Rugăciunea este înălţarea minţii către Dumnezeu. Este vorba despre o lucrare duhovnicească care se potriveşte minţii omeneşti ca valoare, mai mult decât oricare altă preocupare.
Rugăciunea se naşte din blândeţe, şi din lipsa mâniei. Ea aduce în suflet bucuria şi mulţumirea. Îl apără pe om de goliciunea sufletească şi de tristeţe. Aşa cum pâinea este hrana trupului, iar virtutea hrana sufletului, la fel şi rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Aşa cum vederea este cea mai înaltă dintre toate simţurile, la fel şi rugăciunea este cea mai dumnezeiască şi mai sfântă decât toate virtuţile.
Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, vorbeşte întotdeauna cu EL, aşa cum fac Fiul cu Tatăl, şi-şi întoarce faţa de la orice cugetare pătimaşă. De vreme ce rugăciunea este însoţirea minţii cu Dumnezeu oare în ce stare trebuie să se găsească cineva ca să poată să se apropie de Domnul şi să vorbească cu El, fără mijlocirea altuia, fără să ia seama la alte lucruri ?
Dacă Moise, stăruind se apropia de rugul aprins, nu putea până ce nu-şi punea sandale în picioare, tu care vrei să-l vezi pe Dumnezeu şi să vorbeşti cu El, n-ar trebui să scoţi şi să arunci de la tine orice gând păcătos ?
Războiul deplin între noi şi duhurile necurate nu se întâmplă din nici o altă pricină, decât din cea a rugăciunii duhovniceşti. Pentru că rugăciunea este foarte potrivnică şi stânjenitoare duhurilor necurate, în timp ce nouă, cărora ne aduce mântuirea este plăcută şi folositoare.
Ce vor demonii să lucreze înlăuntrul nostru? Pofta pântecelui înbuibat, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia, ţinerea de minte a răului, şi celelalte patimi, ca prin acestea mintea să nu mai poată să se roage corect. Pentru că atunci când o biruiesc patimile iraţionale, n-o lasă să se mişte raţional. Să nu crezi că ai dobândit virtutea, dacă mai înainte nu te-ai luptat pentru aceasta până la sânge. Pentru că după Apostolul Pavel (Efeseni 6, 11) trebuie să ne împotrivim păcatului pâna la moarte cu osteneală şi sârguinţă.
Cel legat nu poate să alerge, aşa cum nici mintea care slujeşte înrobită vreunei patimi nu face rugăciune adevărată. Pentru că este trasă şi se învârte încoace şi încolo, din pricina gândului pătimaş şi nu poate să rămână netulburată.
Nu vei reuşi să te rogi curat dacă te amesteci în lucrurile materiale, şi te tulburi cu griji necontenite. Pentru că rugăciunea înseamnă izbăvirea de orice grijă.
Dacă vrei să te rogi ai nevoie de Dumnezeu care dăruieşte rugăciunea cea adevărată celui care stăruie necontenit în lupta rugăciunii. Deci, să-L chemi, zicându-i: "Sfinţească-se, numele Tău, vie Împărăţia Ta" (Matei 6, 9). Adică, să vină Duhul Sfânt, şi Unul Născut Fiul Său. Pentru că aceasta ne-a invăţat Hristos, spunându-ne că trebuie să ne închinăm şi să slujim Lui Dumnezeu Tatăl: "prin puterea Duhului care vădeşte Adevărul"(Ioan 4, 24). Întâi de toate, roagă-te să dobândeşti lacrimile, ca să înmoi cu jeluirea slăbiciunea sufletului tău. Şi atunci, lesne, vei mărturisi cu sinceritate înaintea Domnului, păcatele pe care le-ai săvârşit şi vei primi de la Acesta iertare.
