duminică, 6 decembrie 2009

Sfantul Nicolae mare facator de minuni.


Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

miercuri, 2 decembrie 2009

Intalnire intre Parintele CLEOPA si Cuviosul PAISIE AGHIORITUL


la 11 ani de la trecerea intru odihna sfintilor a Parinelui Cleopa Ilie


Eram la Careia, în capitala Sfântului Munte. De acolo am mers la măn. Kutlumuş, marea lavră românească făcută de Radu cel Mare şi reînnoită de Mihai Viteazu. Acolo am dormit noaptea. Un părinte, mare scriitor de la kinovită (conducerea comunităţii athonite), ne-a spus: „Asta e mănăstire românească”, că era ctitorită de domnitorii români.

Dar unde nu suntem noi ctitori? Ne-am simţit bine că era o mănăstire făcută de ai noştri. Apoi ne-a zis:

„În programul nostru avem să vizităm şi măn. Stavronikita – acolo era arhimandtritul Vasile, un prieten de-al nostru -, apoi măn. Filotheu şi măn. Caracalu, făcută de Petru Şchiopu. Şi mergând spre măn. Stavronikita, o să vizităm un mare pustnic, venit din Sinai. Acesta a postit de două ori câte 40 de zile”. El nu spunea, dar un ucenic de-al lui care era acolo ne-a zis: „măi, asta e mare pustnic. Numai 54 de ani are. Paisie îl cheamă. Simplu monah. Nu-i cleric.”

Şi noi am plecat dintr-un loc de la Burazeri – un schit. Acolo, la Burazeri, sunt 34 de călugări, care fac slujbă zi şi noapte, cu stareţul lor, slujbă neadormită. În fiecare ceas intră alt călugăr. Slujba nu se mai termină. Cele şapte laude şi psaltirea. Şi am înrebat cum să ieşim la pustnicul Paisie. [...] Şi i-au spus ăştia:

„o luaţi cam la dreapta, daţi de cărări de cerbi, de căpriori, de porci sălbatici, care sunt foarte mulţi, şi apoi daţi de o cărare mai pronunţată. El s-a ascuns acolo că a venit de la Sinai din cauza lumii, că acolo ziceau: mamă, acela e făcător de minuni, e înainte văzător. Şi s-a ascuns săracul acolo de lume, dar tot l-au găsit. Şi a fugit din Sinai că acolo vin mai mulţi turişti. Şi el a zis: las că în Sfântul Munte Athos numai vine nimeni, nici femei. Aici o să am mai mare linişte.”

Am mers noi şi tare greu mai mergeam. Era o pădure cu spini. Şi spini mari. Erau şi copaci mari, dar pe unde mergeam noi, erau ca şi porumbarii, dacă aţi văzut, un fel de spini care trăiesc la noi. Şi noi, ca să nu ne agăţăm, am pus dulamele in brâu şi spinii ne înţepau pantalonii acum. Mergeam printre ei, ce să facem? (…) Şi mergeam prin pădurea aceea spinoasă. Şi ne-am rătăcit, nu mai puteam de sete, nu găseam apă. Şi iată cum mila lui Dumnezeu, sau poate cu rugăciunile pustnicului, găsim deodată un gărduţ, un gard vechi de lemne şi o portiţă veche şi înăuntru o grădinuţă, câţiva smochini cu smochine crude. Iar de la portiţă de aici era legată o sârmă dintr-acelea albe, care se folosesc la telefoane. Mergea pe gard sârma şi apoi cobora într-o prăpastie drept în jos. Şi ne-a spus acesta: „

Noi să nu ne coborâm fără blagoslovenie, că aici stă, în prăpastia asta. Tragem de sârma asta, că ea are legat un clopot jos în prăpastie unde stă el şi când sună clopotul iese el la noi”(…).

paisie-aghioritul-2Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol:

„Oriste, oriste!”.

Adică, pe greceşte, „Poftiţi, poftiţi!”

A luat-o el înainte pe treptele acelea, noi după dânsul. Am coborât jos, acolo într-o stâncă era peştera lui, un pârâu cu apă rece. Şi când ne-a văzut, săracul, din multă dragostea lui, ce să ne dea el? Ne-a dus într-un pridvoraş aşa, cam de doi metri, unde era o măsuţă şi un scaun. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă. Dar noi, cum ne era sete, ce era pentru noi apa rece? Zice Evanghelia: Nici pentru un pahar de apă rece nu-ţi vei pierde plata. Apoi atunci vezi cât costă un pahar cu apă rece, când mori de sete, că noi veniserăm aproape 20 km. pe jos de la Careia. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă rece, câte două smochine şi dulceaţă de cireşe.

- Oriste, oriste!

L-am întrebat:

- Mai ai apă?

Nimic nu ne mai trebuia!(…) După aceea, el ne-a spus pe nume la toţi:

- Părintele stareţ Victorin de la Sihăstria, părintele Ioanichie, părintele Vartolomeu Florea, părinte arhimandrit Cleopa Ilie, bine aţi venit!

Ne-a zis pe nume la fiecare, deşi nu ne-a mai văzut şi nici noi nu l-am mai văzut, dar nici n-o să-l mai vedem, decât pe lumea cealaltă!

- Ce zice?

- V-a zis pe nume la toţi, cum vă cheamă.

