duminică, 27 noiembrie 2011

INVITATIE SIMPOZION DIMITRIE BEJAN

Protopopiatul Hârlau şi Parohia „Sf. Vasile“ Hârlau(jud. Iaşi) cu binecuvântarea IPS TEOFAN

Vă invită să luaţi parte în data de 30 noiembrie 2011, orele 14:00 la Simpozionul cu tema:    "Preot Dimitrie Bejan apărător al idealurilor naţiunii române"      care va avea loc în sala de conferinţe a Protopopiatului Hârlău.

Vă aşteptăm!


Protopop Pr.Nicolae Crăciun                                                                                Pr.Gheorghe Păltinel

luni, 7 noiembrie 2011

SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV: Tâlcuiri la Patericul egiptean

Însemnări
~ Lucrare exegetică de tinerețe a Sfântului Ignatie ~
- „Singurul lucru într-adevăr frumos este Dumnezeu”. Pentru că de la El vine toată frumusețea creației, fiind Izvorul întregii frumuseți.
- „Nevoințele cele cu bună pricepere [duhovnicească] duc la smerenie…când sunt lucrate cu scop de pocăință, cu scop de a înfrâna patimile”.
De unde, consecința logică, cine nu se umple de smerenie și smerenia nu naște în el multă curăție și înțelepciune, nu are o nevoință curată, duhovnicească, ci una plină de orgoliu.
- „Nevoitorul are neapărată nevoie de o desăvârșită încredere în sine [în ceea ce are bun], în neclătinarea voinței sale [din nevoința smerită], în nepătimirea sa”.
El are nevoie de confirmarea interioară a faptului că este în harul lui Dumnezeu și trebuie să aibă încrederea nețărmurită în Dumnezeu, că atâta timp cât va lucra în harul Său cele bune, merge pe calea Lui.
- „ispitele…se îndepărtează [de noi], numai [atunci] când sufletul părăsește trupul”, numai când noi murim. De aceea ispitele nu sunt o noutate pentru nevoitorii ortodocși, chiar dacă ei au 15 ani sau 100 de ani.
Despre războiul nopții

 ~ „întuneric moral”~
- Judecata omenească, subliniază autorul nostru, nu este în stare să judece niciun lucru al lui Dumnezeu.
Se referă la faptul, că omul trupesc nu poate înțelege rațiunea pentru care Dumnezeu îngăduie o calamitate sau o persoană sau un grup de persoane, care își fac de cap în detrimentul unei populații vaste.
A se vedea: dictaturile, ororile războaielor, directive politice și sociale antiumane.
- Amintește de o zicere a Sfântului Ioan Scărarul (Cuvântul 27 din Scara): „liniștea îi omoară pe cei care n-au ajuns încă la măsurile ei”.
Se referă la retragerea în pustie, înainte de vreme, pentru a te dedica rugăciunii inimii. Dacă nu ești plin de harul lui Dumnezeu și dacă nu ai crescut într-atât de mult în vederea lui Dumnezeu, încât să nu mai dorești altceva, liniștea pustiei te omoară, pentru că nu o poți suporta.
Te vei plictisi și vei cădea în păcat…pentru că nu ai conținut interior care să te țină în pustie, în singurătate… Adică nu ai dorul de Dumnezeu, rugăciunea continuă, care să te facă să uiți de toate…
 ~ „smerenia dracilor” ~
- Dracii încuviințează voia lui Dumnezeu, acceptă că așa e...dar fac întotdeauna ceea ce vor ei. Asta e smerenia dracilor: acceptarea păcatului, dar care nu e urmată de pocăință, ci de o păcătuire și mai mare.
- „Smerenia propovăduită de cugetarea trupească [adică de un om care nu s-a înduhovnicit, care nu s-a umplut de harul lui Dumnezeu prin curățirea sa de patimi], de fățărnicie, de sfințenia deșartă [adică închipuită] este o smerenie drăcească”, pentru că e o smerenie inspirată nu de harul lui Dumnezeu, care nu locuiește în noi, datorită păcatelor noastre, ci de mintea noastră pătimașă și de inima noastră care mustește de fariseism, de duplicitate.
Adică vrem să părem oameni duhovnicești în timp ce noi trăim o viață fariseică, păcătoasă, doar cu alură de sfințenie.
- „A urma lucrările [nevoințele] cele mai presus de fire ale Bătrânilor purtători de Duh este cu neputință pentru aceia, care nu au ajuns la o desăvârșire creștină asemănătoare cu a lor”.
Tocmai de aceea, cel mai adesea, mulți încearcă să imite de la Sfinți numai lucruri care îi depășesc și sfârșesc, în cele din urmă, prin a renunța la nevoință, pentru că totul li se pare prea greu. Și aceasta, pentru că nu au început să practice ceva de la Sfinți pe măsura lor ci, din neștiință, au început cu ceea ce părea cel mai ușor dar era foarte greu în subsidiar.
- Amintește spusa Sfântului Macarie către Înger, plină de recunoaștere de sine: „Cu ce să mă înalț [să mă mândresc], când sufletul meu, ca o femeie desfrânată, se hrănește din duhoarea gândurilor necurate, aduse [în inima mea] de draci”?!”.
- Nevoința ortodoxă e o ocupație continuă: „pretutindeni se cere lupta cu sine, dusă cu răbdare dar, mai ales, cu ajutorul lui Dumnezeu”, fără de care întreaga noastră atenție e neputincioasă.
 ~ „necurmata amintire de Dumnezeu”~
- Una e luminarea lui Dumnezeu, precizează adesea Sfântul Ignatie în scrierile sale, și alta e mentalitatea religioasă născută de către înfierbântarea sângelui.
Oamenii înșelați de către demoni, plini de orgoliu și de neștiință, au o asceză în care primează nălucirile minții și o sensibilitate bolnăvicioasă.
Diferența dintre ei și oamenii duhovnicești, în materie de experiență duhovnicească și  de teologie e imensă, pentru că la aceștia harul lui Dumnezeu e cel care garantează și susține atât experiența cât și înțelegerea teologică.
~ Ce spune „gura sufletului tău”? Ce vrea ea să mănânce?! ~
- Amintește și de un cuvânt al Sfântului Maxim Kavsocalivitul despre încetarea rugăciunii: „În timpul rugăciunii, când vine harul Sfântului Duh și aprinde mintea [celui care se roagă], atunci încetează rugăciunea”, pentru că vederea extatică e contemplare prin și întru slava lui Dumnezeu și nu rugăciune.
- „Virtuțile monahilor și nevoințele lor se deosebesc în chip radical de nevoințele și virtuțile mirenilor”, precizează Sfântul Ignatie.
Însă, credem noi, și virtuțile monahilor și ale mirenilor sunt bineplăcute lui Dumnezeu și primite de către El, pentru că Dumnezeu cere de la noi nevoință după starea și înțelegerea noastră.
- Amintește și de faptul că slava deșartă ușurează greutatea postului. Adică cei care vor să se dea mari că postesc, postesc cu mai multă tărie, dar postul în sine e gol de har, pentru că e trăit cu mult orgoliu.
- Amintește de doi Sfinți care s-au nevoit goi: Sfântul Onufrie și Sfântul Serafim Sidonitul.
NOTA
Sfântul Ierarh Ignatie, Părintele nostru, a adormit la data de 30 aprilie 1867 și a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1988.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Tâlcuiri la Patericul egiptean, trad. din lb. ru. de Pr. Gheorghe Roșca, în col. Comorile pustiei, vol. 9, Ed. Anastasia, București, 1996, 128 pagini.
(Sursa: teologia pentru azi)

