Cum trebuie să postim în acest post?

În acest post ca şi în celelalte trei posturi bisericeşti, şi, ca şi de altfel în orice zi de post, fie miercuri sau vineri nu trebuie să postim doar cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-te totodată de la patimi, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăţi nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, petrecând în rugăciune şi pocăinţă.

Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este deci nu numai cel trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate împreună cu cel de fapte rele, postul de mâncare împreună cu cel de purtări necuviincioase şi păcătoase. Aşa ne îndeamnă Biserica prin cântările şi slujbele ei: „Să postim, post primit, bineplăcut Domnului, postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit”.[1]

Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: „Postiţi? Arătaţimi-o prin fapte. Cum? De vedeţi vreun sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul şi uerchile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine... Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”[2]
[1] Triod, 1986, p. 112.
[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Ad populum antiocheum, Cuv. 3, Migne, P.G., XLIX, col. 53 (apud. Mărturisirea Ortodoxă, part. 1, Ed. I a Sf. Sinod, Bucureşti, 1899, p. 318).

ARHIMANDRIT IUSTIN PARVU : TACERE SI MARTURISIRE

“- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?
- Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…
- Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?- Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.
- Şi când trebuie să taci?
- Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…).
Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie.
- Dar aceia erau Sfinţi. Noi, păcătoşi fiind, putem mărturisi la fel ca ei?
- Bineînţeles. Oricând o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează, iar harul este cel care lucrează, iar harul acelaşi este, ieri şi azi şi în veci. Noi suntem fiinţe nevrednice şi ne facem şi mai nevrednici dacă rămânem căldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinţi.
- Cine-i îndreptăţit să mărturisească?
- Cine are unele convingeri şi le mărturiseşte. Oricine. Nu ne băgăm în probleme pe care nu le cunoaştem şi nu suntem în stare să le susţinem, dar de cele pe care le cunoaştem ne ţinem de ele. Iar dacă vrei să faci o apologie mai serioasă trebuie să ai o cunoştinţă duhovnicească, un har special de la Dumnezeu să faci aceasta, cum făceau Sfinţii. De nu – trebuie să ai o raţiune bogată care să sintetizeze corect ce au spus dascălii Bisericii.
- Ce amestec este justificat cu celelalte credinţe, cu celelalte biserici?
- Biserica Ortodoxă este veşnică prin Hristos Dumnezeu, e netrecătoare, nu are nevoie să se amestece cu nimic altceva ca să nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestecă. Nici măcar nu poţi avea o relaţie. Vin foarte mulţi oameni şi mă întreabă ce să facă: să mai intre sau nu în bisericile în care s-au făcut slujbe ecumenice? Eu le-am spus că, atunci când vor vedea că se vor împărtăşi unii de la alţii, să nu mai stea. Dar nici aşa. Ne temem de cuvintele Sfinţilor Părinţi care interzic să stăm sub acelaşi acoperiş cu ereticii. Ba canoanele spun că nici cu creştinii necununaţi să nu stai la masă, darmite cu ereticii. În cazul acesta ea nu mai e Biserică. De altfel e şi prorocit că toate organizaţiile ecleziastice vor cădea groaznic şi deodată, chiar şi instituţia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este închinare la idoli, iar dogma infailibilităţii papale este o latură a umanismului, după cum spune şi Sf. Iustin Popovici, reînviind idolatria. Toţi se închinau şi venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tăcut şi s-au supus ideologiei comuniste chiar siliţi, socotesc că sunt asemenea închinătorilor la idoli.
- Oamenii nu mai sesizează aceste pericole, fiind manipulaţi uşor prin mass-media. Cum mai pot fi treziţi?
- Din ignoranţă turma nu are habar pe cine preamăreşte. E foarte greu să convingi o masă de oameni când toţi preamăresc acelaşi lucru. Ce să-i mai spui bietului om? Face şi el precum aceia din antichitate, când se hotăra moartea unui filosof. Se dăduseră nişte scoici pe care să scrie oamenii votul lor. O bătrână a scris să fie omorât. Cineva o întreabă: cunoşti mata pe acesta? Nu-l cunosc, răspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Dacă aşa au făcut toţi, am făcut şi eu ca ei.
- Dar dacă nu ai o trăire ortodoxă, ce putere mai are mărturisirea ta?
- Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la măntuire. Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.
- Şi cum îţi dai seama?
- Foarte simplu. Când trăieşti puţin, Dumnezeu îţi descoperă mult. Tu să-ţi faci datoria ta de creştin, că-ţi dă El înţelepciunea căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii.
- Dar dacă apără adevărul cu răutate?
- Depinde. De unde ştim noi că un apărător al Ortodoxiei o face cu răutate? Păi, nu este decât să mă mânii pe păcat şi pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur spune că-i sfinţită palma celui care-l loveşte pe eretic. Nu pot să spun eu că cel ce face o constatare, o analiză, o face numaidecât pătimaş. O fi şi asta, dar nu întru totul. Mai este şi puţină jertfă. Că n-o fac pentru a câştiga drepturi personale, moşii, ci pentru că-mi ia credinţa. Atunci nu mai e de stat pe gânduri. Atunci când îmi confiscă căsuţa mea, să zic: Fie numele Domnului binecuvântat! Însă ce a făcut Iov când voia vrăjmaşul să se atingă de sufletul lui? Nu l-a predat, măi. De trup să nu ne pese, dar sufletul trebuie păzit. Dacă ne pierdem dreapta credinţa, asta înseamnă că ne pierdem sufletul. Cum să ni-l vindem? Rămânem ortodocşi.
- Cum să te supui stăpânirii de azi?
- Ne supunem în cele ce nu împiedică porunca lui Dumnezeu. Mă supun păstorului care intră şi iese pe uşă. Dar cel care intră ca furul pe aiurea, chiar şi prin altar, şi prin şcoală, prin cârciumi, prin droguri, prin homosexualitate şi toate fărădelegile, pe acela n-am voie să-l ascult. Noi, care avem răspundere, ce facem?
- Şi dacă te caterisesc?
- Caterisirea este omenească. Dar Sfinţii câte prigoniri şi nedreptăţiri n-au răbdat, de care mai degrabă nu suntem noi vrednici? Nu aşa s-a întâmplat şi cu Sf. Ioan Gură de Aur? Dar nu s-a dat înapoi. Asta nu l-a împiedicat cu nimic să mărturisească în continuare adevărul.
- Este o vrednicie a fi prigonit?
- Păi, este o vrednicie, căci asta înseamnă că trăieşti oleacă. Dacă n-ar fi fost sângele martirilor, care au mărturisit dreapta credinţă în faţa prigonitorilor Bisericii, n-am mai fi avut moştenirea aceasta de care ne bucurăm acum.
- Care este cea mai mare problemă a Bisericii astăzi?
- Primejdia cea mai mare este că noi, de 2000 de ani, săpăm la temelia Sfântului Altar slujind cu nevrednicie. Răul este în noi”.
Interviul cu Parintele Iustin din “Glasul monahilor”, nr. 4 (18)/ aprilie 2005

