DIN PROFEŢIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS:“Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi!”

1. La sfârşitul lui august 2001, cineva l-a rugat pe Stareţ să se roage Sfântului Nectarie ca să-l ajute. Şi stareţul i-a spus:
- Copilul meu, lasă-l pe sfânt; acesta este în America. Aleargă să salveze vieţi.
Pe 11 septembrie 2001 au căzut turnurile gemene. Cu câteva luni mai devreme spusese că ceea ce trebuie să se întâmple în America va schimba cursul istoriei:
– Un mare rău va veni peste America şi nu doar în septembrie. Vai!
Acest lucru îl prevestise şi fericitului episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti într-una din vizitele celui din urmă şi erau de faţă şi alţii, însă fără a da explicaţii:
- Înalt Preasfinţite, a spus, să vedeţi ce vor păţi americanii peste două luni.
2. În 1990, a spus că Dumnezeu – pentru că vrea să-i întărească pe oameni – îi va descoperi în chip vădit pe sfinţii Lui cât de curând. Deoarece ispitele vor fi mari şi chinurile insuportabile, Domnul va îngădui ca sfinţii să se arate, şi mai ales cei mari, ca Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în alta, cutare în Macedonia, unul aici, altul acolo.
3. – Gheronda, ce să fac cu copiii mei care sunt dificili? Strigă la mine, se uită la programe periculoase la televizor şi sunt influenţaţi.
– Doar Domnul va îndrepta situaţia. Vei zice: „Doamne, mântuieşte-mă şi luminează pe copiii mei să fie aproape de Tine”. Şi Domnul te va auzi şi-ţi va da ceea ce trebuie.
- Însă ne aude Domnul? Ajunge vocea noastră acolo?
– Nu știu… Luna trecută l-au durut urechile. Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi. Pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii.
– Adică, gheronda?
- Ce adică? Iată, dacă n-ai să ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei zice: „Asta de unde a apărut”? Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nu se face nimic.
4. – De acum încolo, nu-ţi poţi imagina ce vei vedea şi ce vei auzi. Nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a spus într-o zi de vară în anul 2005.
– În Grecia se vor întâmpla?
– În toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că noi, zice, suntem farul Ortodoxiei, dar am devenit din cauza păcatului mai răi decât ateii.
5. Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.
6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.
(traducere: M.L., sursa: http://vatopaidi.wordpress
sursa: Pelerin ortodox I si II)

