Ce ne împiedică să iubim?

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb,şi răsplata voastră va fi multă, şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Lc. 6, 31-36). Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atât de simple, atât de fireşti încât atunci când omul aude pentru întâia oară că trebuie să se poarte astfel, se simte chiar stingherit. „Cum de nu m-am gândit singur la asta până acum?” - strigă el. Dar tot ce este mare este simplu, şi toată învăţătura lui Hristos e neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oamenii cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminători ai întregii lumi.Lui Hristos I-au urmat în primul rând cei mai simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos este simplu şi uimitor de accesibil. Toată învăţătura Lui parcă s-ar înţelege de la sine -şi totuşi, ce departe stă viaţa noastră de împlinirea acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos!
Cât de rar se întâmplă să ne purtăm cu oamenii aşa cum am vrea să se poarte şi ei cu
noi! Aşteptăm de la oameni stimă, iar noi îi înjosim; aşteptăm să fim ajutaţi la nevoie, dar nu ne gândim niciodată să ajutăm aproapelui când avem îndestulare trupească.Ce să însemne asta? De ce stau aşa lucrurile? Doar nu ne purtăm astfel cu toţi oamenii.Faţă de cei mai apropiaţi, faţă de cei pe care îi iubim fierbinte - soţia scumpă, copii, tată,mamă - ne purtăm potrivit poruncilor lui Hristos; îi iubim ca pe noi înşine şi nu le facem ceea ce nu ne-am dori pentru noi înşine. Ce mamă care-şi iubeşte copilul din toată inima nu îi va da toată dragostea, toată mângâierea sa, nu-şi va jertfi chiar viaţa pentru el? Prin aceasta, ea împlineşte - nu-i aşa? - legea lui Hristos.Dar, iată, cu cei pe care îi cuprindem sub numele de „aproape”, însă de fapt îi socotim depărtaţi şi străini, nu ne purtăm astfel. Ce ne împiedică să ne purtăm cu ei la fel cum ne purtăm cu oamenii cei mai apropiaţi, pe care îi iubim? Ne împiedică egoismul, iubirea de sine,fiindcă nu ne iubim decât pe noi înşine. Ne îngrijim de noi înşine, ne iubim pe noi înşine, iar pe oamenii din jur nu-i iubim, adeseori îi necăjim, îi jignim. Iar Domnul ne înfăţişează o asemenea cerinţă dreaptă, curată, sfântă.El cere însă ca noi să îi iubim şi pe vrăjmaşi. Oare-i uşor să facem asta? Nu, este foarte greu. A-i iubi pe vrăjmaşi se deprind cei ce au inima curată, cei care îl iubesc cu toată inima pe Dumnezeu şi urmează poruncilor Lui, cei în care Se sălăşluieşte Duhul Sfânt, duhul smereniei, cei care se pătrund de duhul dragostei.Doar cei ce s-au deprins să îi iubească pe cei care-i urăsc, să-şi iubească vrăjmaşii, i-au biruit pe aceştia - cu binele şi cu dragostea. Mila şi împreună-pătimirea - iată însuşirile de temelie, calităţile de temelie ale dragostei. Cine are dragoste, acela are şi milă, şi împreunăpătimire,fiindcă nu poţi să iubeşti fără să suferi împreună cu cel iubit. Un asemenea om nu poate să nu facă binele celor care au nevoie de el, şi-l face fără să aştepte recunoştinţă, fără să
aştepte să i se răsplătească pe măsură.
Din dragostea curată izvorăşte milostivirea, din dragoste curată împlinesc adevăraţii
creştini aceste porunci ale lui Hristos: dau împrumut celor de la care nu se aşteaptă să mai primească înapoi, fac tot felul de fapte bune. Domnul cere să nu aşteptăm nimic în schimb pentru binele făcut şi ne făgăduieşte marea plată a veşnicei bucurii, spunând că vom fi fii ai Celui Preaînalt. Ştiţi ce spunea Domnul Iisus Hristos despre înfricoşata Judecată şi despre faptul că drepţii vor fi îndreptăţiţi doar pentru dragoste, doar pentru faptele dragostei. Fii ai Celui Preaînalt se vor numi ei, vor străluci ca stelele pe cer. Iar cei ce dragoste n-au avut, cei ce n-au făcut faptele milostivirii, se vor numi fii ai diavolului şi vor fi chinuiţi în veci dimpreună cu el.Dragostea este împlinirea a toată legea (Rom. 13, 10). Milostivirea este de asemenea toată legea lui Hristos, fiindcă ea vine din dragoste. Ce să facem ca să dobândim dragostea?
Mare, uriaşă este această lucrare, e scopul întregii noastre existenţe, scopul întregii noastre vieţi. Am fost făcuţi de Dumnezeu ca să ne apropiem de El duhovniceşte. Trăim pentru a deveni fii ai Celui Preaînalt, pentru a ne desăvârşi, pentru a tinde către El.Pe care cale trebuie să mergem?
Mergeţi prin uşa cea îngustă, pe calea cea pietroasă şi spinoasă, fără a vă teme de
pătimiri, fiindcă ele nasc binele. Cel care pătimeşte devine slobod de egoism, devine liniştit,blând, plin de dragoste. Trebuie să mergem pe calea necazurilor, împlinind toate poruncile lui Hristos. Prin neobosite rugăciuni şi post trebuie să intrăm în împărtăşirea cu Dumnezeu. Au agonisit dragostea cei care, asemenea cuviosului Serafim din Sarov, zi şi noapte s-au rugat şi au postit aspru. Domnul curăţeşte inimile lor de toată întinăciunea, fiindcă Duhul Sfânt, Duhul dragostei poate sălăşlui doar într-o inimă blândă, smerită. Trebuie să agonisim blândeţea,
smerenia, şi atunci va veni sfânta dragoste. Pentru multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de păcatele noastre nenumărate, însă neîncetată şi de temelie trebuie să fie rugăciunea pentru ca Domnul să curăţească inimile noastre de răutate, să ne dea marile virtuţi creştineşti: blândeţea, smerenia, sfânta dragoste.
Nicicând să nu uitaţi rugăciunea cea mai însemnată - rugăciunea pentru dobândirea dragostei.Rugaţi-vă pentru aceasta cum vă va pune Dumnezeu în inimă - de pildă, astfel: „Doamne, dămi sfânta dragoste, învaţă-mă să iubesc toţi oamenii: şi pe cei de aproape, şi pe cei de departe,şi pe cei credincioşi, şi pe cei necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi, păcătoşii şi ticăloşii”. Amin.
sursa: "Sfantul Luca al Crimeei Predici la Triod" 15 octombrie 1944