vineri, 23 septembrie 2011

Ajuta-l pe David !!!


Mereu credem ca cele mai rele si ingrozitoare lucruri ni se intampla noua. Spunem ca viata e nedreapta cu noi si ca e mai bine sa ne vedem de ale noastre si astfel  facem apel la ignoranta. Nu vedem ca in jurul nostru suferinta “imbraca” si alte aspecte si ca nu ocoleste pe nimeni. Atunci cand suntem sanatosi nu ne gandim ca in orice secunda destinul nostru poate capata o alta traiectorie. Dar ce am face oare daca ni s-ar intampla noua ceea traieste micutul David ? Daca David ar fi copilul tau? Incotro? Atunci cand esti mare, parca intelegi si accepti mai usor suferinta si durerea. Atunci cand boala chinuie un copilas, nimic din ceea ce i se intampla nu pare a fi pe intelesul nostru.

Nadia si-a dorit mereu un copil dar de multi ani nu mai spera sa aiba unul. David a aparut in viata tinerilor parinti ca o minune. O micuta minune care a venit pe lume mult prea repede. S-a nascut la 28 de saptamani, fara ca plamanii lui sa fie bine dezvoltati. Micutul s-a grabit sa o cunoasca pe mamica lui si lumea in care traim. Dar se pare ca a privit cu micutii lui ochisori negri mai intai suferinta. Fiecare secunda, fiecare respiratie a fost conditionata de tuburi, perfuzii si transfuzii. Micuta lui inimioara era gata sa se opresca iar viata lui era in mainile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu in infinita lui iubire pentu oameni a ascultat rugile mamei si ale lui si David a continuat sa traiasca. In urma oxigenarii indelungate i-au fost afectati si ochisorii facand retinopatie pierzandu-si in ritm alert vederea. Alta operatie, multa, multa durere si disperare. A stat 3 luni internat la maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, la sectia de neonatologie. Acasa nu mai reusea sa ajunga iar durerea ii “macina ” trupusorul. Boala e necrutatoare si-si afunda si mai tare ”ghearele” in trupusorul lui. O hernie inghinala, durerile insuportabile il trimit de alte 2 ori in spital.

Fiecare zi din viata micutului David, e una care poate prevesti o noua suferinta iar durere face deja parte din viata lui. Zambeste atunci cand e tinut in brate de mamica sau taticul lui dar nu-si poate imbratisa parintii. Gangureste si e atent la tot ceea ce se intampla in jurul lui, dar nimic din ceea ce ar trebui sa i se intample la varsta lui, nu se poate intampla. Nu spune mama sau tata si nu poate tine o jucarie in manute. Are manutele si piciorusele paralizate. E inconjurat de multa dragoste. E lumina ochilor parintilor lui, dar viata micutului David e conditionata de o suma de bani. Sufletelul lui nu poate intelege de ce trebuie sa indure atata suferinta. Vrea sa traiasca si lupta pentru acest lucru. Pe 19 august a implinit 1 anisor dar acest lucru nu este un motiv de bucurie pentru ca odata cu trecerea timpului, afectiunea de care sufera David se agraveaza (encefalopatie hipoxic ischemică, paralizie cerebrală – tetrapareză spastică) iar recuperarea lui nu mai suporta nicio amanare. Speranta este cea care moare ultima si mereu exista o sansa. Aceasta ar fi, cat timp David este inca micut, la Clinica Internationala de Recuperare din Ucraina. Este nevoie de 35.000 euro pentru 10 sesiuni – 3500 euro fiecare (câte una la 4 luni). O suma, mult prea mare pentru parintii lui, care conditioneaza recupararea lui David. Viata lui poate fi salvata cu ajutorul fiecaruia dintre noi. David spera că lumea in care a venit e una buna si că semenii lui îi inteleg durerea. David spera că intr-o zi se va juca ca toti ceilalti copii de varsta lui si că viata lui poate fi una normala alaturi de parintii si de fratele lui. David asteapta sa plece in Ucraina si sa inceapa sedintele de recuperare. David iubeste viata si vrea sa traiasca. Acum nu poate vorbi dar intr-o zi o sa va multumeasca daca-l ajutati sa traiasca!

 www.sansapentrudavid.wordpress.com

Cont lei : RO86BPOS07207878987RON01

Cont euro : RO21BPOS07207878987EUR01



Tel: 0749 51 35 78 (Irimescu Gabriel Florin – tata)

Tel: 0741 32 44 66 (Labunt Nadia Florina – mama)


 Labunţ Nadia Florina

Adresa: str. Vârnav, nr. 36, sc. B, ap. 1, loc. Botoşani,

cod poştal 710163

Adresa e-mail: nadia_labuntz@yahoo.com (mama)

Autor Petronela Lorena Chiribuţă

miercuri, 21 septembrie 2011

HRISTOS A INVIAT !