CUVANT LA SF APOSTOLI PETRU SI PAVEL

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt;
şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar”
(I Corinteni 15, 10)
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel
Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură -omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.
El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.
Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire.
Noi nu suportăm niciodată nici un fel de osteneală şi necaz, fără să aşteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie şi cu dragoste, şi nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulţimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.
In toate zilele el se făcea mai râvnitor, şi cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a arătat-o el însuşi, prin cuvintele: „ Uitând cele din urma mea şi tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Şi când moartea îi stătea înainte, el îndemna pe alţii să se bucure cu dânsul, scriind către filipeni: „Bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Filipeni 2, 18). El sălta de bucurie pentru primejdii, pentru pătimiri şi ocări de tot felul.
Către corinteni scria: „Pentru aceasta mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi” (II Corinteni 12, 10). El le numea pe acestea arme ale dreptăţii, şi arăta cu aceasta, că tocmai prin ele s-a împărtăşit de cele mai mari foloase.
Cu toate că pretutindeni era biciuit, batjocorit şi hulit, el totuşi triumfa; lăsa peste tot semnul biruinţei şi mulţumea lui Dumnezeu pentru aceasta prin cuvintele: „Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos” (I Corinteni 15, 57).
El alerga spre întâmpinarea defăimării ce i se aducea pentru propovăduirea Evangheliei cu mai multă râvnă decât alergăm noi pentru cinste; dorea moartea, mai mult decât noi viaţa; iubea sărăcia, mai mult decât noi bogăţia; ostenelile, mai mult decât alţii odihna; necazurile, mai mult decât alţii bucuria; iar pentru vrăjmaşii săi se ruga mai des decât îi blestemăm noi pe ai noştri.
Câtă deosebire între noi şi Pavel!
A răsturnat el, oare, rânduiala firii? Nu, noi răsturnăm rânduiala. Pavel a urmat-o aşa cum este lăsată de Dumnezeu. Şi el era om, ca şi noi.
Aşadar, nu te tângui asupra firii, că ea te împiedică să fii îmbunătăţit. Ia aminte la Apostolul Pavel.
Pentru dânsul numai una era înfricoşată şi grozavă: a supăra pe Dumnezeu. Şi nimic nu era pentru dânsul mai scump şi nimic nu dorea el aşa de mult ca a plăcea Domnului.
Nu mai vorbim de cetăţi, de popoare, de împărăţii şi de toate comorile şi slava lumii; el le socotea toate deşertăciuni.
Nici slava cerului nu era pentru el aşa de scumpă, ca dragostea către Hristos. Această dragoste îi era aşa de dulce, încât el nu râvnea nici chiar vrednicia îngerilor şi a arhanghelilor.
Această dragoste covârşea toate, şi, având-o, se credea cel mai fericit dintre toate făpturile. Iar fără această dragoste, nici domnia, nici stăpânirea, nici puterea nu vor fi avut pentru el nici un folos.
Având această dragoste, el mai bucuros voia să fie cel mai mic şi prigonit, decât fără ea, să fie printre cei înalţi şi importanţi. Pentru el, singura nenorocire era pierderea acestei dragoste.
Aceasta ar fi fost pentru el iadul, chinul cel nesuferit. Iar îndulcirea de această dragoste îi era mai scumpă decât viaţa, decât toată lumea, decât vrednicia îngerilor, decât toate cele prezente şi cele viitoare, decât o împărăţie, decât toate bunătăţile.
Tot ce nu era dragoste, nu era pentru el nici bucurie, nici întristare.
Pentru această dragoste, el socotea toate celelalte ca pe o plantă veştejită; nu băga în seamă pe tiranii care îl urmăreau cu furie; moartea şi pedeapsa, mii de patimi, erau pentru dânsul un joc copilăresc, pe care el trebuia să le rabde pentru Hristos.
Căci el le primea cu bucurie, şi în lanţurile sale era mai fericit decât Nero cu coroana de aur pe cap.
El trăia în temniţă ca în cer şi primea rănile şi lanţurile mai bucuros decât alţii premiul de biruinţă. Ostenelile îi erau la fel de iubite ca şi răsplătirile, ba încă le socotea răsplătire şi le numea dar. Iată, el socotea răsplătire a se slobozi şi a fi împreună cu Hristos, iar a rămâne în trup, el socotea povară, dar prefera pe aceasta, pentru că era de trebuinţă Bisericii (Filipeni I, 23-24).
Dar poate cineva să zică că Pavel a răbdat toate pătimirile şi ostenelile din dragoste către Hristos? Da, şi aceasta o zice şi el.
Din dragoste către Hristos el a răbdat toate, iar nouă, dimpotrivă, aceleaşi pătimiri ne aduc mare întristare, pentru că ne lipseşte dragostea către Hristos.