Să nu te foloseşti de lacrimi ca să se împlinească orice cerere a ta. Pentru că Domnul se bucură mult când te rogi cu lacrimi! Dacă în rugăciunea ta verşi izvoare de lacrimi, nu te trufi, că eşti, chipurile, mai virtuos decât ceilalţi. Aceasta nu este izbânda ta, ci ajutorul pentru rugăciunea ta de la Domnul, ca să poţi să-ţi mărturiseşti cu râvnă pacatele tale şi să nu cedezi.
Când socoteşti că nu ai nevoie de lacrimi în rugăciunea ta pentru păcatele tale, să cugeţi cât de mult te-ai îndepărtat de Dumnezeu, în timp ce trebuia să fii de multă vreme lângă El, şi atunci vei plânge mai fierbinte. Intr-adevăr, dacă ai ştiinţă despre starea ta, te vei jelui din destul, tânguindu-te pe tine însuţi şi zicând ca şi profetul Isaia: "Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor, cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei" (Vezi Isaia 6,5).
Dacă vrei să te rogi şi să te faci vrednic de laudă să te lepezi de tine în orice moment. Şi dacă suferi mai multe lucruri înfricoşătoare, să te gândeşti la uşurarea pe care o vei afla, când alergi la rugaciune.
Dacă jinduieşti să te rogi aşa cum trebuie să nu-l întristezi pe nici un om. Dimpotrivă, să te rogi pentru cel nedrept. Toate câte le faci împotriva fratelui tău care te-a nedreptăţit, toate îţi vor fi piedică la vremea rugăciunii. Hristos a zis: "Dacă îţi vei aduce darul tău la altar... lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău" (Vezi Matei 5, 24). Pentru că ţinerea de minte a răului, înnebuneşte mintea omului care se roagă, şi întunecă rugăciunile lui. Cei care se roagă dar adună înlăuntrul lor tristeţe şi ţinere de minte a răului, se aseamănă cu oamenii care scot apă dintr-o fântână, şi o pun într-un vas găurit.
Să nu iubeşti multele cuvinte şi slava omenească. Altfel, nu în spate ci înaintea ochilor tăi, demonii îţi vor întinde curse şi se vor bucura cu tine la vremea rugăciunii, căci atunci cu uşurinţă te vor trage şi te vor ademeni, cu gânduri străine.
Dacă vrei să te rogi curat, nu ceda vreunei pretenţii trupeşti, şi nu vei avea la ceasul rugăciunii nici un nor care să te întunece.
Nu ocoli sărăcirea şi mâhnirea, pentru că acestea fac rugăciunea uşoară.
Ia aminte, stai în adevăr înaintea lui Dumnezeu în ceasul rugăciunii! Sau nu cumva eşti biruit de lauda omenească, şi pe aceasta o urmăreşti, făcând rugăciuni multe şi mari? Să nu te rogi ca fariseul, ci ca vameşul, ca să fii îndreptăţit şi tu de Domnul! Lauda rugăciunii nu este cantitatea, ci calitatea. Acest lucru apare clar, din parabola vameşului şi a fariseului, şi din cuvântul Domnului: Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie, vor fi ascultate (Matei 6, 7).
Să nu te rogi doar după rânduielile din afară, ci să-ţi îndemni mintea să simta lucrarea rugăciunii, cu multă frică.
Fie că te rogi singur, fie că te rogi cu fraţii, luptă-te să te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţire. Simţirea rugăciunii înseamnă adunarea minţii cu evlavie, cu cucernicie, cu suspine ascunse, şi cu durerea sufletului, care însoţesc mărturisirea păcatelor noastre.
Şi stai răbdând osteneala, să te rogi cu tărie şi stăruinţă, şi să-ţi întorci faţa de la grijile şi gândurile care îţi vin. Pentru că te tulbură şi te distrag ca să-ţi paralizeze tăria, şi voinţa. Dacă eşti răbdător, te vei ruga întotdeauna cu bucurie.
Luptă-te să-ţi mintea la ceasul rugăciunii, în tăcere şi fără grai. Doar aşa vei putea să te rogi!
Psalmodierea linişteşte patimile si potoleşte pornirile neregulate ale trupului. De aceea să cânţi, cu simţire şi frumos, şi te vei asemăna astfel cu puiul de vultur care zboară spre înălţimi :) .