Ce urmărim prin practicarea "Rugăciunii lui Iisus"? Metode III

1. Despătimirea, adică izbăvirea de patimi: ură, vrajbă, invidie,nerăbdare, răzbunare, beție, lăcomie, desfrâu, zgârcenie, clevetire,vorbire în deșert etc.; acesta este primul stadiu.
2. Al doilea stadiu este despătimirea de imaginiile păcatelor,care persistă încă în minte și simțuri, de care trebuie să ne curățim prin stărunița în rugăciune. Și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre "căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul Însuți mijlocește pentru noi cu suspine de negrăit" (Romani 8, 26);Dar să nu fim ca acei creștini care zic: "Ia să încerc!", ci să spunem: "Ia să încep și să am continuitate", pentru că harul Duhului Sfânt te va ajuta și te vei izbăvi în această treaptă și de ceea ce se numește imaginea păcatelor, deoarece în memoria noastră păstrăm amintirea păcatelor, iar în simțiri încă persistă dorințele păcătoase. Dar dacă vom stărui în rugăciune, harul lui Dumnezeu ne va ajuta să ne izbăvim de imaginile și de amintirea păcatelor.
3. Al treilea stadiu este îndumnezeirea, când harul lui Dumnezeu rămâne și lucrează într-o inimă curățită de zgura păcatelor, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește-ntru voi" (1 Cor. 3, 16) și harul lui Dumnezeu se roagă împreună cu duhul nostru cu suspine de negrăit (Romani 8, 26).
În această treaptă a rugăciunii vom avea adevărata smerenie, adevărata umilință, adevărata pocăință și adevărata rugăciune, pentru că harul lui Dumnezeu sălășluiește în noi și ne luminează și ne înțelepțește. Dar să nu mâhnim Duhul lui Dumnezeu, ca nu cumva să se îndepărteze de la noi și să rămânem în păcatele noastre. Pentru că duhul cel rău va găsi inima curată și împodobită și se va întoarce în ea cu alte șapte duhuri rele.
Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: "Iar când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără de apă și caută odihnă și nu găsește, apoi zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri, mai rele decât el; și ele intră și locuiesc acolo; și starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintăi. Așa va fi și cu neamul acesta viclean" (Matei 12, 43-45). Iar Sfântul Apostol Pavel ne zice: "Fiindcă aceia care s-au luminat o dată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt și au gustat cuvântul cel bun a lui Dumnezeu și puterile veacului ce va să vină și au căzut, cu neputință este ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăință, fiindcă ei pe seama lor însiși Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură" (Evrei 6, 4-6).
Cel care a căzut după ce a primt darul dumnezeiesc poate devein necredincios, sectar, desfrânat, pervers sexual, iubitor de arginți…Să ne ferească Preabunul Dumnezeu de o astfel de cădere.Așadar, să luăm aminte, pentru că Domnul Iisus Hristos, nu numai că vine la noi, dar El ne caută și bate la ușa inimii noastre, iar noi trebuie să-i deschidem: "Iată, Eu stau la ușă și bat; de-Mi va auzi cineva glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" (Apoc. 3,20); căci Domnul Iisus este "Păstorul cel bun" (Ioan 10, 11). Să luăm aminte ca să-I deschidem atunci când bate la ușa inimii noastre. Însă, dacă inima noastră este plină de duhuri rele, Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă, pentru că El știe când este vremea ca să ne mântuiască. Să mai luăm aminte și să ne ferim de Senzațional: să nu dăm importanță viselor, șoaptelor satanei și vedeniilor, chiar dacă ni se par bune.
Un Sfânt Părinte a întrebat pe Dumnezeu:
— "Doamne de unde o să știm noi dacă unele vedenii, descoperiri și gânduri sunt de la Dumnezeu sau de la diavoli?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
— Cele bune se împlinesc, iar cele rele nu se împlinesc!"
Dar noi, pentru că nu știm care sunt bune și care sunt rele, să nu le dăm importanță. Vrei să fii văzător cu Duhul? Este bun lucru! Dar, pentru început, este mai important să-ți vezi păcatele tale, pentru că nu vei răspunde tu de păcatele altora.
Un duhovnic, dacă este bine pregătit, știe ce are de spus unui penitent pentru că este mai înțelept și mai iscusit. Penitentul trebuie numai să asculte de sfaturile pe care i le dă. Iar noi să fugim de amăgirile diavolești. (va urma…)

sursa:RUGĂCIUNEA LUI IISUS PENTRU ÎNCEPĂTORI Dialog cu Părintele Arh. Mina Dobzeu

CHEMAREA FEMEII LA APOSTOLAT!!!