21.09.1995 ! Ziua trecerii in "Lumina Celui nepatruns" Pr. DIMITRIE BEJAN ! Anii nostri trec iute, ca un sunet si noi zburam....incotro? Spre martirii , eroii si sfintii nostri, care au sfintit prin mucenicia lor umanitatea ! Crestini autentici, precum cei din lagarele si inchisorile comuniste sunt foarte rari acum. Insa toti avem nevoie de RUGACIUNEA SI EXPERIENTA lor. Inimile lor bat in inimile noastre, ale celor ce-i iubim si le cautam mormintele, ca pe niste izvoare de apa vii. Le citim cartile lasate anume TESTAMENT , pentru noi cei ramasi pe meterezele Neamului. In veci pomenirea lor! Traiasca Pr. Dimitrie Bejan ! Amin (o sora din Brasov)

marți, 13 septembrie 2011

Ultima întâlnire cu părintele Dimitrie Bejan

Mărturisitori - Pr. Dimitrie Bejan



Irina, frumoasa mea de doar doi ani din Bărăgan şi fina părintelui Dumitru Bejan, mi-a comunicat că părintele ar vrea să ne mai vedem o dată înainte de marea despărţire. Aşa se face că, în vara anului 1994, venind pentru scurt timp în România, m-am hotărât să ajung şi la Hârlău, acolo unde părintele Bejan a locuit în ultima parte a vieţii.

Împreună cu Ciprian, aflat la volanul maşinii, am trecut prin Codrii Paşcanilor, localitate intrată în istorie în urma bătăliilor dintre români şi ruşii cotropitori în timpul celui de al doilea război mondial. Ionel ne-a arătat printre altele satul unde s-a născut - Stroieşti - în apropierea Cotnariului.

Ajunşi la Hârlău, întâlnirea cu părintele Mitiţă, cum îi spuneau prietenii, a fost impresionantă.

- Bine-ai venit, americanule!

Lacrimile lui s-au întâlnit cu ale mele şi vorbele ne erau înnecate de dorul atâtor ani cât nu ne văzusem...

Chiar dacă timpul îl mai împovărase, părintele era aşa cum îl ştiam, poate puţin mai încărunţit, poate şi mai multă blândeţe, dar cu aceeaşi aură de sfânt a cărei strălucire nu a pălit nici în temniţele pe unde trecuse şi nici în libertatea pe care abia dacă a putut să o ghicească...

După discuţii îndelungi, parfumate cu Grasă de Cotnari, când prietenii mei au ieşit afară pentru o ţigară, părintele, prinzându-mă de mâini mi-a zis:

- Iartă-mă Grigore! Eu mai am puţin şi voi merge dincolo.

- Iartă-mă şi pe mine părinte, am şoptit, şi ceva trist mi s-a cuibărit în suflet, bănuind că este ultima dată când ne vedem...

La plecare, părintele, micuţ de statură, s-a urcat cu ultimele puteri pe leaţul de jos care susţinea scândurile gardului şi mi-a zis:

- Grigore, am să plec înaintea ta, dar acolo, în faţa porţii Sfântului Petru, n-am să intru până ce nu vei veni şi tu... Auzi, Grigore? Acolo, în faţa porţii, te aştept şi nu intru fără tine!

Şi cu faţa îndreptată înspre azur, părintele parcă ar fi vrut să imprime pe firmamentul ceresc cele spuse de dânsul. Era cu ochii în lacrimi şi, cum privea cerul, l-am zărit pentru câteva clipe odihnindu-se într-un loc plin de verdeaţă, cu adevărat paradisiac, în aşteptarea cuiva, atât de drag lui...

Strângeam subsioară ultima amintire de la părintele, o carte pe care mi-a scris cu sufletul şi cu durerea atâtor amintiri care ne-au unit odinioară pentru totdeauna:

"Lui Grigore Caraza - bun şi încercat prieten, acum american, mai înainte am fost împreună la Zarca etc, bun luptător pentru românime - căruia îi port mare respect pentru suferinţă.

Curat a intrat în puşcărie - luminat a ieşit afară - apoi dus a fost în USA să fie fericit. Şi a trăit viaţă fericită aici, în ţinutul nostru.

Cu cele mai bune gânduri,

D. Bejan preot; 10 septembrie 1994; Hârlău".

M-am îndepărtat de casa părintelui şi vocea lui blândă şi caldă încă îmi mângâia urechile cu şoapte de chemare şi de juruinţă:

- Auzi, Grigore? Acolo în faţa porţii, te aştept şi nu intru fără tine!

***

Timp de un an, cât a mai trăit părintele Bejan, am corespondat cu dânsul şi îmi amintesc de ultima mea scrisoare:

Părinte Mitiţă

E toamnă în New York. Ridic o frunză de pe trotuar, dintr-un parc, şi-n ea văd toamna satului meu, a plaiurilor nemţene, văd toamna patriei mele, văd toamna din "Pădurea Spânzuraţilor" a lui Rebreanu; îl văd pe Svoboda, pe Klapka, pe Apostol Bologa...

E toamnă tristă pe continentul nord-american..."

***

În momentul când a primit-o şi i-a fost citită de Cornelia, nepoata lui, părintele a plâns cu amar mult timp, apoi s-a întors cu faţa către perete...

Doar câteva zile mai târziu, părintele îşi lua rămas bun de la această lume, păşind pe celălalt tărâm...

(Grigore Caraza - Aiud însângerat)- sursa:http://www.fericiticeiprigoniti.net/parintele-dimitrie-bejan