Pr. Cleopa

Cuvinte de folos1

more about "Pr. Cleopa", posted with vodpod

Vrea Hristos să fim pacifişti şi toleranţi cu oricine doar de dragul păcii?

Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie.
Aşa a grăit Domnul. A se citi: Nu am venit să împac adevărul cu minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, bestialitatea şi omenia, inocenţa şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece.
Cu ce să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului Lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul Lui Dumnezeu, şi cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel indeamnă: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce poate fi altceva decât cuvântul Lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Acestă sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul.
Că acestă înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? la fel şi nora cu soacra ei.
Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăţa şi îndrepta atunci pe necredincioşi ? Înţeleptul Pavel scrie: că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.
Aşadar, cuvintele despre aducerea sabiei pe pământ sunt pe deplin potrivite cu Hristos – Făcătorul de pace şi Dătătorul de pace. El dă cereasca Sa pace, ca pe un balsam ceresc, celor ce cred în El fără făţărnicie. Insă nu a venit să facă pace între fiii luminii şi fiii întunericului.
Sf. Nicolae Velimirovici.

Top 10 motive pentru a renunţa la Facebook

Dan Yoder este un antreprenor din SUA şi vicepreşedite la compania de social media Border Stylo din Hollywood. El a renunţat la contul său de pe Facebook şi va sfătuieşte să faceţi la fel. Iată 10 motive pentru care antreprenorul vă recomandă să renunţaţi la contul vostru.
10. Termenii şi condiţiile Facebook sunt avantajoase pentru Facebook

Să începem cu începutul. Termenii şi condiţiile Facebook impun deţinerea de către reţeaua de socializare a datelor tale personale (secţiunea 2.1), însă dacă nu le actualizezi la timp şi nu sunt corecte (secţiunea 4.6), contul tău ar putea fi suspendat (secţiunea 14). Ai putea argumenta că termenii nu fac altceva decât să protejeze interesele Facebook şi că nu sunt puse în practică, însă în contextul altor activităţi, această apărare este destul de slabă. În esenţă, clienţii lor sunt nişte angajaţi neplătiţi care pot forma baze de date pentru publicitate.
9. CEO-ul Facebook este recunoscut pentru comportamentul său neetic

De la chiar începuturile Facebook, etica lui Mark Zuckerberg a fost pusă la îndoială. Potrivit BusinessInsider.com, se folosea de datele utilizatorilor Facebook pentru a afla parole de email, pe care le folosea cu scopul de a citi mesajele private ale rivalilor săi, pentru a-i discredita. Aceste afirmaţii, deşi nedovedite şi destul de vechi, ridică totuşi semen de întrebare la adresa eticii CEO-ului celei mai mari reţele de socializare din lume. Totuşi, afirmaţiile par convingătoare, dacă ţinem cont de faptul că Facebook a ales să se lipsească de 65 de milioane de dolari pentru a-şi soluţiona un proces în care Zukenberg era acuzat că a furat idea privind Facebook.
8. Facebook a declarat război deschis împotriva confidenţialităţii

“Oamenii nu numai că se simt din ce în ce mai confortabil împărtăşind mai multe informaţii dar o fac din ce în ce mai deschis cu mai mulţi oameni. Această normă socială este ceva ce a evoluat în timp”, a spus fondatorul şi CEO-ul Facebook anul trecut, apărând schimbările privind politica confidenţialităţii. În esenţă, asta înseamnă că Facebook nu vrea doar să ştie totul despre tine şi să deţină date, dar să le facă disponibile pentru toată lumea. Ceea ce nu ar fi neapărat lipsit de etică, însă…
7. Facebook foloseşte metode clasice de wrestling