Şi pe urmă a început a se smeri el:

- Tare-i rău pentru un călugăr când îi prisoseşte numele mai mult decât faptele lui, că Mântuitorul cu vaiul i-a ameninţat pe aceia: Vai vouă când vor prisosi numele voastre mai mult decât faptele voastre. Am fugit din Sinai aici, ca să cap de lume, şi aici a ieşit iar veste de pustnic. Eu nu sunt pustnic, eu sunt un om păcătos. Dacă aţi venit să întrebaţi ceva, întrebaţi, că vorbesc…

Şi eu am întrebat, că aveam translator:

- Părinte Paisie, unde se mântuieşte omul? Aici, în prăpastia asta, cu toate stâncile deasupra lui, şi de cealaltă parte de pârâu şi dincoace? Aici sau în mănăstirea cu viaţa cea de obşte, sau în cele cu viaţa de sine? Sau în oraş, sau în sat, unde se mântuiesc oamenii?

Ah, ce înţelepţeşte a răspuns! Zice:

- Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n-are acestea, nicăieri nu se mântuieşte.

Aşa ne-a spus. Adevărat: fapte bune, smerenie – ca să nu socoţi că ai făcut ceva bun în faţa lui Dumnezeu… Ne-am minunat. Şi pe urmă a întrebat Ioanichie:

- Părinte Paisie, noi am vrea să întrebăm, că părintele Cleopa ar vrea să rămâie în Sfântul Munte, ce zici mata, să rămâie aici?

M-a pârât pe mine, că eu le-am spus că rămân acolo, nu mă mai duc, că am doi moşi acolo, unu-i moşu Varlaam Vântu, care a trăit 100 de ani, am fost la mormântul lui.

Şi i-am zis:

- Ioanichie, cine te-a pus să întrebi asta?

Că el tot stătea împotrivă să nu rămân eu acolo, să vin la ţară. Şi a răspuns pustnicul:

- Mănăstirea voastră e misionară, unde vin multe suflete. (El ştia tot). Părintele Cleopa dacă vine în Sfântul Munte se mântuieşte ca simplu monah, iar dacă o să stea acolo şi o să aibă multă răbdare, se mântuieşte ca un apostol.

Asta i-a spus lui Ioanichie, că el a întrebat de soarta mea. Şi i-a mai zis:

- Dumneata ai venit ca să faci însemnări ca să scrii o carte, dar să şi faci câte ceva din ceea ce scrii.

Iar părintelui Vartolomeu i-a spus:

- Părinte, ai venit să vezi picturile Sfântului Munte?

Că el de aceea a şi venit. Acolo sunt frumoase picturi. (…) Zice:

- Bine este a-i picta pe sfinţi, dar mai bine este a ne face sfinţi.

Stareţul a întrebat:

- Părinte, eu ce să fac?

- Dumneata eşti stareţul. Să conduci mănăstirea cu blândeţe şi îndelungă răbdare dacă vrei să câştigi mai mult.

Aşa ne-a spus Paisie. Mi-aduc aminte la fiecare. Şi puţin ce-a vorbit. Şi a zis:

- Dumneavoastră aţi venit la noi şi v-aţi rătăcit. Şi v-aţi ostenit. Dar osteneala voastră e scrisă în ceruri, pentru că aţi făcut-o pentru cuvântul Domnului. Să nu vă temeţi.

Noi eram osteniţi. Câtă apă am băut!

(…) Şi a luat el un băţişor, cu capul gol şi desculţ, şi ne-a dus peste un pârâu, de-a dreptul. Nu ştiu dacă am mers o jumătate de ceas şi am ajuns drept în poarta mănăstirii. Ne-am luat rămas bun. A făcut metanie până la pământ şi s-a dus în treaba lui.

Din vol. Ne vorbeste Parintele Cleopa – 15, Ed. Man. Sihastria

marți, 1 decembrie 2009

Marea Unire din 1918


Pacea de la Bucuresti, din 7 mai 1918, ne-a ingreunat foarte mult sarcina la negocierile generale de pace care vor incepe la castelul Versailles de langa Paris. Din punct de vedere juridic ni se aducea invinuirea ca noi nu respectaseram intelegerea din august 1916, care prevedea clar interzicerea de a incheia o pace separata, ceea ce noi am facut. Delegatia noastra la tratativele de pace s-a gasit deci intr-o situatie foarte dificila pentru a convinge pe Aliati sa respecte clauzele acordului din 1916.

Marea Unire din 1918

Dar pe teren, lucruri mari se implinisera. A existat in acel moment istoric o imprejurare extraordinara, anume ca de-o parte, din cauza revolutiei bolsevice, Basarabia a putut mai intai sa se desprinda de ansamblul rusesc, iar apoi Sfatul Tarii de la Chisinau sa voteze, la 27 martie (9 aprilie) 1918, unirea cu Romania. De cealalta parte, dupa prabusirea Dublei Monarhii, Marea Adunare Nationala a Romanilor din Transilvania, Banat si Crisana sa voteze la 18 noiembrie (1 decembrie) unirea cu Romania. Consiliul National din Bucovina facuse acelasi lucru cu trei zile in urma. Astfel, in chip aproape miraculos, se intregise tara si spre rasarit si spre apus.

