miercuri, 2 iunie 2010

Îndreptățirea oamenilor și îndreptățirea de la Dumnezeu


În sudul Rusiei, în împrejurimile Rostovului, lucra o echipă de douăzeci de oameni. Unul din ei, pe numele lui Andrei, avea un caracter şi o purtare rea, astfel că era greu de trăit împreună cu el. Un altul, cel mai tânăr dintre toţi, era un om foarte bun; iubea pe Dumnezeu şi păzea poruncile Domnului; numele lui era Nikolai. Cum Andrei făcuse multe rele şi tot felul de neplăceri tovarăşilor lui, aceştia s-au hotărât să-l omoare, dar tânărul Nikolai n-a fost de acord cu această fărădelege şi i-a îndemnat ca în nici un caz să nu ucidă. Muncitorii echipei nu l-au ascultat pe Nikolai şi l-au ucis pe Andrei. Crima a fost descoperită. Afacerea a ajuns la poliţie. Atunci Nikolai, văzând nenorocirea lor, le-a zis: „Voi toţi aveţi soţie şi copii, eu însă sunt fecior şi singur. Spuneţi că eu l-am omorât, şi eu voi spune acelaşi lucru. Mie nu-mi este greu să merg la ocnă şi, oricum, mă voi duce acolo fiind singur. Dar dacă vă condamnă pe voi, câtă lume va suferi!” La început muncitorii n-au răspuns nimic, căci se ruşinau de Nikolai care-i îndemnase să nu ucidă, dar până la urmă acesta a reuşit totuşi să-i convingă şi s-au înţeles să spună că Nikolai a omorât.
Au venit la locul faptei procurorul, judecătorul de instrucţie şi jandarmii, şi au început ancheta: „Cine a omorât?” Nikolai spune: „Eu am omorât”. Au fost interogaţi şi ceilalţi; aceştia au spus şi ei că Nikolai era făptaşul. Nikolai avea o faţă blândă şi un caracter smerit şi vorbea liniştit şi tihnit. Judecătorul de instrucţie a făcut interogatorii foarte lungi, căci nu se putea convinge că un om atât de blând şi paşnic era un ucigaş. Dar afacerea şi-a urmat cursul ei şi a fost înaintată tribunalului. Şi la tribunal toţi s-au minunat cum a putut omorî un om atât de smerit şi liniştit, şi nici un judecător n-a vrut să-l creadă, deşi Nikolai susţinea sus şi tare că el a ucis. Multă vreme judecătorii n-au putut da o sentinţă. Nimeni nu voia să semneze condamnarea lui. Atât Nikolai, cât şi toţi ceilalţi au fost interogaţi din nou pentru a elucida misterul şi au fost conjuraţi să spună adevărul. În cele din urmă, Nikolai, acuzatul nevinovat, a declarat că, dacă adevăratul vinovat nu va fi pedepsit, va spune adevărul. În timpul anchetei, a ieşit la iveală că Andrei era un om rău, astfel că toţi, procurorul şi judecătorul, au fost de acord să claseze afacerea dacă li se va face cunoscut adevărul. Şi atunci, nu Nikolai, ci ceilalţi au povestit cum se petrecuseră lucrurile şi cum Nikolai hotărâse să ia totul asupra lui, ca să-i salveze de pedeapsă. Judecata a fost suspendată şi s-a spus că crima lui Nikolai n-a fost stabilită, iar unul din judecători a spus: „Andrei a fost un om rău şi după faptă şi răsplată, dar aceştia sunt oameni buni: să trăiască în pace”.
Din această întâmplare se poate vedea ce putere are iubirea de aproapele. În inima tânărului Nikolai era harul lui Dumnezeu şi el se oglindea pe faţa lui şi lucra asupra tuturor celorlalţi.
Cuviosul Siluan Athonitul – “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”

S-ar putea sa iti placa si...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...