“Iată mamelor! Bunul Dumnezeu, prin Maica Domnului vă cheamă grabnic la acest tainic Apostolat. La această mare şi înaltă misiune de a vă uni şi de a vă aduna lângă El şi Maica Domnului. Căci mai mult vouă, mamelor, vi s-a încredinţat această misiune şi sarcină de mare răspundere de salvare a omenirii acesteia. Fie ca voi, şi prin voi, să aduceţi fii adevăraţi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, bărbaţi desăvârşiţi, fără meteahne, din care Bunul Dumnezeu să poată să-şi aleagă preoţii Săi spre slujirea sfântă; adevăraţi bărbaţi plini de raţiune, smerenie şi fideli. Vrednici faţă de acest mare Dar şi Taină a Preoţiei, dată de Bunul Dumnezeu acestui om pământesc, spre a aduce jertfă de bună mireasmă şi mulţumire spre slava lui Dumnezeu şi-a numelui Său. Ca să nu facem din Biserică şi din Altarul cel Sfânt, jertfelnicul lui Cain, adică de ocară, cum se şi vede în multe locuri şi se tot întinde ca o molimă, ca un blestem, ca o mare jignire adusă lui Dumnezeu, spre ruşinea noastră.
Deci auziţi, mamelor, cum sună acest mesaj de la Dumnezeu şi Maica Domnului dimpreună cu toţi Sfinţii Săi: nu mai omorâţi pruncii!!! Naşteţi întru frica Lui Hristos! Că nu voi îi creşteţi, ci fiecare prunc se naşte cu bucata de pâine sub braţ. Oare cum e mai bine? A-i omorî sau a-i naşte? Realizaţi şi voi, mamelor, singure: dându-le viaţă vă mântuiţi şi voi prin ei, că zice Sfântul Apostol Pavel către ucenicul său: ,,Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi sfinţenie” (I Timotei 2,15).
Iar cele ce urmează în viaţa lor intră desigur în iconomia lui Dumnezeu, deci nu este al vostru a cugeta mai mult şi mai departe la tainele Lui, cum şi ce se va întâmpla cu ei, mai colo. Nelăsându-i să se nască, vă duceţi în iad cu toţi demonii, căci şi acele practici de a obtura sarcina tot ucidere se cheamă a fi. Chiar dacă unii din bărbaţi vă silesc să faceţi această ucidere, voi nu fiţi de acord cu uciderea pruncilor. Este vorba de viaţa propriului tău copil şi în primul rând, de sufletul tău şi al soţului, mai mult, de mântuirea voastră. Ce animal îşi omoară puii? E groaznică această ucidere care este condamnată de Dumnezeu şi de Biserica Sa cea adevărată. Vă cheamă totuşi la pocăinţă şi dorim cu toţii să nu întârziaţi a veni. Bunul Dumnezeu vă va da iertarea tuturor păcatelor, prin pocăinţa voastră şi naşterea de prunci.
Deci, mamelor supuneţi-vă bărbaţilor voştri, întru cele bune şi plăcute Domnului aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă Cuvântului lui Dumnezeu, să fie câştigaţi fără propovăduire, fără să-i silim. Prin purtarea voastră să-i constrângeţi, văzând viaţa voastră curată, plăcută, umblând cu sfială, şi în toate smerite, cu duh blajin, şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Dacă ţinând cont însă, de multiplele daruri prea minunate cu care aţi fost dăruite de Marele Dumnezeu, bine vă va fi vouă, că zice Sfântul Apostol Petru: ,,Văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială, Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletitura părului, podoabele de aur şi îmbrăcămintea hainelor scumpe” (I Petru 3,1-3). Iată, adevărata zestre a femeii: ,,smerenia ei”.
Iar voi bărbaţilor, luaţi seama!!!…trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, purtându-vă cu milă, cu dragoste şi iubire, întrajutorându-le şi pe ele în activitatea lor. Mai ales să cunoaşteţi câte munci nenormate prestează pentru bunul mers al casei voastre. Faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii. Cinstiţi femeile voastre cu responsabilitate, cu dăruire şi blândeţe, şi cu multă iubire, căci ele sunt altarul vostru. Ele se jertfesc născându-vă copiii voştri, de care atârnă şi mântuirea voastră şi acea odihnă plăcută la vreme de bătrâneţe.”
Extras din cartea : “Din însemnările unui monah…” scrisă de Monahul Arsenie.

Orice păcat, orice patimă este o jignire adusă Duhului Sfânt

Când inima ţi se tulbură cu duhul de la vreo patimă, când te-ai lipsit de linişte şi te-ai umplut de zbucium şi când încep să-ţi iasă din gură cuvinte de nemulţumire şi de ură faţă de semeni, nu zăbovi în această atât de păgubitoare stare, ci pleacă-ţi îndată genunchii, mărturisindu-ţi în faţa Duhului Sfânt greşelile, zicând: ,,Întristatu-te-am pe Tine, Duhule Sfinte, cu duhul patimii mele, duh al răutăţii şi nesupunerii“. Şi apoi, din toată inima, convins că Duhul lui Dumnezeu este pretutindeni, spune rugăciunea către Duhul Sfânt ,,Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule-de-viaţă, vino şi te sălăşluieşte în mine şi mă curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletul meu pătimaş şi iubitor de desfătări“.
Inima ţi se va umple atunci de smerenie, de pace şi de umilinţă. Ţine minte că orice păcat, orice patimă, orice slăbiciune pentru un lucru lumesc, orice mânie, orice pomenire duşmănoasă împotriva aproapelui dintr-o pricină lumească este o jignire făcută Duhului Sfânt, Duhului păcii, al dragostei, Duhul Care ne înalţă de la pământ la cer, de la cele văzute la cele nevăzute, de la vremelnicie la eternitate, de la păcat la sfinţenie, de la viciu la virtute. O, Duhule Preasfinte, Călăuzitorule, Învăţătorule, Mângâietorule! Apără-ne cu Sfânta, Părinteasca Ta putere! Duhule al Tatălui nostru ceresc, vino, sălăşluieşte-te în noi, învaţă-ne, Duh părintesc, pentru a ne face cu adevărat neam al Tău, întru Hristos Iisus, Domnul nostru!
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