In timpul lungilor negocieri de la Versailles (1919-1920), a intervenit inca un eveniment neprevazut: in Ungaria, in martie 1919, preia puterea un guvern comunist in frunte cu Bela Kun. Prabusirea tarii era desigur dramatica, dezastru militar, teritoriu redus la mai putin de jumatate, astfel incat Ungaria devenise terenul ideal ca sa prinda comunismul raspandit in lumea intreaga de Moscova, dupa victoria revolutiei in Rusia.

Guvernul Bela Kun nu se multumeste sa ia pe plan intern toate masurile pentru instalarea comunismului, dar in iulie 1919 indrazneste sa lanseze armata ungara intr-un atac pentru a incerca sa reia Transilvania de la romani si, dupa unele surse, sa faca jonctiunea cu trupele bolsevice de pe Nistru.

Atunci armata romana intra in Ungaria si, cu toate ca franco-englezii ne interzic sa inaintam mai departe, pentru inca o data nu ascultam de marile puteri si mergem sa ocupam Budapesta (4 august 1919). Ungurii onesti recunosc si azi ca ne datoreaza salvarea de comunism in 1919, si ca datorita sederii noastre timp de trei luni la Budapesta s-a putut instala un guvern ungar relativ democratic, cu amiralul Horthy in fruntea statului, ca regent, adica sef provizoriu al statului in lipsa regelui (fiindca romanii, slovacii, sarbii si croatii nu permisesera acestei Ungarii sa redevina regat sub coroana fostului imparat Carol, care succedase in 1916 unchiului sau, Franz-Joseph).

Ocupam deci Budapesta si impiedicam in acest fel aparitia comunismului in centrul Europei timp de douazeci si ceva de ani. E un lucru pe care trebuie sa il tinem minte, o realizare a guvernului de atunci al lui Ionel Bratianu.

Infaptuirea Romaniei Mari, dintr-o data, in decembrie 1918, reprezinta un vis secular al romanilor de a se afla impreuna din Banat pana la Nistru. Aceasta Romanie Mare e o tara care se naste cu dificultati uriase - trebuiau sa se adune si sa se gospodareasca impreuna oameni care nu s-au aflat niciodata sub aceeasi carmuire. Ceea ce-i uneste pe toti romanii este faptul de a vorbi aceeasi limba.

Suntem poate singura tara din Europa, in afara de micile tari, al carei sentiment national este exclusiv intemeiat pe faptul ca vorbim aceeasi limba „de la Nistru pina la Tisa”. Lucru care nu se-ntampla in alte tari unde sentimentul national s-a cladit de veacuri, incetul cu incetul, in jurul unei istorii comune. La noi, cimentul este limba. Iar parerea mea este ca aceasta unire pe care am facut-o in 1918 a fost exceptional de bine reusita.

Vazand ce greutati au avut cehii si slovacii ca sa pastreze o singura tara sau drama celor din fosta Iugoslavie (nu numai acum, ci in intreaga perioada inter¬belica), atunci trebuie sa recunoastem ca aceasta unire a romanilor, prima din istoria lor, s-a realizat in mod miraculos.

Un singur exemplu: Ionel Bratianu avea un pres¬tigiu imens si se bucura si de deplina incredere a regelui Ferdinand (cei treisprezece ani cat au fost impreuna la putere au reprezentat unul din marile momente de implinire ale istoriei noastre).

Intelegand Ionel Bratianu ca era nevoie de un ardelean ca sa cimenteze unirea si ca sa ne reprezinte la Paris cand ni se faceau dificultati din cauza pacii de la Bucuresti, a acceptat un prim-ministru ardelean, pe Vaida-Voievod. La tratatul de la Trianon s-a dus deci sa negocieze un ardelean, nu un om de la Bucuresti. Prin urmare, am fost extrem de liberali in sensul acesta, am reusit sa unim in mod foarte concret cele patru-cinci provincii care fusesera inainte despartite.

Pacea cu Ungaria nu s-a semnat la Versailles, in marele palat al „Regelui Soare", cum i s-a zis lui Ludovic al XIV-lea, ci in Palatul Trianon, din acelasi parc, abia la 4 iunie 1920, din cauza nesfarsitelor discutii care au avut loc privitor la granita, la asigurarea drepturilor minoritatilor etc. In decembrie 1919 semnaseram pacea cu Austria (Bucovina) si cu Bulgaria (Dobrogea), la Saint-Germain si, respectiv, la Neuilly (tot in apropierea Parisului

luni, 30 noiembrie 2009

Sfantul Andrei - Apostolul lupilor


Sfantul Andrei - "Apostolul lupilor"

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).



Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Diocletian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.



Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

duminică, 29 noiembrie 2009

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca


Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca



Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.



Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.



Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.



Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.



Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.



Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.



(primita de la Gheorghe Moraru si Maica Eftimia Ciungan, manastirea Hurezu)

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (2)


“Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri”

vineri, 27 noiembrie 2009

PARINTELE ARSENIE BOCA – 20 de ani de la adormirea intru Domnul – ICONOMII TAINELOR (1)


CUVINTE HOTĂRÂTOARE

Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupeşti şi duhovniceşti.

“Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşţi. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu.

“Cei ce sunt însă ai lui Hristos, trupul şi l-au răstignit împreună cu poftele”.

“Nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci, dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri; iar dacă ucideţi cu duhul poftele trupului, veţi fi vii. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, ei, fiii lui Dumnezeu sunt”.