joi, 28 iulie 2011

Pr. Arsenie Papacioc – cuvant MARE de folos, pentru mantuire



Ne dati un cuvant de folos?
Uite, va spun trei lucruri pe care sa le respectati si sa stiti ca sunteti oameni care pot nadajdui mantuirea:
1.Sa fiti bine marturisiti.
Va dati seama ca asta este taina care ne mantuieste. Caci ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! Taina e facuta pe un temei in Sfanta Scriptura, gata! Si pacatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vami. Va sa zica s-a terminat! Bine marturisiti. Ca daca esti bine marturisit, incepi sa te cercetezi: eu am injurat, eu am gandit asa, eu am facut aceea. Incepi sa te cerni si sa te subtiezi si sa te aduni si sa te dezlegi. Asa. Chiar va rog sa notati pacatele cand le-ati facut, ca sa nu le uitati. Nu e usor, ca satana iti pierde creionul, n-ai hartia la tine si uiti.
Ce trebuie sa va mai spun? Sa nu lasati numai pe preot sa va intrebe. El va intreaba dupa un anumit fel de a intreba. Dar tu stii subtilitatea pacatului, sau nu-stiu-ce.
Deci sa fiti bine marturisiti. Pentru ca daca esti bine marturisit nu mai poti pacatui si nadajduiesti in mantuirea ta. Asta e una.
2.Sa cautati sa fiti pomeniti la Sfintele Liturghii.
Pentru ca se pune, dragii mei, in Sfantul Sange, particica aceea cu numele tau. Si se spune asa de preot: “Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau , pentru rugaciunile sfintilor Tai”. Si se pun toate de pe disc, in potirul cu Sfantul Sange. Si va dati seama , unde poti sa fii, chiar daca esti mort, chiar daca esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cat te costa? Cautati sa fiti pomeniti la Liturghie. Fie ca va cunoaste un preot sau va cunoaste duhovnicul, fie ca fratiile voastre dati la Liturghie, dar sa fiti pomeniti. Asta e totul.
Liturghia nu e o lucrare omeneasca, dragii mei. Nici ingereasca. E direct divina! Pentru ca nu poti tu sa transformi acolo. El este Cel ce este. Si daca ar fi cu putinta sa se deschida cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea in cer mai multa lumina si mai mult asezare cum este in Sfantul Altar, cu ingerii, caci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugaciune, cand facem Vohodul: “Si fa, Doamne, sa intre cu noi si ingerii care Iti slujesc impreuna cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru ca ei sunt acolo: o gloata de ingeri! E Hristos! Ce, te joci?!
Deci, cautati sa fiti pomeniti la Liturghie.
3.Sa faceti milostenie, pomana. Dati de pomana. O, daca ati sti!…Si Vlahuta spune: “Mila e toata Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru ca atunci inseamna ca iubesti. Si, iata, inseamna educatie. Domnule, daca spune: Insutit veti primi, nu te teme ca saracesti. Vrei sa te imbogatesti? Dă! Dar ce, urmarim sa ne imbogatim? Ma doare inima de cel sarac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cersetor, care era fara picioare, pe strada. Si ăsta astepta sa imi vars buzunarele, nu gluma. Dar eu n-aveam nimic. S-a intamplat sa n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masina. Si i-am spus: “Frate, nu te supara, n-am nimic, dar iti dau o mana calda!” “O, parinte, asa ceva nu m-a dat nimeni”. Si-mi zic: “Am brodit-o! Am biruit!”.
Ei, vreau sa va spun: nu fiti nepasatori. Si nu asteptati sa-i intalniti. Cautati-i.Cautati-i, pentru ca, gasindu-i pe ei, te-ai gasit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mantuitorul, nu te poate uita cand faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.
Acum, milostenie nu inseamna numai sa lasi din traista; ai un coleg care sufera, care nu-stiu-ce, care e trist: “De ce esti trist? De ce esti trist?” Si il mangai. Si nu il lasi deloc. Si inseamna ca ai facut o milostenie cu el. Si ii dai un cuvant de folos: “Lasă, mă, ca a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sa fim linistiti, hai sa-l pomenim, sa-l ajutam acolo (ca putem sa-l ajutam dupa cum traim)”.
Milostenie este sa accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand.
Obisnuiti-va sa traiti nu numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi. Sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere.
A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata. Apoi nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El intinde mana sa-ti dea Imparatia Cerurilor si tu nici nu observi. Fratii mei, tineti minte: “cersetorii sunt personaje biblice!” Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit! Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat si zic: “Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, intru Imparatia Ta!” si are valoare. Sa nu asteptati sa-i intalniti! Cautati-i!!

Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!

luni, 4 iulie 2011

Cuvinte de folos duhovnicesc

Cuviosul PAISIE AGHIORITUL

Harul lui dumnezeu este un lucru scump.Pentru ca să vină şi să se sălăşluiască în om trebuie ca acesta să se înrudească în duh cu dumnezeu,şi să se nevoiască să lepede orice element omenesc.
Noi însă vrem să vină harul dumnezeiesc şi să ne slobozească de slăbiciuni fără nevoinţă.
Dar pentru ca duhul sfânt să se sălăşluiască în om trebuie multă lepădare de sine, multă mărime de suflet, smerenie,nobleţe sufletească, jertfire de sine.
Viaţa duhovnicească este desfătare.
Hristos a pus priză, dar cablurile noastre sunt ruginite şi de aceea nu primesc harul dumnezeiesc.
Să ne curăţim cablurile, să ne nevoim să ne cunoaştem pe noi înşine, să tăiem patimile noaste, să dobândim virtuţile şi astfel ne va cerceta harul lui dumnezeu. Acestuia i se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin

CUVINTE ale Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL
(Trecut la cele veşnice în anul 662 )

Fiecare dintre noi este cu putinţă să guste o parte din sfinţenie şi calea spre desăvârşită sfinţenie trece prin anumite grade şi stadii.Calea care duce la sfinţenie este pocăinţa, deoarece ‘’toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui dumnezeu.Cu cât urcă cineva mai sus pe scara pocăinţei, în aceiaşi măsură urcă pe treptele sfinţeniei.
Dobândirea harului dumnezeiesc nu este ceva în parte, ci întregimea înfierii,pe care Hristos o dă credincioşilor prin biserica sa.
Credincioşii pot, dacă vor , să participe la desăvârşirea după putere, pe care sfinţii părinţi o împart în trei stări: curăţitoare, luminătoare şi desăvârşitoare.Marele Maxim Mărturisitorul citează trei stări mai generale .Prima este ‘’a nu păcătui’’,a doua este ‘’a nu-ţi închipui în sufletul tău gânduri pătimaşe. Starea a treia este’’a privi chipurile femeilor şi ale celor ce te-au mâhnit, fără patimă în gândul tău.Prima stare este nemişcarea completă a trupului spre păcatul cu faptă.A doua. Desăvârşită lepădare din suflet a gândurilor pătimase,a treia,desăvârşita nemişcare a poftei spre patimi.Şi a patra,desăvârşită lepădare din cugetare a tuturor imaginilor venite prin simţuri.


Părintele ARSENIE BOCA

• Odată oamenii I s-au plâns lui Dumnezeu că tare o duc greu cu necazurile, cu lipsurile şi cu păcatele.
-Drept aţi spus fiilor că o duceţi greu cu păcatele.Deci dacă o duceţi greu cu ele, nu le mai faceţi !
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările.
Socotiţi şi voi, care de cine să asculte întâi ?