BOGATUL ŞI SĂRACUL Pr.Arsenie Boca

Prin pilda bogatului anonim şi a săracului anumit, Lazăr, Revelaţia aruncă lumini decisive
asupra soartei omului pe pământ, pe planul lumii, precum şi asupra urmărilor, cu necesitate, pe planul veşniciei.
Deocamdată desprindem câteva probleme:
I. Situaţia în lumea aceasta:
1. Slava şi mizeria existând deodată, într-un conflict surd: una în uşa celeilalte. - 2. Slăvitul
bogăţiei e anonim; săracul e numit cu numele, e Lazăr; - Lazării lumii la porţile bogaţilor ! - 3. Bogaţii nu înţeleg nimic; înţelegerea lor nu se întinde nici până la porţile casei. - 4. Câinii înţeleg mai mult; „inima de câine" au dat-o bogatului, iar ei se milostivesc şi ling bubele săracului.
II. Vine moartea. Moartea e un factor „neprevăzut" (!), care nu simplifică nicidecum, ci
complică toate problemele. Moartea, în primul moment al ei, pune capăt la o stare de lucruri: coseşte şi slava deşartă şi mizeria neînţeleasă. Cu moartea se termină timpul, gâlceava istoriei, dar începe veşnicia. Năpasta morţii e: că pe bogat îl trimite în văpaie veşnică şi pe Lazăr în fericire veşnică. Dar e o acuză nedreaptă pe socoteala morţii: nu ea face deosebirea, nu moartea dă sentinţa. Omul trece prin moarte ca printr-o poartă. Dar dincolo de poartă are întinsă înainte, aşteptându-
1, veşnicia în care a trăit vremelnicia.
Bogăţia 1-a făcut pe bogat egoist, materialist, nemilostiv, încolăcit de plăceri; nu s-a dezvoltat
sufleteşte, nu şi-a format chip nemuritor de a fi. Pe Lazăr, bubele şi sărăcia l-au desfăcut din înlănţuirea cu viaţa. El răbda în nădejdea că nu va fi tot aşa, în nădejdea unei dreptăţi a lui Dumnezeu. Nu s-a înşelat în credinţa sa. Toată suferinţa şi meditaţia sa, meditaţie simplificată desigur, dar existenţială foarte sigur, au realizat din Lazăr un cetăţean spiritual al Cerului.
Nici bogăţia în sine, precum nici sărăcia în sine, n-au calitatea de a te osândi sau ferici pe
planul veşniciei. Atitudinea sufletului faţă de ele e aceea care determină veşniciile. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care se osândesc. Unul a lăsat să i se scrie pe piatra mormântului: „Ce-am dat, am câştigat; ce n-am dat, am pierdut!"
Dincolo de cele văzute, în fondul lor, al răsfrângerii lor în suflet, e Raiul şi Iadul: două
posibilităţi ale libertăţii tale, două eternităţi paralele, aici stându-ţi amândouă la îndemână, dar dincolo cu o prăpastie de netrecut între ele.
Unul din chinurile iadului e şi acesta: că văd fericirea drepţilor. Văd, pricep, înţeleg tot ceea ce
erau îmbiaţi să vadă, să priceapă, să cunoască şi să trăiască încă de pe când erau pământeni - şi n-au vrut. îşi aduc aminte de oameni, de alţi oameni, de Lazări, - ceea ce nu făceau pe pământ. Nu mai discută dacă este sau nu este Dumnezeu. Acum I se roagă, dar e târziu. Când bogatul era pe pământ râdea de nădejdea dreptului şi de rugăciunea lui; acum râd dracii de rugăciunea sa.
Cea mai sfâşietoare rugăciune e aceasta: de-a trimite Dumnezeu, de pe ceea lume pe asta, pe
Lazăr să le spună la cei cinci fraţi ai săi (Sfântul Maxim Mărturisitorul ar zice: cele cinci simţuri): cum stau lucrurile după moarte, ca să nu vie şi ei în acest loc de muncă.
Rugăciune, altfel motivată în sine, dar refuzată de Avraam, zicând că au Legea şi au Revelaţia !
Iată motivarea divină a refuzului: îi cunosc: „Dacă nu ascultă de Moise şi de Profeţi (Legea şi
Revelaţia) chiar de va şi învia cineva din morţi, tot nu vor crede".De fapt aşa a şi fost: Iisus a înviat din morţi, şi, din vremi în vremi a împlinit Dumnezeu, în diferite forme, această rugăciune biblică din adânc de genune, dar cei necredincioşi tot ca ei au rămas: încremeniţi în absoluta nepăsare. Iată aceasta e o mare primejdie: o primejdie infinită, din cauza unui timp pierdut.
II
Umblând, am băgat de seamă că aproape la toate porţile bogaţilor a pus Dumnezeu câte un
Lazăr. Multora li l-am arătat şi le-am atras aminte de rostul lui.
Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură, fireşte; dar fiori de groază ne cuprind când, sub