Căci:

“Voinţa lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră, ca să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftelor, cum fac necredincioşii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire”.

Pe vremea acestui mare iconom al tainelor lui Dumnezeu, Pavel Apostolul, sufla urgie mare peste creştini. De aceea mulţi erau hotărâţi pentru înfrânarea desăvârşită în căsătorie, ca să fie gata oricând de Sfânta Împărtăşanie şi de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel însă, socotind copiii, mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârşită decât pentru vremile de post şi rugăciune. Post era – şi este – luni, miercuri şi vineri, iar rugăciune şi Sfânta Împărtăşanie sâmbăta şi duminica. Slăbănogindu-se creştinii, cu trecerea vremii, Sfinţii Părinţi au adăugat pe rând cele patru posturi mari, care sunt post în toate privinţele. De atunci au băgat de seamă Părinţii că omul fără înfrânare decade, iar fară post nu se poate înfrâna şi, ca urmare, nu mai poate pricepe cele ale vieţii duhovniceşti. Ioil proorocul de mult cuvântase:

„Gătiţi postiri sfinte…Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul ei!”

Sf. Pavel, socotind însă şi nevoia ceasului de faţă, urgia vremii de atunci, le dă sfatul acesta:

“Bine e pentru oricine să fie aşa cum se găseşte. Legat eşti cu femeie, nu căuta desfacere. Dezlegat eşti de femeie, nu căuta femeie. Căci de acum vremea s-a scurtat. Aşa încât cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea; cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni, şi cei ce se folosesc de la lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Căci faţa acestei lumi se trece”.

În zilele urgiei de pe urmă, la acelaşi sfat se va ajunge. Până atunci, băgăm de seamă ca preoţii vremurilor noastre, cu aceeaşi datorie ca Pavel, nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească, în întindere şi în adâncime, ci o lasă să-şi facă de cap. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei creştine, de aceea se ajunge la sărăcirea şi rătăcirea roadelor ei, copiii. Aşa se întâmplă că: “lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, cum se tânguia Iezechiil, oamenii orbecăie în mulţi­mea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. Acesta e un somn de primejdie, din amândouă părţile. Căci scrie:

“Dormind oamenii, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus”.

Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… Ceea ce se petrece în mic, într-un om, se petrece şi în mare, în omenirea întreagă. Ceea ce se petrece în microbiologic se petrece şi în macrobiologie, în societatea omenească; cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins, cu întinderea şi cu lungimea de vreme, poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. De la faptul neînsem­nat că unuia, învestit cu putere, i s-a strâmbat mintea, e cu putinţă să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu.

Faptul că Iisus a venit la nuntă cu ucenicii Săi, dovedeşte că de la nuntă se începe prima minune dumnezeiască spre bine; de aci se ridică o stavilă împotriva pustiirii firii omeneşti. De aceea se ridică şi nunta din desfrânare la cinstea de taină, între cele şapte, tocmai pentru ca oamenii să se simtă şi să nu mai îngăduie într-însa şerpăria fărădelegilor.

Drept aceea, zice Sfântul Maxim:

maxim-marturisitorul“Nimenea păcătuind nu poate avea spre apărarea păcatului slăbiciunea trupului. Căci unirea cu Dumnezeu Cuvântul a întărit toată firea, prin dezlegarea ei de blestem, nemailăsându-ne nici o apărare pentru pornirea cu voie spre patimi. Căci dumnezeirea Cuvântului, fiind totdeauna după Har în cei ce cred în El, veştejeşte din trup legea păcatului”.

În veacurile de aur ale creştinismului, trăirea în Hristos era mai puternică şi mai întinsă între creştini; aceasta le făcea uşoară lupta cu patimile; în veacul nostru însă, când Dumnezeu a ajuns de râs chiar între creştini, a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să-ţi aprinzi paie în cap. De aceea azi, oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta, trebuie să înduplecăm pe oameni la o viaţă mai curată, – căci de ea atârnă o credinţă mai luminată, şi deci mântuirea. Drept aceea iau în ajutor propria lor mizerie, precum şi înfricoşarea de urmări, ca şi mai mari mizerii. Calea aceasta e treabă de cârpaci, pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. De aceştia însă care să trăiască viaţa în Hristos, rar dacă se mai află; trebuie născuţi, altă cale nu rămâne; căci cu ce vine, cum vine, credinţa va ajunge să se strâmbe şi în tot felul să se stingă.

Cunoştinţa mântuirii , de unde odată lumina ca soarele între noroade, azi abia se mai zăreşte ca o stea, căci gloatele şed în întunerec şi în umbra morţii.

“Cunoştinţa mântuirii trebuie, cu orice preţ, reaprinsă între oameni”.

Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!”


