Însemnări
~ Lucrare exegetică de tinerețe a Sfântului Ignatie ~
- „
Singurul lucru într-adevăr frumos este Dumnezeu”. Pentru că de la El vine toată frumusețea creației, fiind Izvorul întregii frumuseți.
- „Nevoințele cele cu bună pricepere [duhovnicească] duc la
smerenie…când sunt lucrate cu scop de pocăință, cu scop de a înfrâna
patimile”.
De unde, consecința logică, cine nu se umple de smerenie și smerenia nu
naște în el multă curăție și înțelepciune, nu are o nevoință curată,
duhovnicească, ci una plină de orgoliu.
- „Nevoitorul are neapărată nevoie de o desăvârșită încredere în sine
[în ceea ce are bun], în neclătinarea voinței sale [din nevoința
smerită], în nepătimirea sa”.
El are nevoie de confirmarea interioară a faptului că este în harul lui
Dumnezeu și trebuie să aibă încrederea nețărmurită în Dumnezeu, că atâta
timp cât va lucra în harul Său cele bune, merge pe calea Lui.
- „ispitele…se îndepărtează [de noi], numai [atunci] când sufletul
părăsește trupul”, numai când noi murim. De aceea ispitele nu sunt
o noutate pentru nevoitorii ortodocși, chiar dacă ei au 15 ani sau 100 de ani.
Despre războiul nopții
~ „întuneric moral”~
- Judecata omenească, subliniază autorul nostru, nu este în stare să judece niciun lucru al lui Dumnezeu.
Se referă la faptul, că omul trupesc nu poate înțelege rațiunea pentru
care Dumnezeu îngăduie o calamitate sau o persoană sau un grup de
persoane, care își fac de cap în detrimentul unei populații vaste.
A se vedea: dictaturile, ororile războaielor, directive politice și sociale antiumane.
- Amintește de o zicere a Sfântului Ioan Scărarul (
Cuvântul 27 din
Scara): „liniștea îi omoară pe cei care n-au ajuns încă la măsurile ei”.
Se referă la retragerea în pustie, înainte de vreme, pentru a te dedica
rugăciunii inimii. Dacă nu ești plin de harul lui Dumnezeu și dacă nu ai
crescut într-atât de mult în vederea lui Dumnezeu, încât să nu mai
dorești altceva, liniștea pustiei te omoară, pentru că nu o poți
suporta.
Te vei plictisi și vei cădea în păcat…pentru că nu ai
conținut interior care să te țină în pustie, în singurătate… Adică nu ai dorul de Dumnezeu, rugăciunea continuă, care să te facă să uiți de toate…
~ „smerenia dracilor” ~
- Dracii încuviințează voia lui Dumnezeu, acceptă că
așa e...dar fac întotdeauna
ceea ce vor ei. Asta e
smerenia dracilor: acceptarea păcatului, dar care nu e urmată de pocăință, ci de o păcătuire și mai mare.
- „
Smerenia propovăduită de cugetarea trupească [adică de un
om care nu s-a înduhovnicit, care nu s-a umplut de harul lui Dumnezeu
prin curățirea sa de patimi], de fățărnicie, de sfințenia deșartă [adică
închipuită] este
o smerenie drăcească”, pentru că e o smerenie
inspirată nu de harul lui Dumnezeu, care nu locuiește în noi, datorită
păcatelor noastre, ci de mintea noastră pătimașă și de inima noastră
care mustește de fariseism, de duplicitate.
Adică vrem să părem
oameni duhovnicești în timp ce noi trăim o viață fariseică, păcătoasă, doar cu
alură de sfințenie.
- „A urma lucrările [nevoințele] cele mai presus de fire ale
Bătrânilor purtători de Duh este cu neputință pentru aceia, care nu au
ajuns la o desăvârșire creștină asemănătoare cu a lor”.
Tocmai de aceea, cel mai adesea, mulți încearcă să imite de la Sfinți numai lucruri
care îi depășesc și sfârșesc, în cele din urmă, prin a renunța la nevoință, pentru că totul li se pare
prea greu. Și aceasta, pentru că nu au început să practice ceva de la Sfinți
pe măsura lor ci, din neștiință, au început cu ceea ce părea
cel mai ușor dar era
foarte greu în subsidiar.
- Amintește spusa Sfântului Macarie către Înger, plină de
recunoaștere de sine: „Cu ce să mă înalț [să mă mândresc], când sufletul
meu, ca o femeie desfrânată, se hrănește din duhoarea gândurilor
necurate, aduse [în inima mea] de draci”?!”.
- Nevoința ortodoxă e o ocupație continuă: „pretutindeni se cere
lupta cu sine, dusă cu răbdare dar, mai ales, cu ajutorul lui Dumnezeu”,
fără de care întreaga noastră atenție e neputincioasă.
~ „necurmata amintire de Dumnezeu”~
- Una e
luminarea lui Dumnezeu, precizează adesea Sfântul Ignatie în scrierile sale, și alta e mentalitatea religioasă născută de către
înfierbântarea sângelui.
Oamenii înșelați de către demoni, plini de orgoliu și de neștiință, au o
asceză în care primează nălucirile minții și o sensibilitate
bolnăvicioasă.
Diferența dintre ei și oamenii duhovnicești, în materie de experiență
duhovnicească și de teologie e imensă, pentru că la aceștia harul lui
Dumnezeu e cel care garantează și susține atât experiența cât și
înțelegerea teologică.
~ Ce spune „gura sufletului tău”? Ce vrea ea să mănânce?! ~
- Amintește și de un cuvânt al Sfântului Maxim Kavsocalivitul despre
încetarea rugăciunii:
„În timpul rugăciunii, când vine harul Sfântului Duh și aprinde mintea
[celui care se roagă], atunci încetează rugăciunea”, pentru că
vederea extatică e
contemplare prin și
întru slava lui Dumnezeu și nu
rugăciune.
- „Virtuțile monahilor și nevoințele lor se deosebesc
în chip radical de nevoințele și virtuțile mirenilor”, precizează Sfântul Ignatie.
Însă, credem noi, și virtuțile monahilor și ale mirenilor sunt
bineplăcute lui Dumnezeu și primite de către El, pentru că Dumnezeu cere
de la noi nevoință după
starea și
înțelegerea noastră.
- Amintește și de faptul că slava deșartă ușurează greutatea
postului. Adică cei care vor să se dea mari că postesc, postesc cu mai
multă tărie, dar postul în sine e gol de har, pentru că e trăit cu mult
orgoliu.
- Amintește de doi Sfinți care s-au nevoit goi: Sfântul Onufrie și Sfântul Serafim Sidonitul.
NOTA
Sfântul Ierarh Ignatie, Părintele nostru, a adormit la
data de 30 aprilie 1867 și a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă
Rusă în anul 1988.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Tâlcuiri la Patericul egiptean, trad. din lb. ru. de Pr. Gheorghe Roșca, în col. Comorile pustiei, vol. 9, Ed. Anastasia, București, 1996, 128 pagini.
(Sursa: teologia pentru azi)