strălucirea trupească a bogatului, vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fară nici o virtute, un om decăzut tuturor păcatelor, tuturor bubelor spurcăciunii, pe care nu i le lingeau nici câinii. Pe acestea I le gâdilau doar dracii. înmormântarea încă a fost deosebită.
A bogatului: cu surle şi prieteni, plâns de toţi. Lazăr: dus de aprozii oraşului, ca o mortăciune.
Pe unul îl aşteptau dracii. Pe Lazăr, îngerii.Două destine deosebite, ca de la Cer la Iad. Justiţia divină e oare nedreaptă ? - Nu. Scrie despre ea că:, Judecata e fară milă celor ce n-au făcut
milă !" Prin urmare e cu dreptate: singur te-ai scos dinîmpărăţia milei, neavând grijă să intri, în vremea sortită pentru aceasta pe pământ. Şi mai scrie: „Mila şi Adevărul ajung înaintea Ta". Prin urmare iubirea şi cunoaşterea Adevărului, împlinirea iubirii şi mărturisirea Adevărului sunt cele ce ne cresc făptura noastră până la măsura de persoane ale împărăţiei. - Şi: „Dumnezeu e Adevărul" şi „Dumnezeu este iubire"...*A murit un pustnic, mâncat de fiare.
A murit şi un bogat, tiran, şi a fost îngropat cu cinste. Un călugăr, văzând acestea, s-a întrebat întru sine pentru această deosebire, pe care a îngăduito Dumnezeu, şi n-o putea pricepe. Deci rugându-se el mult şi postind, i-a descoperit Dumnezeu taina: Pustnicul, ca om pământean, mai avea un păcat. Pentru curăţirea lui s-a dat trupul său la fiare.Bogatul făcuse şi el un singur bine, şi i s-a răsplătit lui cu cinstea înmormântării... O femeie rea se chinuia în muncile fără de sfârşit ale iadului. Blestemând pe Dumnezeu zise şi aceasta: Dumnezeu e nedrept: numai eu n-am făcut nici un bine, Doamne ? Auzind Dumnezeu aceasta trimite un înger să-i cerceteze faptele în văzul ei. Şi a găsit îngerul că femeia aruncase cu o ceapă după un sărac. Săracul a luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu de ea. „Deci am făcut nedreptate femeii" zise dreptul Dumnezeu. „Du-te, atârnă-i ceapa deasupra ei şi se va agăţa de rădăcinile ei şi aşa adu-o în Rai!" Şi îngerul facu aşa. Dar de mâinile şi picioarele femeii se mai agăţară mulţime de deznădăjduiţi, iar de aceştia alţii şi iarăşi alţii, îngerul urca spre Cer un ciorchine imens de chinuiţi. În lumina îngerului i-a văzut femeia pe ceilalţi şi a început să strige la ei, să-i blesteme, zicând că numai pe ea a chemat-o Dumnezeu, nu şi pe ei, şi le făcea vânt cu picioarele, descotorosindu-se de ei. Valurivaluri de oameni cădeau iarăşi în întunerec şi chin. Dar pe măsură ce cădeau oamenii, zvârliţi de răutatea femeii, îngerul urca spre Cer din ce în ce mai greu. Când n-a mai rămas agăţat decât unul singur de mâna femeii, ea îşi desfăcu mâna de pe rădăcină să se descotorosească şi de acesta, dar, pe când acela cădea iarăşi în genuni, i se rupse rădăcina de ceapă de care se ţinuse numai cu o mână şi căzu şi ea iarăşi în adânc.
Pildele acestea, descojite de descrierea pământească, care nu merg pentru celălalt tărâm al
existenţei, au tâlcul lor. Nu-i destul să faci fapte bune: trebuie să te faci tu însuţi bun. Numai fapta bună, săvârşită adesea, te îmbunătăţeşte. Faptele bune, pe lângă rostul real ce-1 au de-a ajuta pe Lazării lumii, mai au şi rostul ca să-ţi facă ţie bunătatea, milostivirea, iubirea: a doua natură. Şi îşi împlinesc rostul acesta, al doilea, cu atât mai degrabă, cu cât nu se urmăreşte acesta. E bine a face binele ca pe-un lucru de la sine înţeles, simplu şi firesc, cum răsare soarele.
Cu o ceapă zvârlită după un sărac, n-ai făcut bunătatea a doua ta natură. Dar nu e vorba de a
doua natură, e vorba de revenirea la natura noastră primară, natura noastră de obârşie, la care ne
readuce Iisus.
Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. Mai urmează partea din partea noastră.
Deciziile acestea sau nepăsarea de ele, hotărăsc simplu şi decisiv de veşnicia noastră.
Mai hotărâtor nu se poate vorbi!
Prislop. Duminecă XXII
23.X.49 Luca 16,19-31
sursa:"Cuvinte Vii"