„Veniţi să vă spovediţi!”
Pocăiţi-vă şi veniţi să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi. Nu există mântuire fără spovedanie şi împărtăşire. Prima spovedanie e grea, pentru că în toată viaţa ta, poate de când erai copil, nu te-ai mai spovedit. Şi în toată viaţa asta a ta ai adunat păcate, şi păcate, şi păcate, de care tu singur te ruşinezi. Este foarte greu să faci prima spovedanie. Pentru că nu te-ai spovedit 10,15,30,70 de ani şi când te uiţi în urmă, la mulţimea păcatelor tale, zici: „Mi-e ruşine să mă spovedesc!”. Nu ţi-a fost ruşine să le săvârşeşti, dar te ruşinezi să le mărturiseşti, să le aduci în faţa lui Dumnezeu şi să spui: „Doamne, iartă-mă pentru toate păcatele mele!“. Trebuie să depăşeşti acest prag, care e unul demonic. Opoziţia la spovedanie n-o faci tu, o face demonul mândriei din tine, căci dacă ai fi umilit, ai veni să te spovedeşti. Şi uiţi că păcatele acelea ale tale Dumnezeu le cunoaşte şi le ţine minte mai bine decât tine. Veniţi şi spovediţi-vă şi a doua spovedanie va fi mult mai uşoară!

Iar împărtăşirea este condiţia obligatorie pentru mântuire. După Botez, împărtăşirea e cel mai important act pe care îl puteţi face. Ştiţi că în Biserica Ortodoxă, spre deosebire de catolicism, nimeni nu se poate împărtăşi fără spovedanie şi post. Am văzut odată şi am fost impresionat când într-o biserică catolică s-au împărtăşit toţi cei de acolo. Eram într-o vizită pentru o conferinţă. L-am întrebat pe preot, deşi simţeam un miros de tutun: „Toată lumea aceasta s-a pregătit pentru împărtăşanie, s-a spovedit, a postit?”. Zice: „Unii da, alţii ba, cred”. „Păi atunci, care este pregătirea?“. „Credinciosul e datornic pentru împărtăşanie”. „Cum se pregăteşte? Noi avem post, spovedanie, canon pe care cel ce s-a spovedit îl primeşte…”. Zice: „La noi în catolicism, pentru cineva cu viaţă morală (de unde ştiu ei care au viaţă morală?) şi credinţă, numai simpla dorinţă de a se împărtăşi constituie pregătirea”. E o chestiune pe care ei o fac – am văzut că şi la greci se întâmplă acelaşi lucru, la ortodocşi – pentru bunul trai şi comoditatea individului care trăieşte în belşug.

În această biserică însă vreau să respectăm tradiţia noastră ortodoxă, prin care nimeni nu se împărtăşeşte fără post şi fără spovedanie. Dorinţa şi îndemnul meu din inimă şi de la Dumnezeu este: postiţi, curăţiţi-vă sufletul şi inima, iertaţi şi cereţi iertare, spovediţi-vă şi primiţi cu cinste şi cu vrednicie Trupul şi Sângele Domnului, fiindcă spune Sfântul Apostol: „Cine mănâncă Trupul şi bea Sângele Domnului Iisus Hristos fără vrednicie, osândă sieşi mănâncă şi bea”.

Aş vrea ca totuşi, prin rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să sporiţi. Şi mai ales prin spovedanie şi prin împărtăşanie. Nu am obosit, de treizeci şi ceva de ani de când sunt preot, să spun: „Veniţi şi vă spovediţi, veniţi şi vă împărtăşiţi!“. Probabil până în clipa morţii, până în ultima zi, acelaşi lucru o să vi-l spun: Veniţi să vă spovediţi!

marți, 24 noiembrie 2009

Sfanta Ecaterina


Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

Mihaela SLAINA : Dar nepretuit, Domnul te-a dorit …

Părintelui duhovnic Teofil Pârâian
- Apostolul bucuriei

Ai plecat la Domnul, Rai de Bucurie,
Inima îmi plânge cu lacrimi o mie,
Lãsat-ai în urmã, mir duhovnicesc,
Sufletul sã mi-l clãtesc…

Ai vorbit despre Înviere şi ai înviat…
Ai trecut prin lume zâmbind, blând şi neplecat…
Chemat-ai întruna Duhul Sfânt să vină,
Să ne umple viaţa, de Har şi Lumină…

Dar în Ceruri grabnic, locul ţi s-a pus,
Aproape de Tronul Domnului Iisus,
Ca să fii de-a pururi la El rugător,
Pentru noi, cei… plânşi de dor…

Vulturul si cocosul


Un vulture zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui:”trec in zbor peste departari intinse:peste vai si munti ,mari si rauri ,campii si paduri;vad multime de fiare si pasari;vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace. Voi zbura la el si-I voi pevesti despre viata lumii”

Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vessel se plimba cocosul in mijlocul gradinilor lui si s-a gandit : “inseamna ca e multumit cu soarta lui ;dar, cu toate astea,ii voi povesti cele ce cunosc “.

Si vulturul a inceput sa-I vorbeasca cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie , dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic,vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui,cocosul , neintelegand ceea ce-I povestea vulturul , se plictisea si-I era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.

Asa se intampla atunci cand un om invatat vorbeste cu unul neinvatat si,inca si mai mult, atunci cand un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului,dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului . Mintea amului duhovnicesc cugeta ziua si noaptea la legea Domnului [Ps 1,2] si se inalta prin rugaciune spre Dumnezeu , dar mintea celui neduhovnicesc e lipita de pamant sau e bantuita de ganduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfateaza de pace , dar sufletul celui neduhovnicesc sta gol si imprastiat. Omul duhovnicesc zboara ca vulturul spre inaltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea intreaga, chiar daca s-ar ruga in intunericul noptii;dar omul ne-duhovnicesc se bucura de slava desarta , sau de bogatii , sau cauta desfatarile trupesti . si atunci cand un om duhovnicesc se intalneste cu unul neduhovnicesc , legatura amandurora e lucru plictisitor si anevoios.