Ce trebuie să zic eu însă de primejdiile şi ispitele ce a suferit Pavel? El de-a pururea era în supărare şi necaz. „Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?” (II Corinteni 11, 29).
Nimeni însă nu se întrista de propria-i nenorocire, precum Pavel pentru necazul aproapelui. Cât de mult s-a întristat el, de pildă, pentru iudei, încât ar fi vrut să piardă chiar slava cerească, numai să-i mântuiască pe ei! (Romani 9, 2-3).
Deci, pe cel ce se îngrijea deopotrivă pentru toţi oamenii, pentru popoare întregi şi cetăţi, ca şi pentru fiecare în parte, cu ce să-l asemănăm? Cu fier sau cu oţel? Cum trebuie să numim sufletul lui? Trebuie, oare, să zicem că era ca oţelul şi totodată mai nobil şi mai preţios decât piatra cea scumpă? Dar ce să zic eu de aur sau de oţel? Pune într-o parte a cântarului toată lumea, iar în cealaltă sufletul lui Pavel, şi vei vedea că acesta din urmă este mai greu şi mai de valoare.
Socoteşte acum şi cinstea de care Dumnezeu l-a făcut părtaş încă înainte de înviere. El l-a răpit în rai, până la al treilea cer, şi acolo i-a arătat taine negrăite, pe care nici o limbă omenească nu este în stare să le grăiască.
Căci el, măcar că umbla pe pământ, trăia totuşi ca şi cum ar fi fost în ceata îngerilor; măcar că era încătuşat într-un trup muritor, el avea o curăţenie îngerească; şi măcar că era supus la multe neputinţe şi ispite, el totuşi se sârguia să nu rămână fără bunătăţile cele cereşti.
Ca propovăduitor al Evangheliei, el cutreiera lumea, ca şi cum ar fi avut aripi; socotea aşa de mici ostenelile şi primejdiile, ca şi când ar fi fost fără de trup, ca un înger; preţuia aşa de puţin toate cele pământeşti, ca şi cum am ar fi trăit în cer, ca şi când el ar fi fost dintre cei fără de trup.
Să nu zici că toate acestea nu Pavel însuşi, ci darul lui Dumnezeu printr-însul le-a făcut. Eu cred unele ca acestea, dar lauda se cuvine lui, că s-a făcut vrednic de un aşa de mare dar. Eu mă uimesc de puterea lui Hristos, care a făcut atât de puternic pe Pavel, şi mă minunez de râvna lui Pavel, care a dobândit un aşa de mare dar şi s-a arătat vrednic întru toate de dânsul.
Pe voi vă îndemn nu numai a vă mira de dânsul, ci şi a vă face următori acestui izvor al faptei bune, căci atunci, şi noi ne vom face părtaşi la cununa de cinste a lui. Nu te îndoi că cel ce se va ridica la măsura lui Pavel nu va dobândi aceeaşi cinste, căci ascultă ce zice el însuşi: „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Timotei 4, 7-8).
Vezi cum cheamă el toţi oamenii a fi părtaşi la cinstea lui?
Deci, fiindcă şi pe noi ne aşteaptă aceeaşi răsplătire, să ne sârguim a fi părtaş cinstei făgăduite. Să nu ne uităm la mărimea şi înălţimea faptelor bune ale lui, ci la râvna lui cea tare, pentru care el a dobândit asemenea dar, şi la firea pe care el o avea, asemenea nouă.
Atunci şi cele mai grele lucruri ni se vor părea uşoare şi cu putinţă, şi în acest scurt timp nu ne vom speria de trudă şi de luptă spre a dobândi cununa de laudă cea neveştejită, prin darul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum şi în vecii vecilor. Amin.
SF IOAN GURA DE AUR din “Predici la duminici si sarbatori”

Vrea Hristos să fim pacifişti şi toleranţi cu oricine doar de dragul păcii?

Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie.
Aşa a grăit Domnul. A se citi: Nu am venit să împac adevărul cu minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, bestialitatea şi omenia, inocenţa şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece.
Cu ce să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului Lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul Lui Dumnezeu, şi cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel indeamnă: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce poate fi altceva decât cuvântul Lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Acestă sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul.
Că acestă înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? la fel şi nora cu soacra ei.
Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăţa şi îndrepta atunci pe necredincioşi ? Înţeleptul Pavel scrie: că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.
Aşadar, cuvintele despre aducerea sabiei pe pământ sunt pe deplin potrivite cu Hristos – Făcătorul de pace şi Dătătorul de pace. El dă cereasca Sa pace, ca pe un balsam ceresc, celor ce cred în El fără făţărnicie. Insă nu a venit să facă pace între fiii luminii şi fiii întunericului.
Sf. Nicolae Velimirovici.