PREDICA LA DUMINICA MIRONOSIŢELOR Pr. Arsenie Boca

MIRONOSIŢELE
Azi e o Evanghelie deosebită: N-are nici o idee nouă. Mântuitorul lipseşte din ea; lipsesc Apostolii; lipseşte cuvântul Domnului chiar, -dar totuşi ceva este:
- Sunt roadele propoveduirii Domnului. Câteva femei: Măria
Magdalena, Măria lui Iacov şi Salomeia, ducând mir de mult preţ, dragoste pentru Iisus, pe care-L ştiau în mormânt, recunoştinţa pentru învierea lor din păcat.
Erau clipe de groază, în care orice îndrăzneală în legătură cu Iisus se putea pedepsi cu moartea.Chiar unul din ucenicii Lui se lepăda cu jurământ că nici nu L-a cunoscut pe Iisus.Părea, pentru o clipă, că s-a terminat cu creştinismul.
Prigoana începuse.Dar vine îndrăzneala de unde nimeni n-ar fi bănuit: de la nişte
femei.Acestea sunt mironosiţele (purtătoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul creştinismului,vestind învierea Domnului.
Ele iubeau pe Iisus, fiindcă El le-a ridicat la noua concepţie despre viaţă. Aceasta le-a adus pe urmele Lui. Iar El le-a făcut primele vestitoare ale învierii.
Faptul învierii Domnului a frânt toată protivnicia, a înlăturat toată îngrozirea din calea lor.
- Ce-au cunoscut ele în Iisus ?
- Iubirea divină care le-a purificat viaţa, le-a înnoit sufletul, le-a transfigurat existenţa. O iubire care străbate în adâncuri, care răscoleşte toată fiinţa, care creează din nou.Această iubire a crescut şi în sufletul lor.
Această iubire le-a făcut, din femei slabe, fricoase, mai tari decât toate protivniciile lumii, le-a făcut mai tari ca moartea, de care nu se mai temeau.
La aceste însuşiri duce Iisus pe oricine care se întâlneşte cu EL Aceste însuşiri sunt cele ce fac pe omul nou, renăscut din Dumnezeu, un vestitor al învierii.
Femeile mironosiţe au fost învrednicite de Dumnezeu să fie primele vestitoare ale învierii lui Iisus, ale naşterii din nou a omului; - şi au corespuns.
Mărturie mai stau de-a lungul veacurilor şi toate sfintele fecioare, care şi-au închinat viaţa lui Iisus; stau mărturie toate muceniţele, care L-au mărturisit prin suferinţă şi moarte - şi prin ce putere, ar fi trecut toate acestea, dacă nu prin iubirea ce-o aveau de Iisus. Aceasta-ţi dă bucuria care întrece frica pe care-o are firea de chinuri.Stau mărturie a învierii toate mamele creştine, care au adus copiii lor, ce s-au făcut stâlpi ai Bisericii lui Hristos, mucenici ai creştinătăţii, suflete de eroi şi sfinţi.Prin rugăciunea sfintei Elena s-a încreştinat Constantin cel Mare, împăratul roman şi imperiul roman.
Prin rugăciunea Clotildei s-a încreştinat Clodius şi poporul francilor.
Prin rugăciunea Nonei s-a încreştinat Iviria (Georgia). Macrina e bunica, iar Emilia e mama sfântului Vasile cel Mare. Antusa e mama sfântului Ioan Gurădeaur, iar Monica e mama fericitului Augustin.
Măria Magdalena Era o mare stricată a vremii. Nimeni nu-i rezista. Frumoasă era; un şarpe de aur, încolăcit pe braţul gol, îi mărea vrăjirea; bogată încă era. Cu lumea mare stătea bine; toţi i-au căzut la picioare. A auzit de Iisus lucruri deosebite decât despre ceilalţi bărbaţi ai lumii. Un dor trufaş de-a-L cunoaşte i-a încolţit în inimă. A vrut să-L ispitească pe Iisus.S-au întâlnit.Dar nu s-a putut apropia de El.Iisus o privea din oarecare depărtare, aşa cum priveşte Dumnezeu, nu cum priveşte bărbatul.In faţa sfinţeniei dracii ei nu pot nimic. O părăsesc unul câte unul, până la şapte - zice Evanghelia. Erau cele şapte păcate de căpetenie, care strică firea omenească.Când aceştia au părăsit-o, cade umilită în genunchi, având alt cuget, altă faţă, altă ţinută. Şi,ruşinată, se acoperă cât poate mai bine cu haina romană, ce-o avea aruncată peste umăr.Iisus nu i-a aprobat păcatele, n-a osândit-o, n-a mustrat-o, n-a lepădat-o; nu i-a vorbit, dar nici n-a tăcut.
I-a grăit în conştiinţă, în faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine.
Dar te regăseşti în El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum, poate că ai dorit întotdeauna.
în faţa lui Iisus revii la firea ta adevărată - şi te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu.Altfel iubeşte Dumnezeu de cum iubeşte omul.
Omul amestecă iubirea cu plăcerea şi asta-i decăderea lui. Iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te creşte la mărimi sufleteşti nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască.Iisus s-a întâlnit apoi cu această Mărie Magdalenă în Betania, satul surorilor lui Lazăr, în casa lui Simon fariseul.
Aci adusese ea altceva lui Iisus, decât prima dată. Acum aduse un vas frumos cu mir de mult preţ. Transformarea ei sufletească a facut-o să-L caute pe Iisus, - de data aceasta cu o iubire sfinţită de pocăinţă - şi, neavând ceva mai bun să-I aducă, I-a adus lacrimile, cu care I-a spălat picioarele şi I le-a şters cu părul bogat al capului ei.Simon fariseul, care reprezenta opinia publică, nu ştia cum că Măria Magdalenă era o copilă a lui Dumnezeu. De aceea începe să-L judece pe Iisus, că „dacă ar fi Acesta Prooroc, ar şti cine-i şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de El" (Luca 7,39) şi nu s-ar compromite, primind-o cu atâta dragoste.
(Ăştia-s oamenii, sau mediul social: te strică, îţi ajută să te strici, se bucură că-i strici şi tu, ca pe urmă tot ei să te ţintuiască la stâlpul de osândă...)
Iisus a corectat această acuză necinstită, cu pilda celor doi datornici, dintre care, unul iubea mai mult pe stăpânul său, fiindcă i-a iertat o datorie mai mare.
Iată ce-a făcut Iisus pentru Măria Magdalena. De unde oamenii, între ei, cel mai adesea nu fac decât să-şi profaneze templul de lut al conştiinţei, Iisus le ridică viaţa la înălţimea şi la valoarea conştiinţei: că-s fiii lui Dumnezeu şi temple ale Duhului Sfânt.Această putere a lui Iisus, această încredere pe care i-a dat-o El: iubirea Lui curată, de făptura Sa, a transformat-o dintr-o profanată a vremii, într-o mironosiţă, model pentru toate vremile.Şi, din voinţa lui Iisus, e vestită fapta ei de iubire peste tot pământul.O aşa femeie nu se mai temea de primejdia de-a merge la mormântul lui Iisus: Iubirea ei pentru Iisus biruise frica de moarte.
De aceea iubirii i s-a dat, prima, să vestească învierea !
Prislop 8.V.49.Pr. Arsenie Boca Cuvinte vii.