Extras din Cuviosul Siluan Athonitul “ Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei ”

marți, 10 noiembrie 2009

Cititi Psaltirea ca sa alungati diavolii!!!


Psaltirea face parte din cartile canonice ale Vechiului Testament. E o carte pentru omul incercat de necazuri si suparari, pentru cel ce-si plange pacatele, pentru cel ce aduce multumire, pentru cel care cere intarire in lupta cu ispitele. Orice om se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi citirea, ca sa n-o mai lepezi din mana.

Insa, exista credinta ca atunci cand citim Psaltirea, vin asupra noastra numai necazuri. In ochii unor oameni cu o astfel de credinta, citirea Psaltirei este primejdioasa. Nu stiu de unde a aparut aceasta credinta, dar un lucru e sigur: citirea ei nu aduce nici un rau. Dimpotriva, tamaduieste ranile lasate de pacate, pastreaza sanatos pe cel care nu-i atins de boala si pune pe fuga demonii. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, a nu citi Psaltirea, inseamna a iesi la lupta cu diavolii fara a avea arme. Iar daca nu avem arme la noi, diavolul ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor. Este posibil ca oamenii care nu mai au rezistenta in lupta cu pacatul, sa se raporteze gresit la anumite lucruri si astfel, sa considere Psaltirea aducatoare de rele.

Cand si unde se citesc psalmii?

Psalmii se pot citi in orice zi a anului. Locul poate fi atat biserica, cat si casa fiecarui om. Sunt manastiri in care Psaltirea se citeste neincetat, lectura ei fiind un act de trezvie si pocainta pentru monahi. Dar e minunat sa auzi ca sunt oameni care rostesc si psalmi, pe langa rugaciunile obisnuite din cursul zilei.

E nevoie de o anumita stare pentru a citi din Psaltire?

De dorit este sa ne identificam cu ceea ce citim. Dar nu e nevoie de o anumita vrednicie pentru a citi din Psaltire. Sa nu uitam: cum suntem, asa citim. Este firesc ca atunci cand avem o viata slabita din punct de vedere duhovnicesc, sa dea navala in mintea noastra diverse ganduri. Important nu e cat de mult citim, ci cat de mult traim cuvintele din Psaltire. Numai asa citirea lor poate deveni o rugaciune. Altfel, citirea psalmilor nu e decat o recitare de cuvinte duhovnicesti.

Din convorbirea parintelui Ioanichie Balan cu parintele Paisie Olaru

Parintele Paisie Olaru: Imi scrie un intelectual foarte tulburat: "Ma simt foarte rau. Cele dinafara toate imi merg bine. Familia mea este unita in dragoste. Femeia mea este buna. Raul este ca nu am pe nimeni caruia sa imi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteste. Femeia mea nu ma intelege. Copiii sunt mici. Ce-mi ramane de facut? Cum sa ma eliberez de aceasta durere sufleteasca?”

I-am raspuns sfatuindu-l sa citeasca Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: "Doamne, cand s-au inmultit durerile in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu”. „Staruie asupra acestui stih si citeste mereu toata Psaltirea. Si cred ca Domnul te va usura”.

A trecut putin timp si am primit o scrisoare de la el: "Am facut ascultare. Am inceput sa citesc Psaltirea. Dar nu inteleg nimic.”

I-am raspuns: "Staretul Ambrozie a dat urmatorul raspuns intr-o imprejurare asemanatoare: "Tu nu intelegi, dar diavolii o inteleg foarte bine si fug departe de tine. Citeste-o". Si desi acum nu o intelegi; incet-incet vei incepe sa o intelegi. Eu nu stiu ce se va intampla, dar iti repet: citeste Psaltirea in fiecare zi cate putin. Si Domnul nu te va lasa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta si te va mangaia; pentru totdeauna. Amin”.


sursa:CrestinOrtodox.ro

joi, 5 noiembrie 2009

Parintele Cleopa: CE PRETUIESTE DUMNEZEU?


“În ziua aceea, când va judeca Dumnezeu inimile, nu va căuta la mitre arhiereşti, nici la coroane împărăteşti, nici la dregătorii înalte. Va căuta la inimile noastre. Cel mai umil ţăran, cel mai necăjit om, cel care stă la vreo stână şi se roagă cu lacrimi lui Dumnezeu, sau este la închisoare şi se roagă, sau este undeva străin, sau bolnav în pat, suspinând din adâncul inimii către Dumnezeu, sau o văduvă săracă căreia nu-i deschide nimeni uşa şi zace cu copiii ei în necaz şi în scârbe, dar se roagă lui Dumnezeu, toţi aceştia vor fi în ziua judecăţii mai mari decât împăratul lumii de astăzi şi de mâine şi de alaltăieri. Căci Dumnezeu nu va căuta la faţă, cum i-a spus lui Samuil, când a ales pe David.

Dumnezeu caută şi acum la inima omului, dar cu atât mai mult atunci, în ziua Judecăţii. Se vor slăvi atunci cei smeriţi, cei nebăgaţi în seamă, cei ocărâţi, cei prigoniţi pentru dreptate, cei săraci cu duhul, care se socotesc pururea săraci de fapta bună, cei care flămânzesc pentru dreptate, cei săraci cu duhul, cei care doresc să facă dreptate şi toţi pe care i-a fericit Hristos. Se vor ferici atunci cei nebăgaţi în seamă, cei ce au fost ca gunoiul pământului.