În timp ce comunică dezvoltatorilor de site-uri cum să-ţi acceseze datele personale cu noile API (Application Programming Interface - interfeţe pentru programare de aplicaţii), sunt relativ tăcuţi când vine vorba despre explicarea implicaţiilor către membri, ceea ce reprezintă o tehnică clasică de bait-and-switch (terminologie wrestling - un promoter sau un wrestler îi face pe fani să creadă că se va întâmpla un anumit lucru, dar acţionează în aşa fel încât lucrurile iau o cu totul altă turnură, spectatorii fiind surprinşi într-un mod plăcut sau neplăcut, devenind confuzi şi dezamăgiţi. De exemplu, Jerry Lawler trebuia să se lupte cu Bret Hart la SummerSlam 1993, dar Lawler a simulat o accidentare şi l-a trimis în ring în locul său pe clovnul Doink).
Facebook te face să împărtăşeşti informaţii pe care nu le-ai divulga în mod normal, apoi le face publice. Atâta vreme cât Facebook activează într-un business care trăieşte din monetizarea informaţiilor personale în scopuri de publicitate, acest fapt se traduce în păcălirea utilizatorilor ca să ofere informaţii personale. Acesta este motivul pentru care Facebook este mai nociv decât Twitter din acest punct de vedere: Twitter are cele mai simple clauze de confidenţialitate iar clienţii ştiu de la început că postările lor sunt publice. De aceea, autoritatea americană de protecţie a consumatorilor, The Federal Trade Commission (FTC), este adesea apelată de utilizatori Facebook care depun plângeri împotriva reţelei de socializare (şi câştigă).
Urmăreşte aici cronologia schimbărilor politicii privind confidenţialitatea datelor personale de pe Facebook înregistrată de Electronic Frontier Foundation (EFF), o organizaţie non-profit pentru protejarea drepturilor asupra conţinutului digital.
6. Facebook este o companie agresivă

Când Pete Warden a demonstrat cum funcţionează sistemul bait-and-switch (prin schimbările aduse politicii de confidenţialitate, datele personale au fost făcute publice în mod ilegitim), Facebook l-a dat în judecată. Acest lucru s-a intamplat imediat după ce compania a anunţat lansarea sistemului Open Graph API - o platformă care permite dezvoltatorilor parteneri să caute pe Facebook informaţii despre utilizatori şi obiecte pentru a le oferi servicii, optiuni si oferte personalizate pe gusturile si interesele lor, chiar daca acesti utilizatori nu au vizitat niciodata inainte siteurile cu pricina. Informaţiile despre membrii Facebook pot fi astfel accesate simplu prin linkuri de tipul: http://graph.facebook.com/it4fans.ro/muzică.
Deci, de ce să dai în judecată un dezvoltator software independent, un antreprenor novice pentru că a dezvăluit nişte date când vrei tu însuţi să faci acest lucru? Agenda reală a reţelei de socializare este foarte clară: nu vor ca membrii lor să ştie cât de multe date sunt disponibile. Una este să vorbeşti cu dezvoltatorii despre cât de eficientă va fi această furnizare de date şi alta să vezi ce înseamnă în sensul în care oricine poate descărca şi încărca aceste informaţii.
5. Chiar şi datele personale sunt vizibile

Toate datele personale sunt făcute publice odată ce instalezi aplicaţii, ceea ce înseamnă nu doar că ai încredere în Facebook, dar şi în dezvoltatorii aplicaţiilor, mulţi dintre ei fiind companii mult prea mici ca să-şi facă griji privind securitatea datelor tale şi poate mult mai lipsiţi de etică decât Facebook. Practic, toate datele tale pot fi considerate publice, cu excepţia situaţiei în care nu foloseşti niciodată aplicaţii Facebook. Odată cu implementarea OpenGraph API nu-ţi pui încrederea doar în Facebook, ci în întreg ecosistemul Facebook.
4. Facebook nu este competentă tehnic

Poţi avea încredere în competenţele tehnice ale Facebook? Recenta introducere a butonului “Like” a facilitat accesul spamerilor la accesul către feed şi şi posibilitatea de a-ţi umple mailul cu spamuri. Acesta este doar un exemplu din multe altele, ca afişarea accidentală a datelor personale ale utilizatorilor sau cross-site scripting-ul, una din cele mai răspândite vulnerabilităţi în aplicaţiile web, a cărei remedieri a durat câteva săptămâni.
3. Este extrem de dificil să-ţi ştergi contul

Una este să să publici date personale, sau să determini utilizatorii să facă asta, însă după ce ai realizat că ai îngiţit destule, este destul de greu să-ţi ştergi contul de pe Facebook. Oricum, ei nu şi-au luat niciun angajament că-ţi vor şterge contul şi orice aplicaţie pe care ai folosit-o va fi păstrată, de asemenea. Pe deasupra, ştergerea contului este incredibil de derutantă. Când intri în secţiunea de setări ale contului tău, ai opţiunea de dezactivare a contului, ceea ce nu este acelaşi lucru cu ştergerea lui. Dezactivarea înseamnă că pozele tale pot fi încă văzute iar tu vei primi în continuare spamuri de la Facebook. De fapt, trebuie să optezi pentru a nu mai primi mailuri, ca parte a dezactivării contului, un detaliu pe care-l poţi scăpa cu uşurinţă, întrucât logic ar fi că dacă ţi-ai şters contul, nu mai primeşti nici mailuri. În final, în momentul în care re reloghezi, va fi ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Pentru a şterge efectiv contul, trebuie să găseşti un link “îngropat” în secţiunea “help”. (îngropat implică necesitatea de a da cinci click-uri pentru a ajunge la el). Practic, Facebook încearcă să-şi păcălească utilizatorii să le folosească datele personale chiar şi după “ştergerea contului”.
2. Facebook nu prea susţine ideea de “Open Web”

Aşa numitul Open Graph API se numeşte “open” (deschis) pentru a-şi ascunde caracteristica sa fundamentală, care este una închisă. Este destul de trist că ideea principală este ca Facebook să culeagă date personale despre utilizatori cât mai lesne posibil. Şi mai trist este că majoritatea utilizatorilor nu vor avea cea mai vagă idee că aceste date sunt publice iar cei de la Facebook pretind să fie proprietarii de drept ai acestor date şi se doresc a fi singura sursă de furnizare a lor. Apoi, sunt atât de lipsiţi de ingeniozitate încât să-şi numească aplicaţiile “open”, în timp ce toate informaţiile sunt în proprietatea Facebook. O implementare cu adevărat deschisă ar funcţiona cu orice reţea am dori şi ar arăta în genul OpenLike. În mod similar, Facebook pretinde că susţine modul OpenID, promovând, în acelaşi timp, o alternativă proprie, Facebook Connect.
1. Facebook este inutil