Dacă n-ai primit încă harisma rugăciunii sau a cântării, cere-o cu stăruinţă şi o vei primi. Diavolul îl invidiază mult pe omul care se roagă şi foloseşte orice viclenie, ca să-i tulbure scopul. Astfel, când demonii văd că este râvnitor, că vrea să se roage cu adevărat, îi amintesc, chipurile, despre câteva lucruri necesare. Peste puţin timp însă îl fac sa le uite, şi îl îndeamnă să le caute. Şi pentru că nu şi le aminteşte, se tulbură şi se întristează. Când se aşează din nou la rugăciune, îi aduc aminte de cele pe care le căuta, ca să-şi întoarcă din nou mintea la acestea şi să piardă cu desăvârşire rodul rugăciunii.
La ceasul rugăciunii, memoria îţi aduce închipuirea vechilor lucruri, sau grijile noi, sau persoana celui care te-a întristat. Deci, păzeşte-ţi bine mintea, ca să nu-ţi pună înainte problemele ei. Şi să te îndemni continuu să conştientizezi înaintea cui te afli, pentru că este foarte firesc pentru minte, să fie atrasă cu uşurinţă de ţinerea de minte a lucrurilor la ceasul rugăciunii.
Atenţia minţii, care se osteneşte să afle rugăciunea, va aduce rugăciunea. Pentru că rugăciunea urmează ca nimic altceva atenţiei. Deci, să ne îngrijim cu râvnă să dobândim luarea-aminte.
Să nu-ţi faci vreo imagine despre Dumnezeu când te rogi, nici să îngădui să apară vreo înfăţişare în mintea ta, ci apropie-te nevăzut, de Dumnezeu Cel nevăzut. Să nu pofteşti să vezi cu ochii trupului tău îngerii, sau puteri, sau pe Hristos; ca să nu se întâmple să-ţi pierzi cu desăvârşire mintea, şi să primeşti astfel lupul în loc de păstor, şi să te închini vrăjmaşilor demoni. Păzeşte-te de cursele demonilor, pentru că apar acolo unde te rogi în linişte şi curat. Deodata îţi apare o înfăţişare ciudată, ca sa te împingă la mândrie, căci acolo vei bănui că se află dumnezeirea, dar Aceasta este nevăzută şi fără formă. Îngrijeşte-te să ai multă smerenie şi bărbăţie, şi nu se va atinge de tine lucrarea demonilor. Şi îngerii, în mod nevăzut, vor alunga departe toată lucrarea lor.
Când atotvicleanul demon foloseşte multe mijloace şi nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puţin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.
Duhul Sfânt, luând parte la neputiinţa noastră, vine la noi, cu toate că suntem necuraţi de patimi şi de păcate. Şi dacă află mintea rugându-se cu sinceritate doar Acestuia, o ia în stăpânire şi pierde toată cearta gândurilor şi cugetelor viclene care-o înconjoară, şi-o îndeamnă la iubirea rugăciunii duhovniceşti.
Ai dorinţă să te rogi? Fă-te mort faţă de cele de pe pământ. Să ai întotdeauna patria în cer, dar nu doar prin cuvinte, ci prin viaţă îngerească şi prin cunoaştere dumnezeiască. Leapădă-te de toate, ca să moşteneşti totul! Dacă eşti teolog adevărat, te vei ruga cu adevărat! Şi dacă te rogi cu adevărat, eşti un adevărat teolog!
Fericită este mintea care la vremea rugăciunii nu plăsmuieşte înlăuntrul ei nici o înfăţişare! Fericită este mintea care se roagă nestingherită şi dobândeşte un timp, mai mult, dorul după Dumnezeu! Fericită este mintea care la vremea rugăciunii, devine nematerială, şi liberă de toate! Fericită este mintea care la vremea rugăciunii, rămâne netulburată de nici un lucru!sursa:blog vestitorul ortodox