Cele proaste şi nebăgate în seamă ale lumii vor ruşina pe cele înţelepte. Cele slabe vor ruşina pe cele tari. De aceea zice că cele de pe urmă vor fi cele dintâi. Cei pe care nu-i băgăm noi în seamă acum dacă se roagă lui Dumnezeu din toată inima, vor străluci mai mult decât soarele în împărăţia cerului iar împăraţii lumii şi toţi puternicii pământului vor fi atunci gunoi în faţa lui Dumnezeu, dacă nu vor fi crezut în El. Căci El este drept şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului.

marți, 6 octombrie 2009

"Cum putem lupta împotriva mândriei?


De la pr Arsenie Papacioc...


- Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit. [...]

De aceea, suferinta aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr. Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: "Fără de Mine nu veti putea face nimic".

El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită.

Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii, să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi pentru adevăr! Si chiar pentru fratele tău.

Atunci harurile vin din abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească!"

sâmbătă, 23 mai 2009

Sprijin pentru campania anti-cip


Oameni buni,Venim cu rugaminte la cei care pot sprijini financiar, cu orice suma, campania anti-cip. Este nevoie pentru a plati gazduirea si realizarea unui site pe care sa se desfasoare virtual toata campania si sa fiti informati asupra activitatii celor implicati, pentru tiparirea unei carti despre problema actelor biometrice si pentru realizarea de conferinte, afise, brosuri, pliante etc. Va punem la dispozitie un cont bancar si va multumim pentru orice ajutor.
Cont Campanie
Fundația Petru VodăBCR Piatra NeamțRO53RNCB0196 0277 8463 0002
Rugam pe toti cei care detin un site sa publice acest mesaj catre cititorii proprii.

joi, 14 mai 2009

14 mai – Ziua de prăznuire a Sfinţilor Închisorilor – Sfinții Mărturisitori

Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa ii laudam zicand: Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit! (Acatistul Sfinților Închisorilor)

sfintii-aiudului-detaliu

Sărbătoare mare, mare sărbătoare a tuturor românilor ce cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste. Astăzi, 14 mai 2009, se implinesc 61 de ani de la ziua când au fost arestaţi de către Fiara comunistă marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor şi tuturor celor care, prin chiar cel mai mic gest de nesupunere faţă de regimul dictatorial ateu, s-au învrednicit să pătimească şi să se asemene jertfei Mântuitorului Hristos, ca prin sângele lor vărsat în temniţele comuniste, să spele păcatele neamului românesc. Vrednici sunt! Pentru aceasta, ziua de 14 mai a fost aleasă ca zi de prăznuire a Sfinţilor Închisorilor şi propusă să fie trecută în sinaxare o dată cu canonizarea acestor noi mucenici.

Îndemnăm pe toţi să cinstească această sfântă zi a neamului românesc, neam ce şi-a păstrat credinţa şi a câştigat sfinţi înaintea tronului ceresc, prin jertfa acestor mărturisitori. Ei sunt cei care au dat piept cu fiara încă de la început; ei sunt cei care au biruit fiara, fiind acum rugători în ceruri pentru cei care acum le cer ajutorul în lupta contra fiarei, mult mai pornită împotriva neamului creştinesc. Să luăm această zi ca prilej de rugăciune fierbinte către Sfinţii Închisorilor, să nu ne lase prinşi şi învinşi în mrejele lumii antihristice în care trăim.

Precizăm că tot în această zi, 14 mai, a fost arestat şi Părintele Justin Pârvu, care a suferit 16 ani de temniţă, urmând ca tot în această zi, 14 mai, a anului 1964, de data aceasta, să fie eliberat şi prin eliberarea sa să dăruiscă eliberare şi nouă celor aflaţi în robia fricii şi a necunoştinţei.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de jertfa curajului şi mărturisirii Părintelui Justin şi a tuturor martirilor din temniţele comuniste, ca izbăviţi fiind de stricăciunea păcatelor să ne fie primită jertfa, pentru că “Ce folos ai de sângele meu, de mă pogor întru stricăciune”? (Ps.29:9).

Cu durere, părintele Justin ne vorbeşte despre controversa mănăstirii de la Aiud

parintele Justin_milostivirePărintele Justin Pârvu face lumină în controversa mănăstirii ce se va construi la Aiud, într-un interviu acordat ziarului Ziua.

Sfintia Voastra, de curand, la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

Dragii mei, cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridice pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane … Or, biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

Detinutii politici, mereu uitati

Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

miercuri, 13 mai 2009

REFERENDUM anti-cip in Elvetia. Romania ?!

Elvetienii au reusit sa stranga numarul necesar de semnaturi pentru organizarea unui REFERENDUM impotriva actelor de identitate cu cip – pasapoarte si buletine. Acesta se va desfasura in data de 17 mai 2009, avanad mesajul “NU documentelor de identitate biometrice”. “Campania pentru Libertate” ce are loc in Elvetia s-a bucurat de sprijinul mai multor oameni politici si organizatii civice, poporul elvetian fiind foarte bine informat asupra riscurilor ce vin o data cu acceptarea actelor biometrice.

