pe cei răi să se uite în sufletul tău, că privirea viciului întunecă sufletul. Cu oamenii să te împaci, dar cu păcatele să te cerţi.

Niciun comentariu:

S-ar putea sa iti placa si...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...