Se afișează postările cu eticheta pr Dimitri Bejan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pr Dimitri Bejan. Afișați toate postările

marți, 13 septembrie 2011

Ultima întâlnire cu părintele Dimitrie Bejan

Mărturisitori - Pr. Dimitrie Bejan



Irina, frumoasa mea de doar doi ani din Bărăgan şi fina părintelui Dumitru Bejan, mi-a comunicat că părintele ar vrea să ne mai vedem o dată înainte de marea despărţire. Aşa se face că, în vara anului 1994, venind pentru scurt timp în România, m-am hotărât să ajung şi la Hârlău, acolo unde părintele Bejan a locuit în ultima parte a vieţii.

Împreună cu Ciprian, aflat la volanul maşinii, am trecut prin Codrii Paşcanilor, localitate intrată în istorie în urma bătăliilor dintre români şi ruşii cotropitori în timpul celui de al doilea război mondial. Ionel ne-a arătat printre altele satul unde s-a născut - Stroieşti - în apropierea Cotnariului.

Ajunşi la Hârlău, întâlnirea cu părintele Mitiţă, cum îi spuneau prietenii, a fost impresionantă.

- Bine-ai venit, americanule!

Lacrimile lui s-au întâlnit cu ale mele şi vorbele ne erau înnecate de dorul atâtor ani cât nu ne văzusem...

Chiar dacă timpul îl mai împovărase, părintele era aşa cum îl ştiam, poate puţin mai încărunţit, poate şi mai multă blândeţe, dar cu aceeaşi aură de sfânt a cărei strălucire nu a pălit nici în temniţele pe unde trecuse şi nici în libertatea pe care abia dacă a putut să o ghicească...

După discuţii îndelungi, parfumate cu Grasă de Cotnari, când prietenii mei au ieşit afară pentru o ţigară, părintele, prinzându-mă de mâini mi-a zis:

- Iartă-mă Grigore! Eu mai am puţin şi voi merge dincolo.

- Iartă-mă şi pe mine părinte, am şoptit, şi ceva trist mi s-a cuibărit în suflet, bănuind că este ultima dată când ne vedem...

La plecare, părintele, micuţ de statură, s-a urcat cu ultimele puteri pe leaţul de jos care susţinea scândurile gardului şi mi-a zis:

- Grigore, am să plec înaintea ta, dar acolo, în faţa porţii Sfântului Petru, n-am să intru până ce nu vei veni şi tu... Auzi, Grigore? Acolo, în faţa porţii, te aştept şi nu intru fără tine!

Şi cu faţa îndreptată înspre azur, părintele parcă ar fi vrut să imprime pe firmamentul ceresc cele spuse de dânsul. Era cu ochii în lacrimi şi, cum privea cerul, l-am zărit pentru câteva clipe odihnindu-se într-un loc plin de verdeaţă, cu adevărat paradisiac, în aşteptarea cuiva, atât de drag lui...

Strângeam subsioară ultima amintire de la părintele, o carte pe care mi-a scris cu sufletul şi cu durerea atâtor amintiri care ne-au unit odinioară pentru totdeauna:

"Lui Grigore Caraza - bun şi încercat prieten, acum american, mai înainte am fost împreună la Zarca etc, bun luptător pentru românime - căruia îi port mare respect pentru suferinţă.

Curat a intrat în puşcărie - luminat a ieşit afară - apoi dus a fost în USA să fie fericit. Şi a trăit viaţă fericită aici, în ţinutul nostru.

Cu cele mai bune gânduri,

D. Bejan preot; 10 septembrie 1994; Hârlău".

M-am îndepărtat de casa părintelui şi vocea lui blândă şi caldă încă îmi mângâia urechile cu şoapte de chemare şi de juruinţă:

- Auzi, Grigore? Acolo în faţa porţii, te aştept şi nu intru fără tine!

***

Timp de un an, cât a mai trăit părintele Bejan, am corespondat cu dânsul şi îmi amintesc de ultima mea scrisoare:

Părinte Mitiţă

E toamnă în New York. Ridic o frunză de pe trotuar, dintr-un parc, şi-n ea văd toamna satului meu, a plaiurilor nemţene, văd toamna patriei mele, văd toamna din "Pădurea Spânzuraţilor" a lui Rebreanu; îl văd pe Svoboda, pe Klapka, pe Apostol Bologa...

E toamnă tristă pe continentul nord-american..."

***

În momentul când a primit-o şi i-a fost citită de Cornelia, nepoata lui, părintele a plâns cu amar mult timp, apoi s-a întors cu faţa către perete...

Doar câteva zile mai târziu, părintele îşi lua rămas bun de la această lume, păşind pe celălalt tărâm...

(Grigore Caraza - Aiud însângerat)- sursa:http://www.fericiticeiprigoniti.net/parintele-dimitrie-bejan

vineri, 25 februarie 2011

Parintele Dimitrie Bejan

Parintele Dimitrie Bejan este unul dintre cei mai cunoscuti preoti marturisitori

din perioada comunista. In fiecare an, in ziua de 19 septembrie, multi crestini se aduna la mormantul parintelui de la Harlau, spre a savarsi Sfanta Liturghie si slujba de Parastas pentru fericita odihna a robul lui Dumnezeu, Dimitrie preotul.
Viata de sfintenie a parintelui reiese si dintr-un scurt cuvant de-al sau cand, intrebat fiind cum priveste in urma, spre greutatile vietii sale, parintele a raspuns: "Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau sa scriu. Cine primeste bucuria ca din mana lui Dumnezeu, crucea vietii se transforma in bucurie. Bucuria mantuirii! Simti o bucurie, mai ales cand suferi pe nedrept."
Parintele Dimitrie Bejan, prin cele ceteva carti scrise, ne-a lasat unele dintre cele mai profunde si cutremuratoare marturii din perioada de trista amintire comunista.
Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)
Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.
Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.
Parintele Dimitrie Bejan
Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.
Cartile ramase de la acesta, "Bucuriile suferintei", "Oranki", "Satul blestemat", "Vifornita cea mare","Simple povestiri" "Hotarul cu cetati" sunt o marturie cutremuratoare a celor petrecute in lagarele prin care a trecut. Parintele povesteste cum, de foame, condamnatii si-au pus pe foc bocancii, spre a-i manca.
"Pe unde ajungeau, rusii ii primeau bine, desi erau foarte saraci. Erau dornici sa vada un preot, il rugau pe parinte sa ii boteze. Mergeau la rau si se botezau in grupuri mari. "in spatele frontului in fiecare duminica se facea slujba, Sfanta Liturghie ori Sfanta Agheasma. Eram dotati cu altar portabil, o masuta cu vasele de slujba, antimis, o paine soldateasca si carti de strana. Odata, la un Pasti, intr-o zi am impartasit un regiment intreg in Basarabia, intr-un sat razesesc. Erau 3.600 de oameni. Toti, cu colonelul in frunte, pana la ultimul soldat." (Parintele Dimitrie Bejan)
Intre anii 1942-1948, parintele a trecut prin mai multe lagare comuniste sovietice. "Mie niciodata nu mi-a fost foame la puscarie. Nu mi-a fost foame nici in lagar. Am plutit pe deasupra acestor greutati din lagar sau puscarie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un invatator care nu se satura niciodata. ii dadeam o jumatate din portia mea si eu ma simteam satul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine sa suplineasca lipsurile astea! si am iesit din puscarie perfect sanatos. si din lagar din Rusia am venit tot perfect sanatos. N-am avut nici o boala. Ne bateau cu ciomege pe toti la rand, ca barbarii. Batai, paduchi, raie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit." (Parintele Dimitrie Bejan)
Parintele Dimitrie Bejan
Intors in tara, in anul 1948, parintele Dimitrie Bejan va fi inchis din nou, de asta data insa "de ai sai". In tara, parintele Dimitrie Bejan a fost inchis mai intai la Jilava, iar mai apoi la Vacaresti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar in cele din urma, la Aiud.
In inchisoarea de la Aiud, parintele a fost coleg de celula cu Parintele Benedict Ghius. Legat de acea perioada, parintele isi va aminti astfel: "Faceam toti rugaciuni comune, agheasma mica, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completa, cu formula ei spusa corect, cu punerea mainilor pe capul penitentului, credeam ca raiul ne este deschis. Eu cred si acum acelasi lucru. Iata, eu aveam impartasanie. O tineam ascunsa in gulerul camasii si, cand ma pregateam, ma impartaseam. Iar daca vreunul dintre detinuti era bolnav sau era pe moarte, il spovedeam si-l impartaseam pe ascuns si asa pleca la Hristos."
Dupa marea eliberarea din anul 1964, parintele Dimitrie Bejan va fi urmarit in continuare de comunisti, spre a-l impiedica sa faca lucrare sfanta, pana in anul 1990. Chiar eliberat din inchisoare, in anul 1964, parintele a avut domiciliu fortat pana la caderea regimului comunist.
Parintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din Ghindaoani. Biserica si curtea acesteia se dovedeau neincapatoare. Datorita faptului ca, in acea vreme, nu era voie a se face propaganda religioasa, iar el predica liber in biserica, un consiliu bisericesc a luat hotararea de a-i ridica dreptul de a sluji. Intre anii 1990-1995, parintele va locui in Harlau, unde i se hotarase domiciliul fortat. Aici, el a spovedit si a intarit pe cei ce i-au trecut pragul casei.
Parintele Dimitrie Bejan adoarme in Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lasand prin testament ca la inmormantarea lui sa nu se predice si nici flori sa nu se arunce, in semn de smerenie.
Parintele Dimitrie Bejan

Parintele Dimitrie Bejan - sfaturi duhovnicesti
Parintilor, cautati in Noul Testament si cititi ultimele capitole de la Matei, Marcu si Luca. Veti vedea ca sunt 12 semne premergatoare venirii Mantuitorului. Iar in ceea ce priveste Apocalipsa, inca nu s-ar putea incumeta cineva sa scrie un comentariu la Apocalipsa pe lume, chiar daca s-ar aduna toti exegetii de pe pamant. Eu am facut o lucrare de doctorat, la Bucuresti, ''Introducere in cartea Apocalipsei'' (100p.) Nu s-a publicat pentru ca avea niste greseli. Am gresit. Inca pana astazi nu s-a alcatuit un comentariu la Apocalipsa. Ipoteze, parintilor. Daca atatia sfinti in 2000 de ani nici n-au indraznit sa incerce sa comenteze Apocalipsa, cum am indraznit noi? Sunt unghiuri de vedere.
Manastirile sunt foarte necesare. Extraordinar de necesare. Daca a salvat cineva crestinismul in Rusia, l-au salvat manastirile si femeile. Femeile nu s-au temut si s-au dus la biserica. Am vazut aceasta la Moscova si prin satele de acolo; la Bucuresti si prin toate bisericile. La noi a fost un comunism mai dulceag, fiecare sat avea preotul lui, chiar sub Ceausescu. N-a fost sat fara preot. Au mai dat afara din calugari, dar au mai si primit, incat manastirile si bisericile, acum in decembrie, aveau preoti, iar manastirile aveau stareti si un nucleu de calugari. Ceea ce nu s-a petrecut in Rusia, unde au fost peste 38.000 de calugari si la ora cand stam de vorba, sunt ceva peste o mie, cu cei primiti in ultimii cinci ani. Acolo, in Manastirea Oranki, unde am stat eu mai mult in Rusia, au fost impuscati intr-o dupa-amiaza, pentru ca n-au acceptat comunismul, 11.000 de preoti si calugari. De doua ori mai mult decat avem noi in toata tara. Noi i-am dezgropat si am gasit un mitropolit neputred. Neputred! Un sfant martir!

Teodor Danalache pe crestinortodox.ro

S-ar putea sa iti placa si...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...