Cu ferme, războaie ale mafiei, ştiri “de top” (care sunt întotdeauna greşite), setări de confidenţialitate, reclame enervante şi mii de aplicaţii fără sens, Facebook este complet inutil şi cu nimic mai bun decât alte reţele. Probabil că personalizarea este mai bună decât în alte reţele (deşi schimbarea culorilor şi a temelor pentru personalizarea paginii reprezintă un semn de întrebare), însă navigarea este ridicolă. Să nu mai vorbim despre cât de încet se încarcă pagina de feed. Din acest punct de vedere, nu există ceva mai enervant decât Facebook. Facebook este hotărât să-şi însuşească fiecare caracteristică a celorlalte reţelele de socializare într-o încercare de cucerire a internetului. În timp ce Twitter nu este cel mai util lucru din lume, cel puţin nu încearcă să reprezinte centrul universului pentru toată lumea.

(Sursa: gizmodo.com)

Luna mai in 21 zile: pomenirea Sfintilor, slavitilor, de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu Apostolii, marilor imparati Constantin (+337) si Elena

Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei.
Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest semn vei invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.
Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan".
Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatu; Constantin, lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330).
Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.
Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.
Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi "Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati". Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.

# Mai multe puteti citi in Vietile Sfintilor: Viata Sfantului Marelui Imparat si intocmai cu Apostolii Constantin si a maicii lui, Elena

Ce ne împiedică să iubim?

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb,şi răsplata voastră va fi multă, şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Lc. 6, 31-36). Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atât de simple, atât de fireşti încât atunci când omul aude pentru întâia oară că trebuie să se poarte astfel, se simte chiar stingherit. „Cum de nu m-am gândit singur la asta până acum?” - strigă el. Dar tot ce este mare este simplu, şi toată învăţătura lui Hristos e neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oamenii cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminători ai întregii lumi.Lui Hristos I-au urmat în primul rând cei mai simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos este simplu şi uimitor de accesibil. Toată învăţătura Lui parcă s-ar înţelege de la sine -şi totuşi, ce departe stă viaţa noastră de împlinirea acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos!
Cât de rar se întâmplă să ne purtăm cu oamenii aşa cum am vrea să se poarte şi ei cu
noi! Aşteptăm de la oameni stimă, iar noi îi înjosim; aşteptăm să fim ajutaţi la nevoie, dar nu ne gândim niciodată să ajutăm aproapelui când avem îndestulare trupească.Ce să însemne asta? De ce stau aşa lucrurile? Doar nu ne purtăm astfel cu toţi oamenii.Faţă de cei mai apropiaţi, faţă de cei pe care îi iubim fierbinte - soţia scumpă, copii, tată,mamă - ne purtăm potrivit poruncilor lui Hristos; îi iubim ca pe noi înşine şi nu le facem ceea ce nu ne-am dori pentru noi înşine. Ce mamă care-şi iubeşte copilul din toată inima nu îi va da toată dragostea, toată mângâierea sa, nu-şi va jertfi chiar viaţa pentru el? Prin aceasta, ea împlineşte - nu-i aşa? - legea lui Hristos.Dar, iată, cu cei pe care îi cuprindem sub numele de „aproape”, însă de fapt îi socotim depărtaţi şi străini, nu ne purtăm astfel. Ce ne împiedică să ne purtăm cu ei la fel cum ne purtăm cu oamenii cei mai apropiaţi, pe care îi iubim? Ne împiedică egoismul, iubirea de sine,fiindcă nu ne iubim decât pe noi înşine. Ne îngrijim de noi înşine, ne iubim pe noi înşine, iar pe oamenii din jur nu-i iubim, adeseori îi necăjim, îi jignim. Iar Domnul ne înfăţişează o asemenea cerinţă dreaptă, curată, sfântă.El cere însă ca noi să îi iubim şi pe vrăjmaşi. Oare-i uşor să facem asta? Nu, este foarte greu. A-i iubi pe vrăjmaşi se deprind cei ce au inima curată, cei care îl iubesc cu toată inima pe Dumnezeu şi urmează poruncilor Lui, cei în care Se sălăşluieşte Duhul Sfânt, duhul smereniei, cei care se pătrund de duhul dragostei.Doar cei ce s-au deprins să îi iubească pe cei care-i urăsc, să-şi iubească vrăjmaşii, i-au biruit pe aceştia - cu binele şi cu dragostea. Mila şi împreună-pătimirea - iată însuşirile de temelie, calităţile de temelie ale dragostei. Cine are dragoste, acela are şi milă, şi împreunăpătimire,fiindcă nu poţi să iubeşti fără să suferi împreună cu cel iubit. Un asemenea om nu poate să nu facă binele celor care au nevoie de el, şi-l face fără să aştepte recunoştinţă, fără să
aştepte să i se răsplătească pe măsură.
Din dragostea curată izvorăşte milostivirea, din dragoste curată împlinesc adevăraţii
creştini aceste porunci ale lui Hristos: dau împrumut celor de la care nu se aşteaptă să mai primească înapoi, fac tot felul de fapte bune. Domnul cere să nu aşteptăm nimic în schimb pentru binele făcut şi ne făgăduieşte marea plată a veşnicei bucurii, spunând că vom fi fii ai Celui Preaînalt. Ştiţi ce spunea Domnul Iisus Hristos despre înfricoşata Judecată şi despre faptul că drepţii vor fi îndreptăţiţi doar pentru dragoste, doar pentru faptele dragostei. Fii ai Celui Preaînalt se vor numi ei, vor străluci ca stelele pe cer. Iar cei ce dragoste n-au avut, cei ce n-au făcut faptele milostivirii, se vor numi fii ai diavolului şi vor fi chinuiţi în veci dimpreună cu el.Dragostea este împlinirea a toată legea (Rom. 13, 10). Milostivirea este de asemenea toată legea lui Hristos, fiindcă ea vine din dragoste. Ce să facem ca să dobândim dragostea?
Mare, uriaşă este această lucrare, e scopul întregii noastre existenţe, scopul întregii noastre vieţi. Am fost făcuţi de Dumnezeu ca să ne apropiem de El duhovniceşte. Trăim pentru a deveni fii ai Celui Preaînalt, pentru a ne desăvârşi, pentru a tinde către El.Pe care cale trebuie să mergem?
Mergeţi prin uşa cea îngustă, pe calea cea pietroasă şi spinoasă, fără a vă teme de
pătimiri, fiindcă ele nasc binele. Cel care pătimeşte devine slobod de egoism, devine liniştit,blând, plin de dragoste. Trebuie să mergem pe calea necazurilor, împlinind toate poruncile lui Hristos. Prin neobosite rugăciuni şi post trebuie să intrăm în împărtăşirea cu Dumnezeu. Au agonisit dragostea cei care, asemenea cuviosului Serafim din Sarov, zi şi noapte s-au rugat şi au postit aspru. Domnul curăţeşte inimile lor de toată întinăciunea, fiindcă Duhul Sfânt, Duhul dragostei poate sălăşlui doar într-o inimă blândă, smerită. Trebuie să agonisim blândeţea,
smerenia, şi atunci va veni sfânta dragoste. Pentru multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de păcatele noastre nenumărate, însă neîncetată şi de temelie trebuie să fie rugăciunea pentru ca Domnul să curăţească inimile noastre de răutate, să ne dea marile virtuţi creştineşti: blândeţea, smerenia, sfânta dragoste.
Nicicând să nu uitaţi rugăciunea cea mai însemnată - rugăciunea pentru dobândirea dragostei.Rugaţi-vă pentru aceasta cum vă va pune Dumnezeu în inimă - de pildă, astfel: „Doamne, dămi sfânta dragoste, învaţă-mă să iubesc toţi oamenii: şi pe cei de aproape, şi pe cei de departe,şi pe cei credincioşi, şi pe cei necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi, păcătoşii şi ticăloşii”. Amin.
sursa: "Sfantul Luca al Crimeei Predici la Triod" 15 octombrie 1944