Maine 14 mai, se va discuta aceasta lege si de catre comisiile Camerei Deputatilor, respectiv Comisia pentru Drepturile Omului si Comisia pentru Aparare, Externe, dupa ce ieri, 12 mai 2009, a fost adoptat amendamentul ce prevedea prelungirea valabiltatii actelor de identitate clasice pana la 12 luni.

Facem un apel la cei in masura de a bloca adoptarea acestor tipuri de acte, ce vor institui un nou sistem dictatorial, de data aceasta de nivel planetar, sa tina cont de toate dovezile ce argumenteaza aceste riscuri si sa urmeze exemplul Elvetiei.

Facem un apel si catre toti romanii, de a continua campania de strangere de sematuri pentru organizarea REFERENDUM-ului ANTI-CIP si in Romania. Noi avem motive mult mai serioase de a bloca introducerea acestor unelte ale diavolului in tara noastra.

Mai jos aveti cateva adrese folositoare :

Părintele nostru Justin Pârvu : Chemare la Referendum

TABELUL PENTRU REFERENDUM – Forma oficiala

NEIN AM 17 MAI 2009

BIOMETRIEZWANG NEIN

http://www.biometrische-ausweise.ch/

marți, 14 aprilie 2009

„Cred în Învierea Domnului şi a Moldovei“

„Cred în Învierea Domnului şi a Moldovei“

Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!


Domnule preşedinte Traian Băsescu,
Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului.
Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa.
Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?
Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.
Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere… de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.
Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni!
Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!
Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor.
Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români.
Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.
În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos!
Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,
stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,
Sfânta Marţi a Patimilor Domnului

marți, 24 martie 2009

Parintele Seraphim Rose

Cei ce sunt crescuţi încă de mici în Ortodoxie au răbdare, dar le lipseşte râvna. Convertiţii au râvnă, dar le lipseşte răbdarea. Ideal este să avem râvnă temperată de răbdare. De aceea trebuie să ne lăsăm ocârmuiţi de Sfinţii Părinţi, care sunt cugetul Bisericii

LA ACEASTA MINUNE AM ASISTAT SI EU NEVREDNICUL!!!



La 12 ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Maxim -

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

După conferinţă, credincioşii s-au putut închina la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, aflate într-o răcliţă adusă de Danion Vasile (au putut săruta o parte din craniul unui mărturisitor, dăruită de părintele Justin Pârvu. Sub această părticică se află şi părticele din moaştele altor patru mărturisitori, trei dintre acestea fiind primite de la Aiud de părintele Serafim de la Mănăstirea Căşiel).

La 10-15 minute după ce mulţimea de credincioşi a început să se închine la sfintele moaşte, s-a întâmplat o minune: părintele Hrisostom, care ţinea răcliţa în mână, a observat următoarele: „Înclinând puţin răcliţa, am simţit un lichid uleios curgându-mi pe degete. Concomitent am simţit o puternică mireasmă, ca mai apoi, privind la osemintele din răcliţă, să constatat că deasupra moaştelor se afla o impresionantă cantitate de mir, circa două trei linguriţe. Surprins peste fire, le-am arătat credincioşilor racla cu mir. Unii dintre cei care sărutaseră deja moaştele s-au întors uimiţi, mărturisind că, cu puţin timp înainte, în raclă sfintele moaşte se aflau uscate. Pe dată creştinii s-au strâns în jurul răcliţei, din care se vedea cum izvorăşte mirul. Mulţi dintre cei de faţă au fotografiat sau filmat racla cu mirul.”

Ca semn de mulţumire pentru milostivirea arătată de Dumnezeu prin sfinţii Săi, poporul a cerut să se facă o rugăciune către sfinţii închisorilor. Părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a noilor mărturisitori. În timp ce creştinii se rugau, din raclă, o dată cu înmulţirea mirului s-au răspândit valuri de mireasmă, fapt simţit de mulţi dintre cei de faţă, fără a se fi consultat între ei. Anunţăm pe cei sceptici că mirosul emanat de mirul osemintelor întrecea ca intensitate şi ca obişnuitul miros al mirului de la pangare. Danion Vasile a spus: „Mi se pare că e mai mir decât mirul obişnuit, mirosul era de mir dar şi de altceva, mai profund…” „E chiar greu de spus cum era mirosul, era nepământesc. Nimic n-ar fi de ajuns pentru a descrie mirosul, e greu de exprimat în cuvinte. Mireasma era îmbătătoare”, a spus o credincioasă.

Câteva zeci de credincioşi, rămaşi până după ora 23.00, când s-a terminat citirea acatistului, au ţinut să întărească prin semnătură – pe liste făcute ad-hoc – cele petrecute. La sfârşit au venit să se închine la această slăvită minune doi părinţi cunoscuţi ai vremii noastre – ieroschimonahul Ioan de la Rarău şi părintele Mihail Popescu de la Piatra Neamţ, împreună cu un grup de credincioşi veniţi de la altă conferinţă. Ei au fost impresionaţi de cele întâmplate, închinându-se cu multă evlavie.

Credem că această minune vine în sprijinul canonizării sfinţilor din închisori şi al rezistenţei împotriva apostaziei şi desfrâului promovat de Uniunea Europeană, dovedindu-se un argument care spulberă îndoielile privitoare la sfinţenia mărturisitori

S-ar putea sa iti placa si...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...