• Oare nu ştii,omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu?
Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
• Fi hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. Un înger bun doreşte să te ajute,nu-l refuza.
• Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii
• Pâna la Dumnezeu nu este nici jos nici sus, nici aproape , nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea El e mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău,numai să ştii şi să afli această apropiere prin credinţă.
• Fii în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei tale ca un pîrâş, dar nu-i lăsa pe cei vicioşi şi pe cei răi să se uite în sufletul tău, că privirea viciului întunecă sufletul. Cu oamenii să te împaci, dar cu păcatele să te cerţi.

joi, 21 aprilie 2011

Cuvânt la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos

„Domnul a înviat cu adevărat” (Lc. 24, 34)

Invierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor

Mulţi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa ? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor.
Cum că ei n-ar fi crezut nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, aşa că putea şi trecuse în putreziciune. Dar Hristos 1-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, si iarăşi i-a deşteptat; însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce la credinţă; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat ? Ei prin aceea negreşit nu s-ar fi îndreptat, ci necucernicia şi osânda lor ar fi sporit. Aşadar pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi; căci El i-ar fi expus la o mai mare pedeapsă, dacă după răstignire S-ar mai fi arătat lor.
Aşadar, El S-a retras de la ochii lor, pentru ca să-i cruţe, dar S-a arătat lor prin minunile Apostolilor Săi. Era totuna ori să fi văzut pe Cel înviat, ori să fi auzit pe Petru grăind slăbănogului: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă” (F.A. 3, 6).
In adevăr, aceste minuni ale Apostolilor, săvârşite în numele lui Hristos, erau dovada cea mai puternică despre învierea Domnului, convingând despre învierea Sa mai mult decât arătarea Sa personală. Aceasta se adevereşte din următoarele: Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi, dar totuşi şi între aceştia s-a găsit unul, care nu voia să creadă în învierea Domnului, adică Toma. El dorea chiar ca, înainte de a crede, să pună degetul său pe semnele rănilor şi cu mâna sa să poată pipăi coasta Domnului. Acest ucenic petrecuse cu Domnul în curgere de trei ani, mâncase cu Domnul de-a pururea la o masă, văzuse cele mai mari semne şi minuni, auzise pe însuşi Domnul vorbind, iar şi acum, când el a văzut, pe Domnul înviat, nu voia să creadă, până ce mai întâi nu a văzut semnele cuielor şi rana cea pricinuită de suliţă! Spune-mi mie, în asemenea împrejurări ar fi crezut oare toată lumea, dacă ar fi văzut pe Cel înviat ? Cine ar putea cuteza să afirme aceasta ?
Dar noi putem încă şi din o altă împrejurare a dovedi că minunile Apostolilor ne conving despre învierea lui Hristos mai puternic decât privirea însuşi a înviatului. Când poporul a auzit cum a zis Petru către slăbănog: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă”, au crezut mai multe mii (F.A: 4, 4). Acel Apostol, Toma, a văzut pe Cel înviat, şi totuşi nu voia să creadă; dar aceşti vrăjmaşi ai lui Hristos au văzut minunea lui Petru, şi pentru ea au primit credinţa.
Aşadar, această minune a trebuit să-i fi convins despre înviere mai lămurit si mai puternic decât însăşi privirea. De aceea minunile şi semnele Apostolilor sunt dovada cea mai puternică despre învierea Domnului. De aceea zice El însuşi: „Adevăr, adevăr zic vouă, cel ce crede în. Mine va face aceleaşi, lucruri, pe care Eu le fac, ba încă şi mai mari va face” (In. 14,” 12). Căci fiindcă între acestea urmase răstignirea si mulţi prin aceea se scandalizaseră, de aceea acum era trebuinţă de minuni mai mari.
Dacă însă Hristos, după repausarea Sa, ar fi rămas întru mormânt, şi întru moarte, precum afirmă, iudeii, şi n-ar fi înviat, nici s-ar fi înălţat la cer, atunci nu numai că minuni mai mari nu s-ar fi putut face în numele Lui, dar nici una.
Luaţi aminte, că în cele zise se cuprinde dovada cea mai îndestulătoare a învierii lui Hristos. Repet încă o dată: Hristos, în cursul petrecerii Sale pe pământ, a săvârşit semne şi minuni, a sculat morţi, a vindecat leproşi, a alungat duhurile cele rele, după aceea a fost răstignit şi, după cum afirmă iudeii, nu a mai înviat.
Ce trebuie să răspundem noi acum iudeilor? Noi trebuie să le zicem: Dacă Hristos nu a înviat, cum pare după răstignirea Lui au putut să se facă în numele Lui încă mai mari minuni decât acelea pe care le-a făcut El însuşi? Niciodată n-a făcut cineva după moartea sa lucruri mai mari decât în viaţa sa; însă după moartea lui Hristos, numele Său a lucrat minuni care, după fel şi însuşire si în tot chipul au fost mai mari, căci niciodată în timpul vieţii Domnului umbra Sa n-a sculat morţi, dar umbra Apostolilor, prin puterea lui Hristos, a făcut aceasta de mai multe ori.
Şi iarăşi minunile după înviere au fost mai mari, căci la minunile cele de mai înainte era însuşi poruncitorul, iară după răstignirea Sa, chiar slugile Lui numai cu numele Lui au făcut minuni încă şi mai mari şi mai înalte, aşa că prin aceasta puterea Sa a strălucit şi mai tare şi mai slăvit. Căci aceea, că un altul numai prin chemarea numelui lui Hristos a făcut minuni, este mult mai mare decât când El singur ar fi săvârşit minunile. Vedeţi, iubiţilor, că minunile Apostolilor după învierea Domnului au fost mai mari decât minunile lui Iisus Hristos însuşi?
Nu este oare aceasta o îndestulătoare dovadă despre înviere? Căci precum am şi zis, mai adeverez o dată: dacă Hristos a murit şi nu a înviat iarăşi, atunci ar fi trebuit să înceteze şi minunile Lui; dar în fapt ele nu numai n-au încetat, ci au urmat încă şi mai mari şi mai slăvite, adică acele săvârşite prin Apostoli. Iară dacă Hristos nu-ar fi înviat, atunci nici Apostolii nu ar fi putut săvârşi în numele Lui astfel de minuni; căci era una şi aceeaşi putere a Domnului, care lucra minunile atât înainte, cât şi după răstignire, unele prin însuşi Domnul, altele prin Apostoli. Dar pentru ca dovada învierii să fie cu atât mai clară şi mai adevărată, de aceea a trebuit ca minunile cele de după înviere să fie mai presus decât cele dinainte.