urmare... Învatarea "Rugaciunii lui Iisus". Metode

"Rugăciunea lui Iisus" — spusă pe pulsul inimii
Prin această metodă ne rugăm cu inima, unde se află și puterea simțitoare a sufletului, cu cuvintele rugăciunii bătând la ușa inimii,mai întâi cu glas, apoi, pe parcurs, o vom putea zice tainic, în gând,accentuat, cu insistență, în ritmul inimii. În această metodă avem mai mulți timpi. Rostim rugăciunea rar, în șapte timpi, fiind accentuat fiecare cuvânt (fiecare pas din cei șapte): 1. Doamne, 2. Iisuse, 3. Hristoase,4. Fiul lui Dumnezeu, 5. Miluiește-mă, 6. Pe mine, 7.Păcătosul!1
Nu este vorba de bătăile inimii, ci de bătăile cuvântului la poarta inimii, de trăirea afectivă-n inimă a fiecărui cuvânt al rugăciunii.În acest fel, bătând la ușa inimii cu cuvântul rugăciunii, accentuat pe fiecare timp-cuvânt (cuvinte), deprindem inima să se deschidă; iar,după un timp, vom simți și efectul mai pronunțat, când inima se încălzește, ca semn al conlucrării rațiunii cu inima. La început, inima nu
ne primește, pentru că este împietrită; iar dacă vom bate la ușa inimii mereu, ea se deschide, ne primește, dă semn, conlucrând și încălzindu-se.Cu timpul, această simțire a rugăciunii o vom avea și când vom citi și alte rugăciuni (cele șapte Laude, Acatiste, Sfânta Liturghie și canonul de rugăciuni personal), deoarece avem rugăciuni de laudă,de mulțumire și de cerere, pe care, astfel, le vom realiza de calitate.Coborându-ne cu mintea în inimă, pentru ca mintea să spună cuvintele rugăciunii cu înțelegere, inima cu simțire duhovnicească,iar voința cu sârguință, vom realiza calitatea rugăciunii.De semnalat este și faptul că rugăciunea alipită de ritmul inimii are continuitate în toate treptele:
1. În faza începătoare — ca antrenament și deprindere;
2. În realizarea rugăciunilor multiple de calitate (rugăciuni de cerere, de mulțumire sau de laudă);
3. În treapta înaltă — harisma rugăciunii, care lucrează în ritmul inimii (ca un ticăit de ceas, și nu ca un suspin artificial al plămânului). Acest fel de rugăciune este un suspin al inimii mișcat de Duhul Sfânt, care îți găsește sălaș într-o inimă curățită de zgura păcatelor; avem inima curată în care să se poată odihni harul
Dumnezeiesc, după cum spune Sfântul Apostol Pavel că "voi sunteți temple ale Duhului Sfânt" ( 1 Cor. 3, 16);
4. Rugăciunea cea mai înaltă, de unire cu Dumnezeu, care este fără cuvinte; este alipirea de Dumnezeu cu afecțiunea și căldura inimii, precum copilul alipit la sânul maicii sale se simte odihnit și fericit fără să spună cuvinte. Făcând acest exercițiu zilnic, vom realiza calitatea rugăciunii numai cu aceste cuvinte simple: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" Practicând "Rugăciunea lui Iisus", ne cultivăm voința, primim tărie sufletească și simțim lucrarea harului dumnezeiesc, care ne încinge cu putere de sus.

ÎNDRUMAR PENTRU PRACTICAREA "RUGĂCIUNII LUI IISUS"