Ce urmărim prin practicarea "Rugăciunii lui Iisus"? Metode III

1. Despătimirea, adică izbăvirea de patimi: ură, vrajbă, invidie,nerăbdare, răzbunare, beție, lăcomie, desfrâu, zgârcenie, clevetire,vorbire în deșert etc.; acesta este primul stadiu.
2. Al doilea stadiu este despătimirea de imaginiile păcatelor,care persistă încă în minte și simțuri, de care trebuie să ne curățim prin stărunița în rugăciune. Și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre "căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul Însuți mijlocește pentru noi cu suspine de negrăit" (Romani 8, 26);Dar să nu fim ca acei creștini care zic: "Ia să încerc!", ci să spunem: "Ia să încep și să am continuitate", pentru că harul Duhului Sfânt te va ajuta și te vei izbăvi în această treaptă și de ceea ce se numește imaginea păcatelor, deoarece în memoria noastră păstrăm amintirea păcatelor, iar în simțiri încă persistă dorințele păcătoase. Dar dacă vom stărui în rugăciune, harul lui Dumnezeu ne va ajuta să ne izbăvim de imaginile și de amintirea păcatelor.
3. Al treilea stadiu este îndumnezeirea, când harul lui Dumnezeu rămâne și lucrează într-o inimă curățită de zgura păcatelor, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește-ntru voi" (1 Cor. 3, 16) și harul lui Dumnezeu se roagă împreună cu duhul nostru cu suspine de negrăit (Romani 8, 26).
În această treaptă a rugăciunii vom avea adevărata smerenie, adevărata umilință, adevărata pocăință și adevărata rugăciune, pentru că harul lui Dumnezeu sălășluiește în noi și ne luminează și ne înțelepțește. Dar să nu mâhnim Duhul lui Dumnezeu, ca nu cumva să se îndepărteze de la noi și să rămânem în păcatele noastre. Pentru că duhul cel rău va găsi inima curată și împodobită și se va întoarce în ea cu alte șapte duhuri rele.
Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: "Iar când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără de apă și caută odihnă și nu găsește, apoi zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri, mai rele decât el; și ele intră și locuiesc acolo; și starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintăi. Așa va fi și cu neamul acesta viclean" (Matei 12, 43-45). Iar Sfântul Apostol Pavel ne zice: "Fiindcă aceia care s-au luminat o dată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt și au gustat cuvântul cel bun a lui Dumnezeu și puterile veacului ce va să vină și au căzut, cu neputință este ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăință, fiindcă ei pe seama lor însiși Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură" (Evrei 6, 4-6).
Cel care a căzut după ce a primt darul dumnezeiesc poate devein necredincios, sectar, desfrânat, pervers sexual, iubitor de arginți…Să ne ferească Preabunul Dumnezeu de o astfel de cădere.Așadar, să luăm aminte, pentru că Domnul Iisus Hristos, nu numai că vine la noi, dar El ne caută și bate la ușa inimii noastre, iar noi trebuie să-i deschidem: "Iată, Eu stau la ușă și bat; de-Mi va auzi cineva glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" (Apoc. 3,20); căci Domnul Iisus este "Păstorul cel bun" (Ioan 10, 11). Să luăm aminte ca să-I deschidem atunci când bate la ușa inimii noastre. Însă, dacă inima noastră este plină de duhuri rele, Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă, pentru că El știe când este vremea ca să ne mântuiască. Să mai luăm aminte și să ne ferim de Senzațional: să nu dăm importanță viselor, șoaptelor satanei și vedeniilor, chiar dacă ni se par bune.
Un Sfânt Părinte a întrebat pe Dumnezeu:
— "Doamne de unde o să știm noi dacă unele vedenii, descoperiri și gânduri sunt de la Dumnezeu sau de la diavoli?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
— Cele bune se împlinesc, iar cele rele nu se împlinesc!"
Dar noi, pentru că nu știm care sunt bune și care sunt rele, să nu le dăm importanță. Vrei să fii văzător cu Duhul? Este bun lucru! Dar, pentru început, este mai important să-ți vezi păcatele tale, pentru că nu vei răspunde tu de păcatele altora.
Un duhovnic, dacă este bine pregătit, știe ce are de spus unui penitent pentru că este mai înțelept și mai iscusit. Penitentul trebuie numai să asculte de sfaturile pe care i le dă. Iar noi să fugim de amăgirile diavolești. (va urma…)

sursa:RUGĂCIUNEA LUI IISUS PENTRU ÎNCEPĂTORI Dialog cu Părintele Arh. Mina Dobzeu

CHEMAREA FEMEII LA APOSTOLAT!!!

“Iată mamelor! Bunul Dumnezeu, prin Maica Domnului vă cheamă grabnic la acest tainic Apostolat. La această mare şi înaltă misiune de a vă uni şi de a vă aduna lângă El şi Maica Domnului. Căci mai mult vouă, mamelor, vi s-a încredinţat această misiune şi sarcină de mare răspundere de salvare a omenirii acesteia. Fie ca voi, şi prin voi, să aduceţi fii adevăraţi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, bărbaţi desăvârşiţi, fără meteahne, din care Bunul Dumnezeu să poată să-şi aleagă preoţii Săi spre slujirea sfântă; adevăraţi bărbaţi plini de raţiune, smerenie şi fideli. Vrednici faţă de acest mare Dar şi Taină a Preoţiei, dată de Bunul Dumnezeu acestui om pământesc, spre a aduce jertfă de bună mireasmă şi mulţumire spre slava lui Dumnezeu şi-a numelui Său. Ca să nu facem din Biserică şi din Altarul cel Sfânt, jertfelnicul lui Cain, adică de ocară, cum se şi vede în multe locuri şi se tot întinde ca o molimă, ca un blestem, ca o mare jignire adusă lui Dumnezeu, spre ruşinea noastră.
Deci auziţi, mamelor, cum sună acest mesaj de la Dumnezeu şi Maica Domnului dimpreună cu toţi Sfinţii Săi: nu mai omorâţi pruncii!!! Naşteţi întru frica Lui Hristos! Că nu voi îi creşteţi, ci fiecare prunc se naşte cu bucata de pâine sub braţ. Oare cum e mai bine? A-i omorî sau a-i naşte? Realizaţi şi voi, mamelor, singure: dându-le viaţă vă mântuiţi şi voi prin ei, că zice Sfântul Apostol Pavel către ucenicul său: ,,Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi sfinţenie” (I Timotei 2,15).
Iar cele ce urmează în viaţa lor intră desigur în iconomia lui Dumnezeu, deci nu este al vostru a cugeta mai mult şi mai departe la tainele Lui, cum şi ce se va întâmpla cu ei, mai colo. Nelăsându-i să se nască, vă duceţi în iad cu toţi demonii, căci şi acele practici de a obtura sarcina tot ucidere se cheamă a fi. Chiar dacă unii din bărbaţi vă silesc să faceţi această ucidere, voi nu fiţi de acord cu uciderea pruncilor. Este vorba de viaţa propriului tău copil şi în primul rând, de sufletul tău şi al soţului, mai mult, de mântuirea voastră. Ce animal îşi omoară puii? E groaznică această ucidere care este condamnată de Dumnezeu şi de Biserica Sa cea adevărată. Vă cheamă totuşi la pocăinţă şi dorim cu toţii să nu întârziaţi a veni. Bunul Dumnezeu vă va da iertarea tuturor păcatelor, prin pocăinţa voastră şi naşterea de prunci.
Deci, mamelor supuneţi-vă bărbaţilor voştri, întru cele bune şi plăcute Domnului aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă Cuvântului lui Dumnezeu, să fie câştigaţi fără propovăduire, fără să-i silim. Prin purtarea voastră să-i constrângeţi, văzând viaţa voastră curată, plăcută, umblând cu sfială, şi în toate smerite, cu duh blajin, şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Dacă ţinând cont însă, de multiplele daruri prea minunate cu care aţi fost dăruite de Marele Dumnezeu, bine vă va fi vouă, că zice Sfântul Apostol Petru: ,,Văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială, Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletitura părului, podoabele de aur şi îmbrăcămintea hainelor scumpe” (I Petru 3,1-3). Iată, adevărata zestre a femeii: ,,smerenia ei”.
Iar voi bărbaţilor, luaţi seama!!!…trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, purtându-vă cu milă, cu dragoste şi iubire, întrajutorându-le şi pe ele în activitatea lor. Mai ales să cunoaşteţi câte munci nenormate prestează pentru bunul mers al casei voastre. Faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii. Cinstiţi femeile voastre cu responsabilitate, cu dăruire şi blândeţe, şi cu multă iubire, căci ele sunt altarul vostru. Ele se jertfesc născându-vă copiii voştri, de care atârnă şi mântuirea voastră şi acea odihnă plăcută la vreme de bătrâneţe.”
Extras din cartea : “Din însemnările unui monah…” scrisă de Monahul Arsenie.

Orice păcat, orice patimă este o jignire adusă Duhului Sfânt

Când inima ţi se tulbură cu duhul de la vreo patimă, când te-ai lipsit de linişte şi te-ai umplut de zbucium şi când încep să-ţi iasă din gură cuvinte de nemulţumire şi de ură faţă de semeni, nu zăbovi în această atât de păgubitoare stare, ci pleacă-ţi îndată genunchii, mărturisindu-ţi în faţa Duhului Sfânt greşelile, zicând: ,,Întristatu-te-am pe Tine, Duhule Sfinte, cu duhul patimii mele, duh al răutăţii şi nesupunerii“. Şi apoi, din toată inima, convins că Duhul lui Dumnezeu este pretutindeni, spune rugăciunea către Duhul Sfânt ,,Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule-de-viaţă, vino şi te sălăşluieşte în mine şi mă curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletul meu pătimaş şi iubitor de desfătări“.
Inima ţi se va umple atunci de smerenie, de pace şi de umilinţă. Ţine minte că orice păcat, orice patimă, orice slăbiciune pentru un lucru lumesc, orice mânie, orice pomenire duşmănoasă împotriva aproapelui dintr-o pricină lumească este o jignire făcută Duhului Sfânt, Duhului păcii, al dragostei, Duhul Care ne înalţă de la pământ la cer, de la cele văzute la cele nevăzute, de la vremelnicie la eternitate, de la păcat la sfinţenie, de la viciu la virtute. O, Duhule Preasfinte, Călăuzitorule, Învăţătorule, Mângâietorule! Apără-ne cu Sfânta, Părinteasca Ta putere! Duhule al Tatălui nostru ceresc, vino, sălăşluieşte-te în noi, învaţă-ne, Duh părintesc, pentru a ne face cu adevărat neam al Tău, întru Hristos Iisus, Domnul nostru!
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

BOGATUL ŞI SĂRACUL Pr.Arsenie Boca

Prin pilda bogatului anonim şi a săracului anumit, Lazăr, Revelaţia aruncă lumini decisive
asupra soartei omului pe pământ, pe planul lumii, precum şi asupra urmărilor, cu necesitate, pe planul veşniciei.
Deocamdată desprindem câteva probleme:
I. Situaţia în lumea aceasta:
1. Slava şi mizeria existând deodată, într-un conflict surd: una în uşa celeilalte. - 2. Slăvitul
bogăţiei e anonim; săracul e numit cu numele, e Lazăr; - Lazării lumii la porţile bogaţilor ! - 3. Bogaţii nu înţeleg nimic; înţelegerea lor nu se întinde nici până la porţile casei. - 4. Câinii înţeleg mai mult; „inima de câine" au dat-o bogatului, iar ei se milostivesc şi ling bubele săracului.
II. Vine moartea. Moartea e un factor „neprevăzut" (!), care nu simplifică nicidecum, ci
complică toate problemele. Moartea, în primul moment al ei, pune capăt la o stare de lucruri: coseşte şi slava deşartă şi mizeria neînţeleasă. Cu moartea se termină timpul, gâlceava istoriei, dar începe veşnicia. Năpasta morţii e: că pe bogat îl trimite în văpaie veşnică şi pe Lazăr în fericire veşnică. Dar e o acuză nedreaptă pe socoteala morţii: nu ea face deosebirea, nu moartea dă sentinţa. Omul trece prin moarte ca printr-o poartă. Dar dincolo de poartă are întinsă înainte, aşteptându-
1, veşnicia în care a trăit vremelnicia.
Bogăţia 1-a făcut pe bogat egoist, materialist, nemilostiv, încolăcit de plăceri; nu s-a dezvoltat
sufleteşte, nu şi-a format chip nemuritor de a fi. Pe Lazăr, bubele şi sărăcia l-au desfăcut din înlănţuirea cu viaţa. El răbda în nădejdea că nu va fi tot aşa, în nădejdea unei dreptăţi a lui Dumnezeu. Nu s-a înşelat în credinţa sa. Toată suferinţa şi meditaţia sa, meditaţie simplificată desigur, dar existenţială foarte sigur, au realizat din Lazăr un cetăţean spiritual al Cerului.
Nici bogăţia în sine, precum nici sărăcia în sine, n-au calitatea de a te osândi sau ferici pe
planul veşniciei. Atitudinea sufletului faţă de ele e aceea care determină veşniciile. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care se osândesc. Unul a lăsat să i se scrie pe piatra mormântului: „Ce-am dat, am câştigat; ce n-am dat, am pierdut!"
Dincolo de cele văzute, în fondul lor, al răsfrângerii lor în suflet, e Raiul şi Iadul: două
posibilităţi ale libertăţii tale, două eternităţi paralele, aici stându-ţi amândouă la îndemână, dar dincolo cu o prăpastie de netrecut între ele.
Unul din chinurile iadului e şi acesta: că văd fericirea drepţilor. Văd, pricep, înţeleg tot ceea ce
erau îmbiaţi să vadă, să priceapă, să cunoască şi să trăiască încă de pe când erau pământeni - şi n-au vrut. îşi aduc aminte de oameni, de alţi oameni, de Lazări, - ceea ce nu făceau pe pământ. Nu mai discută dacă este sau nu este Dumnezeu. Acum I se roagă, dar e târziu. Când bogatul era pe pământ râdea de nădejdea dreptului şi de rugăciunea lui; acum râd dracii de rugăciunea sa.
Cea mai sfâşietoare rugăciune e aceasta: de-a trimite Dumnezeu, de pe ceea lume pe asta, pe
Lazăr să le spună la cei cinci fraţi ai săi (Sfântul Maxim Mărturisitorul ar zice: cele cinci simţuri): cum stau lucrurile după moarte, ca să nu vie şi ei în acest loc de muncă.
Rugăciune, altfel motivată în sine, dar refuzată de Avraam, zicând că au Legea şi au Revelaţia !
Iată motivarea divină a refuzului: îi cunosc: „Dacă nu ascultă de Moise şi de Profeţi (Legea şi
Revelaţia) chiar de va şi învia cineva din morţi, tot nu vor crede".De fapt aşa a şi fost: Iisus a înviat din morţi, şi, din vremi în vremi a împlinit Dumnezeu, în diferite forme, această rugăciune biblică din adânc de genune, dar cei necredincioşi tot ca ei au rămas: încremeniţi în absoluta nepăsare. Iată aceasta e o mare primejdie: o primejdie infinită, din cauza unui timp pierdut.
II
Umblând, am băgat de seamă că aproape la toate porţile bogaţilor a pus Dumnezeu câte un
Lazăr. Multora li l-am arătat şi le-am atras aminte de rostul lui.
Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură, fireşte; dar fiori de groază ne cuprind când, sub
strălucirea trupească a bogatului, vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fară nici o virtute, un om decăzut tuturor păcatelor, tuturor bubelor spurcăciunii, pe care nu i le lingeau nici câinii. Pe acestea I le gâdilau doar dracii. înmormântarea încă a fost deosebită.
A bogatului: cu surle şi prieteni, plâns de toţi. Lazăr: dus de aprozii oraşului, ca o mortăciune.
Pe unul îl aşteptau dracii. Pe Lazăr, îngerii.Două destine deosebite, ca de la Cer la Iad. Justiţia divină e oare nedreaptă ? - Nu. Scrie despre ea că:, Judecata e fară milă celor ce n-au făcut
milă !" Prin urmare e cu dreptate: singur te-ai scos dinîmpărăţia milei, neavând grijă să intri, în vremea sortită pentru aceasta pe pământ. Şi mai scrie: „Mila şi Adevărul ajung înaintea Ta". Prin urmare iubirea şi cunoaşterea Adevărului, împlinirea iubirii şi mărturisirea Adevărului sunt cele ce ne cresc făptura noastră până la măsura de persoane ale împărăţiei. - Şi: „Dumnezeu e Adevărul" şi „Dumnezeu este iubire"...*A murit un pustnic, mâncat de fiare.
A murit şi un bogat, tiran, şi a fost îngropat cu cinste. Un călugăr, văzând acestea, s-a întrebat întru sine pentru această deosebire, pe care a îngăduito Dumnezeu, şi n-o putea pricepe. Deci rugându-se el mult şi postind, i-a descoperit Dumnezeu taina: Pustnicul, ca om pământean, mai avea un păcat. Pentru curăţirea lui s-a dat trupul său la fiare.Bogatul făcuse şi el un singur bine, şi i s-a răsplătit lui cu cinstea înmormântării... O femeie rea se chinuia în muncile fără de sfârşit ale iadului. Blestemând pe Dumnezeu zise şi aceasta: Dumnezeu e nedrept: numai eu n-am făcut nici un bine, Doamne ? Auzind Dumnezeu aceasta trimite un înger să-i cerceteze faptele în văzul ei. Şi a găsit îngerul că femeia aruncase cu o ceapă după un sărac. Săracul a luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu de ea. „Deci am făcut nedreptate femeii" zise dreptul Dumnezeu. „Du-te, atârnă-i ceapa deasupra ei şi se va agăţa de rădăcinile ei şi aşa adu-o în Rai!" Şi îngerul facu aşa. Dar de mâinile şi picioarele femeii se mai agăţară mulţime de deznădăjduiţi, iar de aceştia alţii şi iarăşi alţii, îngerul urca spre Cer un ciorchine imens de chinuiţi. În lumina îngerului i-a văzut femeia pe ceilalţi şi a început să strige la ei, să-i blesteme, zicând că numai pe ea a chemat-o Dumnezeu, nu şi pe ei, şi le făcea vânt cu picioarele, descotorosindu-se de ei. Valurivaluri de oameni cădeau iarăşi în întunerec şi chin. Dar pe măsură ce cădeau oamenii, zvârliţi de răutatea femeii, îngerul urca spre Cer din ce în ce mai greu. Când n-a mai rămas agăţat decât unul singur de mâna femeii, ea îşi desfăcu mâna de pe rădăcină să se descotorosească şi de acesta, dar, pe când acela cădea iarăşi în genuni, i se rupse rădăcina de ceapă de care se ţinuse numai cu o mână şi căzu şi ea iarăşi în adânc.
Pildele acestea, descojite de descrierea pământească, care nu merg pentru celălalt tărâm al
existenţei, au tâlcul lor. Nu-i destul să faci fapte bune: trebuie să te faci tu însuţi bun. Numai fapta bună, săvârşită adesea, te îmbunătăţeşte. Faptele bune, pe lângă rostul real ce-1 au de-a ajuta pe Lazării lumii, mai au şi rostul ca să-ţi facă ţie bunătatea, milostivirea, iubirea: a doua natură. Şi îşi împlinesc rostul acesta, al doilea, cu atât mai degrabă, cu cât nu se urmăreşte acesta. E bine a face binele ca pe-un lucru de la sine înţeles, simplu şi firesc, cum răsare soarele.
Cu o ceapă zvârlită după un sărac, n-ai făcut bunătatea a doua ta natură. Dar nu e vorba de a
doua natură, e vorba de revenirea la natura noastră primară, natura noastră de obârşie, la care ne
readuce Iisus.
Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. Mai urmează partea din partea noastră.
Deciziile acestea sau nepăsarea de ele, hotărăsc simplu şi decisiv de veşnicia noastră.
Mai hotărâtor nu se poate vorbi!
Prislop. Duminecă XXII
23.X.49 Luca 16,19-31
sursa:"Cuvinte Vii"