Dar de unde ştim noi, întreabă cel necredincios, că Apostolii au săvârşit astfel de minuni în numele lui Iisus? Din Sfânta Scriptură, răspund eu. Dar tu nu voieşti a primi această dovadă şi tăgăduieşti că Apostolii au făcut minuni; atunci recunoşti tu într-înşii o putere a lui Dumnezeu încă mai mare, căci ei atunci fără minuni ar fi întors tot globul cel mare al pământului la cunostinţa dumnezeieştilor adevăruri, în adevăr, aceasta ar fi fost cea mai mare si mai extraordinară minune, ca nişte oameni săraci, neînsemnaţi, neînvăţaţi şi nevoiaşi, în număr numai de doisprezece, să facă următori ai lor, fără minuni, aşa de multe cetăţi şi popoare, aşa de numeroase provincii, principi şi domnitori, învăţaţi şi oratori, ba mai tot globul pământului!
Dar poate tu ai dori să vezi şi astăzi săvârsindu-se minuni ? Ei bine, eu îţi voi arăta nişte lucruri asemenea, ba încă şi mai mari decât cele de mai înainte, nu numai un înviat, nu numai un orb făcut să vadă, ci tot pământul, care s-a eliberat din întunericul amăgirii, îţi voi arăta nu numai un lepros care s-a curăţit, ci atâtea popoare întregi care s-au curăţit de lepra păcatului, prin baia renaşterii.
Ce minune mai mare doreşti, tu, omule, când vezi o schimbare atât de mare şi aşa de repede urmată ? Voieşti tu să ştii cum a făcut Hristos tot globul pământului să vadă ? Iată: mai înainte oamenii priveau lemnul nu ca lemn şi piatra nu ca piatră; ei numeau dumnezei aceste lucruri fără de viaţă, dar credinţa i-a învăţat cine este Dumnezeu; căci numai prin credinţă poate fi pricepută această fiinţă veşnică şi fericită.
Voieşti tu să mai ai încă o dovadă despre înviere ? Prefacerea cea mare, care s-a săvârşit în duhurile Apostolilor după înviere; această prefacere este o dovadă pentru învierea Domnului, încă mai mare decât faptele cele minunate ale Apostolilor. Este îndeobşte constatat că chiar omul care în cursul vieţii sale a fost iubit, după moartea sa adeseori nu se mai pomeneşte. Dar dacă cineva nu a fost cu destulă inimă bună către un om în viaţă, şi încă 1-a şi părăsit, cu atât mai sigur îl va uita după moarte. De acolo vine că nu este nimeni care în curgerea vieţii părăsind pe prietenul sau pe învăţătorul său, după moartea lui să-1 prefere la orice alta şi să-1 pună mai presus de toate, şi mai cu seamă când ar vedea că din această dedare şi din această râvnă a sa ar ridica asupră-şi mii de primejdii. Dar vezi că , aceea ce aiurea niciodată nu se face, s-a făcut la Hristos şi la Apostoli. Ei, pe cand El încă trăia, s-au lepădat de El şi L-au părăsit, la prinderea Lui ei au fugit şi s-au depărtat, iar acum, după ce El a suferit nenumărate batjocuri şi defăimări, ba chiar şi moartea pe cruce, acum ei îl preţuiesc şi-L înalţă mai presus de toate, încât pentru mărturisirea numelui Lui ei cu bucurie jertfesc însăşi viaţa lor.
Însă, dacă Hristos după moartea Sa nu ar fi înviat, cum ar fi fost cu putinţă ca aceia, care în timpul vieţuirii Lui fugiseră de primejdie, acum, după moartea Lui, de la sine să se arunce în primejdii nenumărate ? Toţi odinioară fugiseră, iar Petru se lepădase de Domnul de trei ori, chiar cu jurământ. Şi acest ucenic, care în timpul vieţuirii lui Hristos se temea de o biată slujnică, încât de trei ori se lepădase de Domnul său, la urmă chiar prin jurământ, acum, după învierea Domnului, aşa de neobişnuit s-a schimbat, încât el nu se înspăimântă nici de toată lumea, ci public, în mijlocul a tot poporul, predica, despre Cel răstignit şi îngropat, că a înviat a treia, zi din morţi şi S-a înălţat la cer.
Aceasta o face el acum fără de nici o frică şi această schimbare a sa ne dovedeşte nouă, în faptă, că într-adevărat el a văzut pe Cel înviat. De unde a dobândit Petru această bărbăţie ? De unde decât de acolo că el era deplin convins despre învierea lui Hristos ? Că el L-a văzut, a vorbit cu El şi L-a auzit vorbind de cele viitoare, de aceea înfruntă el acum toate ostenelile; ştiind că este vorba despre un Mântuitor viu, a dobândit acum un curaj mai mare şi o putere mai tare, încât chiar a si murit pentru Hristos, şi de voia sa a lăsat a se răstigni cu capul întors spre pământ. Aşadar, când tu vezi că, după moartea lui Hristos, încă mai mari minuni se fac în numele Lui decât mai înainte şi că ucenicii Lui acum îi sunt mult mai devotaţi decât înainte, că ei acum îndeobşte vădesc o mai mare siguranţă şi în toate ocaziile se arată o schimbare atât de măreaţă si aşa de admirabilă, fă singur încheierea din aceste fapte şi întâmplări, că prin moartea lui Hristos n-a fost totul isprăvit, că mai vârtos El a înviat, trăieşte, si că El, Cel răstignit, pururea rămâne Dumnezeu cel viu şi nemuritor.
Căci dacă El n-ar fi înviat, ucenicii lui n-ar fi putut, după moartea Sa, să facă minuni încă mai mari decât înainte. Cândva îl părăsiseră chiar Apostolii Lui, iar acum toată lumea aleargă la El, nu numai Petru, ci mii şi mii de alţii, care au vieţuit mai târziu şi nu au văzut ei înşişi pe Cel înviat, şi-au dat viaţa lor pentru Dânsul, au fost decapitaţi şi au suferit nenumărate patimi, spre a rămâne statornici în mărturisirea credinţei lor întru Dânsul şi a putea muri întru ea.
Dar cum putea Acela, care după socotinţa ta, o, necredinciosule, a rămas în mormânt şi nu a mai înviat, cum putea acest mort a Se arăta aşa de tare şi aşa de puternic în următorii Săi, îndemnându-i să-L adore, şi mai bucuroşi a suferi şi a răbda toate decât a lăsa credinţa întru El ? Vezi tu cum toate acestea dovedesc nesmintit învierea Lui ? Minunile, care după moartea Lui s-au săvârşit şi încă şi astăzi se săvârşesc, dăruirea cea mare a ucenicilor, pe care au arătat-o ei atunci şi pe care o arată şi astăzi, primejdiile cărora s-au supus credincioşii, toate acestea sunt dovezi despre învierea Domnului.
De aceea, iubiţilor, să nu încetăm niciodată a lăuda şi a proslăvi pe Cel înviat, ca să putem să ajungem la bunătăţile cele veşnice şi negrăite, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu de-viaţă-făcătorul Duh se cuvine cinstea şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

din “Omilii la Postul Mare” ale sfantului Ioan Gura de Aur

vineri, 25 februarie 2011

Parintele Dimitrie Bejan

Parintele Dimitrie Bejan este unul dintre cei mai cunoscuti preoti marturisitori

din perioada comunista. In fiecare an, in ziua de 19 septembrie, multi crestini se aduna la mormantul parintelui de la Harlau, spre a savarsi Sfanta Liturghie si slujba de Parastas pentru fericita odihna a robul lui Dumnezeu, Dimitrie preotul.
Viata de sfintenie a parintelui reiese si dintr-un scurt cuvant de-al sau cand, intrebat fiind cum priveste in urma, spre greutatile vietii sale, parintele a raspuns: "Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau sa scriu. Cine primeste bucuria ca din mana lui Dumnezeu, crucea vietii se transforma in bucurie. Bucuria mantuirii! Simti o bucurie, mai ales cand suferi pe nedrept."
Parintele Dimitrie Bejan, prin cele ceteva carti scrise, ne-a lasat unele dintre cele mai profunde si cutremuratoare marturii din perioada de trista amintire comunista.
Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)
Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.
Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.
Parintele Dimitrie Bejan
Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.
Cartile ramase de la acesta, "Bucuriile suferintei", "Oranki", "Satul blestemat", "Vifornita cea mare","Simple povestiri" "Hotarul cu cetati" sunt o marturie cutremuratoare a celor petrecute in lagarele prin care a trecut. Parintele povesteste cum, de foame, condamnatii si-au pus pe foc bocancii, spre a-i manca.
"Pe unde ajungeau, rusii ii primeau bine, desi erau foarte saraci. Erau dornici sa vada un preot, il rugau pe parinte sa ii boteze. Mergeau la rau si se botezau in grupuri mari. "in spatele frontului in fiecare duminica se facea slujba, Sfanta Liturghie ori Sfanta Agheasma. Eram dotati cu altar portabil, o masuta cu vasele de slujba, antimis, o paine soldateasca si carti de strana. Odata, la un Pasti, intr-o zi am impartasit un regiment intreg in Basarabia, intr-un sat razesesc. Erau 3.600 de oameni. Toti, cu colonelul in frunte, pana la ultimul soldat." (Parintele Dimitrie Bejan)
Intre anii 1942-1948, parintele a trecut prin mai multe lagare comuniste sovietice. "Mie niciodata nu mi-a fost foame la puscarie. Nu mi-a fost foame nici in lagar. Am plutit pe deasupra acestor greutati din lagar sau puscarie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un invatator care nu se satura niciodata. ii dadeam o jumatate din portia mea si eu ma simteam satul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine sa suplineasca lipsurile astea! si am iesit din puscarie perfect sanatos. si din lagar din Rusia am venit tot perfect sanatos. N-am avut nici o boala. Ne bateau cu ciomege pe toti la rand, ca barbarii. Batai, paduchi, raie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit." (Parintele Dimitrie Bejan)
Parintele Dimitrie Bejan
Intors in tara, in anul 1948, parintele Dimitrie Bejan va fi inchis din nou, de asta data insa "de ai sai". In tara, parintele Dimitrie Bejan a fost inchis mai intai la Jilava, iar mai apoi la Vacaresti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar in cele din urma, la Aiud.
In inchisoarea de la Aiud, parintele a fost coleg de celula cu Parintele Benedict Ghius. Legat de acea perioada, parintele isi va aminti astfel: "Faceam toti rugaciuni comune, agheasma mica, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completa, cu formula ei spusa corect, cu punerea mainilor pe capul penitentului, credeam ca raiul ne este deschis. Eu cred si acum acelasi lucru. Iata, eu aveam impartasanie. O tineam ascunsa in gulerul camasii si, cand ma pregateam, ma impartaseam. Iar daca vreunul dintre detinuti era bolnav sau era pe moarte, il spovedeam si-l impartaseam pe ascuns si asa pleca la Hristos."
Dupa marea eliberarea din anul 1964, parintele Dimitrie Bejan va fi urmarit in continuare de comunisti, spre a-l impiedica sa faca lucrare sfanta, pana in anul 1990. Chiar eliberat din inchisoare, in anul 1964, parintele a avut domiciliu fortat pana la caderea regimului comunist.
Parintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din Ghindaoani. Biserica si curtea acesteia se dovedeau neincapatoare. Datorita faptului ca, in acea vreme, nu era voie a se face propaganda religioasa, iar el predica liber in biserica, un consiliu bisericesc a luat hotararea de a-i ridica dreptul de a sluji. Intre anii 1990-1995, parintele va locui in Harlau, unde i se hotarase domiciliul fortat. Aici, el a spovedit si a intarit pe cei ce i-au trecut pragul casei.
Parintele Dimitrie Bejan adoarme in Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lasand prin testament ca la inmormantarea lui sa nu se predice si nici flori sa nu se arunce, in semn de smerenie.
Parintele Dimitrie Bejan

Parintele Dimitrie Bejan - sfaturi duhovnicesti
Parintilor, cautati in Noul Testament si cititi ultimele capitole de la Matei, Marcu si Luca. Veti vedea ca sunt 12 semne premergatoare venirii Mantuitorului. Iar in ceea ce priveste Apocalipsa, inca nu s-ar putea incumeta cineva sa scrie un comentariu la Apocalipsa pe lume, chiar daca s-ar aduna toti exegetii de pe pamant. Eu am facut o lucrare de doctorat, la Bucuresti, ''Introducere in cartea Apocalipsei'' (100p.) Nu s-a publicat pentru ca avea niste greseli. Am gresit. Inca pana astazi nu s-a alcatuit un comentariu la Apocalipsa. Ipoteze, parintilor. Daca atatia sfinti in 2000 de ani nici n-au indraznit sa incerce sa comenteze Apocalipsa, cum am indraznit noi? Sunt unghiuri de vedere.
Manastirile sunt foarte necesare. Extraordinar de necesare. Daca a salvat cineva crestinismul in Rusia, l-au salvat manastirile si femeile. Femeile nu s-au temut si s-au dus la biserica. Am vazut aceasta la Moscova si prin satele de acolo; la Bucuresti si prin toate bisericile. La noi a fost un comunism mai dulceag, fiecare sat avea preotul lui, chiar sub Ceausescu. N-a fost sat fara preot. Au mai dat afara din calugari, dar au mai si primit, incat manastirile si bisericile, acum in decembrie, aveau preoti, iar manastirile aveau stareti si un nucleu de calugari. Ceea ce nu s-a petrecut in Rusia, unde au fost peste 38.000 de calugari si la ora cand stam de vorba, sunt ceva peste o mie, cu cei primiti in ultimii cinci ani. Acolo, in Manastirea Oranki, unde am stat eu mai mult in Rusia, au fost impuscati intr-o dupa-amiaza, pentru ca n-au acceptat comunismul, 11.000 de preoti si calugari. De doua ori mai mult decat avem noi in toata tara. Noi i-am dezgropat si am gasit un mitropolit neputred. Neputred! Un sfant martir!

Teodor Danalache pe crestinortodox.ro

marți, 18 ianuarie 2011

Cum să ne purtăm când oamenii ne laudă

Când oamenii te laudă, fii foarte atent, întrucât te afli într-o situaţie primejdioasă.

1. Mulţi oameni nu cunosc adevărata va­loare a lucrurilor şi a faptelor şi de aceea laudă şi pun preţ pe lucruri care în ochii lui Dumnezeu şi al oamenilor cu bun-simţ nu valorează nimic. Şi, întrucât lauda place sla­vei deşarte care este amăgitoare, ne grăbim să acceptăm lauda falsă a oamenilor, ca fi­ind adevărată, punem stavilă în căutarea de­săvârşirii, decădem mai mult, murim neîn­dreptaţi şi nu ne mântuim. Prin urmare, fii cât mai obiectiv cu putinţă şi vezi dacă ce­ea ce oamenii laudă la tine merită laudă de la Dumnezeu şi de la oameni cu bun-simţ, pentru că numai ce merită lauda lui Dum­nezeu şi a oamenilor credincioşi Lui trebuie să aibă importanţă pentru noi. Ce contează lauda oamenilor când noi nu suntem vred­nici de lauda lui Dumnezeu?

2. Oamenii care vor să ne înşele sau vor să obţină de la noi avantaje materiale se apropie de noi cu făţărnicie, adică cu lau­de. Deseori laudă intenţionat ceva ce ne lip­seşte cu totul sau, chiar dacă avem, nu este într-atât cât să merite atâtea laude. Şi da­că ne-am trufit puţin, nu vedem că cel care ne laudă este un mincinos şi un măgulitor, pentru că ne spune exact ceea ce ne face plă­cere să auzim. Cu uşurinţă acceptăm această laudă vi­cleană drept adevăr, iar pe cel care o spune, ca pe unul care ne admiră şi este atent faţă de noi. Dar această înşelătorie este foarte vătămătoare pentru noi, deoarece ne facem o părere greşită despre noi înşine. Iar, cu o înţelegere falsă asupra noastră, schimbarea, transformarea şi, prin urmare, mântuirea noastră sunt aproape imposibil de realizat.

3. Să nu crezi că aceste avertizări sunt nefondate şi că orice om cu bun-simţ este în stare să recunoască uşor un linguşitor şi că nu va fi prins în plasă niciodată. Oricine doreşte să obţină un avantaj de la cineva îl prinde întotdeauna într-o plasă de laude. Din această cursă nu poţi aproape niciodată scăpa, iar captivul se lasă adesea cu plăcere ţinut în ea şi chiar o consideră o onoare.

4. Să nu crezi că, dacă meşteşugul de a-i face pe alţii binevoitori faţă de tine prin fă­ţărnicie este unul rău, puţini sunt oamenii care se folosesc de el şi că cei sinceri nicioda­tă nu îl vor folosi. O persoană cu adevărat cinstită nu se va coborî până la ipocrizie şi la linguşire. Dar, în acelaşi timp, să fii atent că slugărnicia este calea preferată şi genera­lă pentru a câştiga avantaje şi favoruri de la alţii. Milioane de oameni folosesc această metodă fără ezitare şi nimeni nu se gândeşte că prin linguşire ar putea provoca indig­narea celui pe care îl flatează. Căci sunt atât de răspândite în lume mândria, slava deşar­tă şi iubirea de sine! Păzeşte-te! Ai grijă!

5. Ca să nu cazi în mândrie, în slavă de­şartă, în nepurtare de grijă sau în alte înşelă­ciuni care duc la ruină din pricina laude­lor meritate sau mai ales nemeritate, după cum se întâmplă cel mai adesea:

a. Încearcă să priveşti cu neîncredere laudele ce ţi se aduc, şi, dacă ele continuă, este bine să întrerupi conversaţia politicos şi să schimbi subiectul.

b. Nu uita că ceea ce este de lăudat în tine nu este al tău, ci al lui Dumnezeu. Este, într-adevăr, ceva ce am dobândit pentru că am încercat să-l dobândim, dar cine este Cel care ne-a dat capacitatea, dispoziţia, pu­terea, dorinţa şi ocazia de a-l obţine, dacă nu Dumnezeu?

Aşa spune Sfântul Apostol Pavel în 1 Corinteni 4, 7 „şi ce ai pe care să nu-l fi pri­mit? Iar, dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit?"

Şi, dacă observi în tine ceva ce merită a fi lăudat, atribuie-l imediat lui Dumne­zeu şi nu ţie, spunând cu psalmistul: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău"(Ps. 113,9).

6. Când găseşti în tine ceva ce merită lă­udat şi simţi dorinţa să spui şi altora despre el, încearcă imediat să stingi această do­rinţă cu gândul că nu vei avea nici un fo­los din a-l spune, ci numai pagubă. Oame­nii sunt foarte schimbători în părerile lor: ce azi laudă uită sau condamnă mâine. Şi desigur că, spunând cele ce sunt de lăudat în tine, nu vei mai merita să fii lăudat de Dumnezeu, pentru că ţi-ai primit răsplata de la oameni.

În acest fel, li se va spune oamenilor: „adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor" (Matei. 6, 5). De asemenea, încearcă să-ţi aminteşti mereu aceste cuvinte importante ale Domnului: „vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine" (Luca. 6, 26).
Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului

Sursa: “O zi de viaţă sfântă: sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului”, Editura Sophia, Bucureşti, 2007 bibliazilnic.ro

S-ar putea sa iti placa si...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...