"Rugăciunea lui Iisus în practica isihastă"Preotul Academician Dumitru Stăniloaie, în lucrarea "Istoria isihasmului",menționează faptul că Rugăciunea lui Iisus aparține
exclusiv Bisericii Ortodoxe.Mă adresez practic și pe scurt începătorilor: Prima condiție: Să fii împăcat cu tine însuți și cu cei din jurul tău. "…mergi mai întâi și te împacă cu fratele tău…" (Matei 5, 24).
Cu privire la loc, este biserica și camera ta. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune "Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns…" (Matei 6, 6), în liniste totală, în singurătate. În acest verset se înțelege și interiorizarea rugăcinii, care să-ți găsească trăire în suflet — cu sârguință,în minte — cu înțelegere și în inimă, cu simțire afectivă; după cum
zice Domnul Iisus Hristos: "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru" (Luca 17, 21).
Cum să ne rugăm? Domnul Iisus ne învață: "Așa să vă rugați: Tatăl nostru…" (Matei 6, 9-13). Deci, la început, rostim rugăciunea Tatăl nostru și apoi ne rugăm "neîncetat" ( 1 Tes. 5, 17) zicând"Rugăciunea lui Iisus".Urmează partea tehnică: stăm în genunchi sau pe un scăunel(înalțimea de circa 30 cm.) și începem să rostim Rugăciunea lui Iisus, rugăciunea pustnicului, cu mintea coborând în inimă (deasupra
inimii), zisă rar, în ritmul inimii, astfel: "Doamne-Iisuse-Hristoase-Fiul lui Dumnezeu-miluiește-mă pe mine, păcătosul!"Zicem rar, cu căință și smerenie, căci suntem păcătoși, concentrându-ne numai la aceste cuvinte, pe care le zicem cu înțelegere și nu ne gândim la nimic altceva, nici bune, cu atât mai mult la cele rele.În timpul practicării rugăciunii încetează orice mișcare.
Nu căutați senzaționalul! Feriți-vă de orice vedenie și vise care vin de la diavoli.Durata exercițiului pentru începători este de 10-15 minute.
Efectul: se cultivă voința de a ne învăța să stăm în relație cu Dumnezeu, ne dă tărie sufletească, se face simțită lucrarea harului dumnezeiesc care ne încinge cu putere de sus.
1. Ne despătimim, adică ne izbăvim de vicii: ură, vrajbă, invidie, nerăbdare, răzbunare, beție, lăcomie, desfrâu, zgârcenie, clevetire,vorbire în deșert etc.
2. Ne despătimim de imaginea păcatelor care persistă încă în minte și simțuri, de care încă trebuie să ne curățim, stăruind în rugăciune.
3. Se ajunge în treapta iluminării — stadiu în care harul dumnezeiesc se face simțit cu putere și rămâne în noi, curățindu-ne de "zgura păcatului", cum zice Sfântul Apostol Pavel: "De asemenea, și Duhul îi vine slăbiciunii noastre într-ajutor; că
nu știm să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul Însuși mijlocește pentru noi cu suspine de negrăit" (Romani 8, 26). Astfel se realizează acea pace duhovnicească (isihie) în întreaga noastră ființă.După exercițiul de rugăciune zilnică, în cursul zilei, ori de câte ori ne vom aduce aminte, vom zice rugăciunea : "Doamne Iisuse". Iar când ne vom ruga, citind rugăciuni și psalmi, să ne pogorâm cu mintea în inimă, ca și inima să se roage. Domnul nostru Iisus Hristos ne zice: "Iată, Eu stau la ușă și bat; de-Mi va auzi cineva glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și El cu Mine"(Apocalipsa 3, 20). Astfel, cel mort cu duhul înviază, cel întinat se
Curățește, iar cel pierdut se mântuiește (Acatistul Sfintei Treimi).Această practică a rugăciunii lui Iisus se recomandă fiecărui creștin care vrea să-și mântuiască sufletul său. Nimeni să nu zică: "Nu încep pentru că eu nu voi putea realiza sută la sută Dumnezeu te va primi și cu șaizeci la sută și cu treizeci la sută și chiar cu mai puțin(Pilda Talanților, Pilda Semănătorului, Pilda cu lucrătorii viei).
(va urma...)

sursa:RUGĂCIUNEA LUI IISUS PENTRU ÎNCEPĂTORI Dialog cu Părintele Arh. Mina Dobzeu

Învățarea "Rugăciunii lui Iisus". Metode

Învățarea "Rugăciunii lui Iisus". Metode
Părintele Cleopa: Cum este mai bine să învățăm "Rugăciunea lui
Iisus", pe respirație sau pe pulsul inimii?
Părintele Mina: Pentru începători, este mai bine să spună "Rugăciunea lui Iisus" legată de respirație. De asemenea, pentru monahii care stau în chilia lor și practică această rugăciune.Când ne aflăm în public, recomand să se spună "Rugăciunea lui Iisus", pe pulsul inimii pentru ca să nu observe ceila]i oameni că ne rugăm și să ne ironizeze. La Sfinții Părinți găsim aceste două tehnici pentru învățarea și practicarea "Rugăciunii lui Iisus". Învățarea"Rugăciunii lui Iisus" pe respirație o recomand pentru începători.Această practică nu poate avea, însă, continuitate. Pentru că noi nu ne limităm numai la această rugăciune, ("Rugăciunea lui Iisus"), ci
facem și pravila, participăm la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe bisericești. În aceste cazuri nu mai putem asocia rugăciunea cu respirația, ci cu simțirea inimii.
De ce zic să asociem rugăciunea de "pulsul inimii"? Pentru că există această mișcare a inimii, iar cei care ajung pe trepte mai înalte ale "Rugăciunii lui Iisus" leagă rugăciunea de pulsul inimii.Recomand ca "Rugăciunea lui Iisus" să fie zisă rar, clar, nuanțat,cu atenție și să ne coborâm cu mintea în inimă zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"Recomand să se facă acest exercițiu al "Rugăciunii lui Iisus"timp de 15 minute zilnic, într-o cameră, în singurătate, stând în genunchi, nu cu fața la pământ, cu mâinile adunate la piept.
Astfel, spunem această rugăciune concentrându-ne la cuvintele ei și ne coborâm cu mintea în inimă. Mintea trebuie să zic\ăcu înțelegere,inima cu afecțiune, iar voința, însușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii în ființa noastră, în care împlinim și asemănarea cu
Dumnezeu.Mintea nu este obișnuită să facă acest lucru. Dar dacă practicăm acest exercițiu zilnic, ne vom obișnui s-o zicem. Tot așa și inima nu-i obișnuită, dar, bătând la ușa inimii, mereu, cu cuvintele rugăciunii, ea se va deschide.
"Rugăciunea lui Iisus" — spusă pe respirație
Prin această metodă spunem "Rugăciunea lui Iisus" coborându-ne în inimă, pe ritmul inspira]iei și al expirației. Respirația (inspirația și expirația — acțiuni fiziologice involuntare) devine măsura în doi timpi în rostirea rugăciunii:
1. "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" și inspirăm;
2. "miluiește-mă pe mine, păcătosul" și expirăm.
Ca durată de timp să o spunem câte 10 -15 minute, iar dac\ăsuntem
mai râvnitori, de două-trei ori pe zi, câte 10 -15 minute.(va urma…)


sursa RUGĂCIUNEA LUI IISUS PENTRU
ÎNCEPĂTORI
Dialog cu Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu