Cuvinte Folositoare Despre Rugaciune - Parintele Sofian Boghiu
Nota: Par. Arhimandrid Sofian Boghiu, staretul Manastirii Antim din Bucuresti, Apostolul Bucurestilor cum mai este numit in randul credinciosilor, este o icoana duhovniceasca cum putine au mai rames in Romania. Figura senina a celui socotit sfant de cei ce l-au cunoscut si il iubesc, de fiicele si fiii sai duhovnicesti, este cunoscuta si in Statele Unite, in deosebi de romanii din Chicago, Cleveland si Detroit. Gasind intr'un numar din anii trecuti ai ''Vestitorului Ortodoxiei'' cuvintele folositoare despre rugaciune rostite de Par. Sofian in aula Facultatii de Drept din Bucuresti in Decembrie 1996, ne grabim a le impartasi cititorilor nostri cu certitudinea ca le vor fi de folos si lor..
Despre programul de rugaciune al unui student
In Atena a fost candva o pereche de studenti care a impresionat foarte mult pe contemporanii lor: Grigorie si Vasile, unul numit ''cel Mare'' iar celalalt ''Teologul.'' Acestia erau fericita pereche de studenti care, pe langa studiile lor, aveau si preocuparile Evangheliei. Si urmau doua drumuri acesti studenti, ne spune Sfantul Grigorie, colegul Sfantului Vasilie, un drum era la scoala si altul la biserica.
Asa ar trebui sa impleteasca viata si studentii nostri de azi, intre studii si rugaciune. Nu stim cum isi pot face programul, insa, pe langa hrana trupeasca pe care vrand-nevrand o cautam si ne-o insusim, avem nevoie de hrana sufleteasca, fara de care murim, desi traim, devenim sterpi, impietriti, uscati, nesimtitori, gelosi, mandri s.a.m.d. Dupa dum spune Mantuitorul: ''Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua.''
Viata aceasta duhovniceasca de rugaciune este o legatura cu Izvorul sfinteniei, al vietii si al intelepciunii si ea ne ajuta sa si invatam bine, sa sfasiem intunecimile de pe mintea si inima noastra care ne fac nesimtitori la cuvintele lui Dumnezeu. Prin rugaciune aceste valuri se indeparteaza, iar daca punem accentul pe apropierea de Dumnezeu, toate celelalte vin aproape de la sine, firesc. Sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni numai cate o zi sau cate o clipa si restul timpului petrecut cu celelalte preocupari, ci fiecare zi cu toate ascultarile ei scolaresti si sociale sa fie marcata de rugaciune. Fara aceasta alternanta viata noastra schioapata si se imbolnaveste.
Calea de urmat in viata: casatorie sau calugarie?
Casatoria este calea normala a vietii. De la inceputurile lumii a fost o pereche de oameni, stramosii nostri Adam si Eva. Ei au avut aceasta porunca de la Dumnezeu sa creasca si sa se inmulteasca fiind randuita astfel familia ca temelie a neamului omenesc si ca izvor al vietii. Prin casatorie omul, barbat si femeie, devine creator inmultind neamul omenesc. E o chemare generala pentru acest mod de viata.
Calugaria este sfat evanghelic si vine la calugarie numai cine are chemare, cine este indemnat din miezul fiintei lui. De aceea e mare deosebire intre un mod si altul de viata, calugarul are o misiune iar familia alta. Viata calugareasca am putea spune, pune accentul pe lumina cand apune soarele; viata familiei are mai mult in vedere latura sociala, adeseori cu grijile si problemele ei priveste mai mult in jos sau pe orizontala, nu are timp sa se uite si in sus.
Cel care vine la manastire mai ales pentru acest tel special, legatura cu Dumnezeu, poate interveni spre a atrage atentia si a lumina mintea si credinta oamenilor spunandu-le ca mai este un rest de viata, nesfarsit insa, si dincolo de viata de aici, sa gandeasca deci dincolo de mormant. Deseori agonisind zi si noapte pentru painea si adapostul de toate zilele uitam ca vom muri intr'o buna zi si ca vom da seama si de orice cuvant desert rostit in viata, ne spune Insusi Mantuitorul. Calugarul si preotul care se casatoreste au datoria de a lumina intunericul din viata noastra de toate zilele.
Ce este rugaciunea fara cuvinte? Dar rugaciunea ca focul de care vorbeste Sf. Ioan Cassian?
Rugaciunea aceasta este rugaciunea inimii, cand se roaga nu numai mintea sau gura ci si inima si se roaga fara cuvinte, ziua si noaptea, cand harul lui Dumnezeu lucreaza asupra noastra in asa masura incat tot launtrul nostru arde ca un foc asemanator sfintei lumini de la Ierusalim sau cu flacara rugului aprins din Sinai. Aceasta lumina nu mistuie materia, ca si focul inimii. El arde si lumineaza asa cum lumineaza Dumnezeu mintea noastra si inima noastra cand dorim ceva dumnezeiesc.
Rugaciunea poate suplini impartasania?
Nu, impartasania are rolul ei si rugaciunea rostul de chemare a acestei mari Taine, Sfantul Trup si Sange al Domnului Iisus. Sfanta Maria Egipteanca, prin rugaciune, fara impartasanie, dupa 47 de ani de sihastrie, in pustiul Iordanului ajunsese ca in rugaciune sa se inalte de la pamant si totusi a avut nevoie de impartasanie. Sfantul Zosima care a gasit-o in pustie si i-a adus Sfintele Taine, a pus pecetea pe inalta ei treapta de rugaciune. Dorinta ei cea mare a fost sa-i aduca Sfanta Impartasanie, ca plinire si desavarsire a rugaciunii.
Atentia la rugaciune
Cand ne rugam cu glas tare, acatiste, canoane, psalmi sau orice alta rugaciune, chiar si rugaciunea lui Iisus, adeseori mintea colinda pe alte coclauri. De aceea este bine sa fim mai concentrati sa facem un efort. Daca nu reusim dintr'o data, putem repeta rugaciunea si sa ne caim pentru aceasta ratacire a mintii si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute pentru a ne aduna mintea in noi insine. Biserica are rugaciuni deosebit de frumoase, dar pentru a avea un folos sporit din ele trebuie sa avem mintea concentrata asupra fiecarui cuvant al lor.
Dar pentru ca mintea rataceste, dupa ce ne rugam suntem aceiasi oameni cum eram si inainte de a ne ruga, nu se intampla nimic inlauntrul nostru. Ma uit in biserica la noi, se fac rugaciuni, Sf. Liturghie - care e cea mai mare rugaciune a Bisericii, se tine un cuvant despre rugaciune sau despre altceva, insa dupa ce a incetat slujba se face harmalaie in biserica. Dovada ca n'a ramas aproape nimic in mintea si inima celor care au ascultat, e ca fiecare vorbeste cu totul altceva decat cuvantul sau rugaciunea spusa.
De aceea e nevoie in rugaciunile noastre spuse cu glas tare sau in taina sa fim concentrati la fiecare cuvant, iar daca nu reusim, sa o repetam de cate ori e nevoie. Despre rugaciunea spusa fara de atentie spune Mantuitorul: ''Ma cinstiti numai cu buzele iar cu inima fiind departe de Mine.'' Scopul rugaciunii, si al rugaciunii lui Iisus in special, este sa ne conduca spre centrul fiintei noastre, spre locul unde Dumnezeu e ascuns in no
Domnul Hristos ne spune ca Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul nostru, la fel si Sfantul Pavel: ''Voi sunteti temple ale Duhului Sfant'' (I Cor. 3, 16). Aici chemam pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe ceilalti sfinti invocati in rugaciune si fara aceasta atentie rugaciunile noastre nu se intorc catre noi ci raman plutind in vazduh, nu ne folosim de ele. E ca si cum ne-am uita intr'o vitrina incarcata cu toate bunatatile, dar intre noi si ele ramane un geam si nu putem pune mana pe ele. Asa si rugaciunile noastre, sunt despartite de noi prin neatentie, ca printr'un obstacol. Sa nu fi
Ce este de facut cand un duhovnic indeamna catre un crestinism social din care este exclusa rugaciunea mintii si latura lui mistica?
Cred ca nu este o viata crestina acea care nu e si mistica in acelasi timp, adica tainica si legata de Dumnezeu. Un crestin adevarat este cel care se impartaseste de Tainele Bisericii, care isi sfinteste viata sa launtrica ''Intra in camara ta si roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns'' (Matei 6, 6). Cum poti sa traiesti si sa te rogi fara sa te gandesti la Acest Tata Ceresc, ca e ascuns undeva si vede starea ta sufleteasca, launtrica?
Cum poti fi lumesc, pamantesc, lipsit de energia sufletului, care daca nu este in noi, aceasta materie foarte perfectionata - trupul - ajunge de nimic, se topeste si-l mananca jivinele? In fiecare dintre noi este un centru tainic prin care sa se indrepte toate relatiile noastre cu aproapele: dragostea, bunatatea, mila, smerenia, bunacuviinta. Toate sunt legate de centrul mistic al fiintei noastre, in care locuieste Dumnezeu prin harul Duhului Sfant.
Si paganii aveau o viata sociala, indreptata insa pe latura orizontala. Mantuitorul ne spune sa cautam ''mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui.'' (Mt. 6, 33). Asa incat nu cred ca este o piedica in viata sociala daca in acelasi timp ai un izvor nesecat de viata prezenta lui Dumnezeu in tine insut
Cum asculta Dumnezeu rugaciunea celor care nu s'au spovedit de ani de zile si care traiesc in pacate mari?
Daca se roaga ca vamesul din Evanghelie, cu umilinta, cu durerea inimii, cerandu-si iertare pentru ticalosiile de pana atunci, Dumnezeu il asculta. Pentru pacatosi S'a intrupat Dumnezeu in istorie. Talharul de pe cruce a spus cateva cuvinte numai si a fost iertat. Despre el spune Fericitul Augustin acest cuvant ''Fericit talhar, toata viata a furat si la urma a furat Raiul.'' Dumnezeu asculta rugaciunea facuta cu cainta, cu regret fata de tot ceea ce a fost rau in viata lui pana atunci, pana in clipa in care s'a gandit ca este Dumnezeu si are si raspundere in viata aceasta pamanteasca
Ispitele in viata duhovniceasca
Exista ispite de-a stanga si de-a dreapta; primele sunt foarte cunoscute: betia, lenevia, desfraul, furtul, razbunarea, mania si altele sunt ispite de-a stanga. Cele din urma, de-a dreapta, sunt exagerari nesanatoase ale faptelor bune. Postul este randuit de Biserica spre a ne folosi in curatia noastra launtrica si trupeasca. Dar el trebuie sa fie nu numai trupesc, ci si sufletesc. Unii pun accent numai pe postul trupesc in asła masura incat tin posturi lungi si seci.
Chiar azi am auzit un lucru foarte interesant: spunea cineva ca a intalnit un grup de persoane care nu mancau branza pentru ca se face cu cheag si de aceea se amesteca si putin sange in branza. Aceasta este o exagerare. Nicaieri in viata duhovniceasca a Sfintilor Parinti nu e o analiza asa de stricta si de falsa in acelasi timp. Deci postul daca nu e facut cu dreapta socoteala ca sa fie cu adevarat de folos, neunit cu bunatatea inimii, cu paza gurii, cu ferirea de a osandi pe altul - lucru foarte vinovat inaintea lui Dumnezeu - nu foloseste, ba chiar vatama. Poti sa te usuci si sa mori de foame dar daca ai rautate impotriva aproapelui tau si-l vorbesti de rau cand el nu e da fata, zadarnic iti este postul. Asemenea fapte facute cu gand bun au rolul de a ne sfinti viata, dar cand sunt exagerate devin caderi de-a dreapta. Gresesti calea prin fapte bune.
De aceea este bine sa cerem de la Dumnezeu intelepciune ca sa ne lumineze calea, sa mergem pe calea aceasta imparateasca, via aurea (calea de aur), spre a nu gresi. Postul sa fie cu intelepciune facut, infranarea sa fie cu adevarat abstinenta, paza simturilor sa fie sincera, la fel si cainta, rugaciunile cat de multe sa fie atente si cu smerenie facute. Atunci toate vor merge bine
Este bine ca un grup de credinciosi, de prieteni sa faca rugaciunile de seara, de dimineata ori alte rugaciuni impreuna fiind?
Rugaciunea facuta in grup este foarte bine primita de Dumnezeu. In momentul in care Sfantul Petru era inchis, undeva intr'o casa crestinii erau adunati si se rugau pentru el. Toti aveau acelasi dor, aceeasi nazuinta, aceasi rugaciune ca Sfantul Petru sa fie scapat de la moarte, fiindca a doua zi trebuia sa fie executat in vazul ierusalimitenilor. Fiindca s'au rugat toti cu acelasi dor, Dumnezeu i-a ascultat. Asa incat, cand se roaga mai multi laolalta, cum se roaga de pilda pe la internate sau camine - unul citeste si ceilalti asculta -, este frumos si bine dar cu o conditie necesara: sa fie toti atenti la cuvintele rugaciunii. Rugaciunea particulara e mai buna, mi se pare mie, pentru ca, atunci cand ma ratacesc cu mintea, cu luarea aminte, ma pot intoarce, o repet si ma caiesc si zabovesc asupra unei vorbe sau parti din rugaciune. Cand sunt mai multi nu pot sa-i opresc pe toti si sa reiau rugaciunea de unde m'am ratacit eu cu mintea. In astfel de cazuri e mai buna rugaciunea particulara
Ce trebuie sa facem atunci cand, in timpul rugaciunilor de seara si de dimineata, suntem obositi sau nu avem disponibilitate sufleteasca?
Daca putem face efortul de a continua rugaciunea atunci cand suntem obositi, sa o continuam. Dar daca nu, Dumnezeu stie starea reala si sincera a vietii noastre. De suntem obositi cu adevarat si mintea ne e rispita sa spunem macar o rugaciune, doua facand si cateva matanii si ne putem odihni. Daca reusim sa ne trezim in timpul noptii, sa continuam aceasta rugaciune. Randuiala pentru rugaciune este sa se faca in mod constient, sa fii atent la ceea ce spui inaintea lui Dumnezeu Care este prezenta continua, ne stie si ne vede in orice clipa. La fel sa fim si noi, prezenti si atenti cand vorbim cu El.
Cum sa intelegem expresia ''singura grabnic ajutatoare'' adresata in rugaciune Maicii Domnului?
Maica Domnului este Maica Mantuitorului Hristos. O mama totdeauna este foarte sensibila fata de copilul sau. Orice i se intampla, e repede miscata. Daca este intr'o cumpana greu fiul ei, ori de s'a purtat mai rau pana atunci, ea degraba se ingrijoreaza si nu stie cum sa-l ajute mai repede sa scape din acel impas. Mama pamanteasca.
Am intalnit din acestea foarte multe in viata mea de preot. Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie. Fiind Iisus pe cruce a spus catre Maica Domnului: ''Femeie, iata fiul tau'' si ucenicului si Apostolului Ioan: ''Iata mama ta!'' Prin aceasta incredintare de catre Mantuitorul in cel mai greu moment al Sau, cand era rastignit, Fecioara Maria devine maica noastra a pamantenilor. Ea si Sfantul Ioan Botezatorul sunt mari mijlocitori inaintea lui Dumnezeu, acesti doi martori ai Mantuitorului avand multa trecere inaintea Lui. Cand ne adresam catre Maica Domnului neavand curajul sa vorbim cu Domnul Hristos din cauza faptelor noastre de rusine, ea mijloceste pentru noi: ''Doamne, Tu care Te-am purtat pe bratele mele, Care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta-l pe acesta care se roaga mie!'' In acatistul Acoperamantului Maicii Domnului este acest loc intr'un icos de acolo unde Maica Domnului se roaga Mantuitorului spunand: ''Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu intru ajutor ...''
Cu adevarat rugaciunea Maicii e primita de Fiul sau, caci El e Dumnezeu, plin de dragoste. Sa va spun o mica istorioara, din inchisoare: Cuiva care a fost inchis si a stat douazeci de ani in temnita, unui tanar, imbatranit acolo intr'o ancheta extraordinar de grea i s'a terminat rabdarea. Si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc prin care sa-si curme viata. Dar cugetand el acestea si-a adus aminte ca, afara cand era, bunica ii spunea sa se roage Maicii Domnului pe vreme de necaz mare. Spunea el: ''Catre Mantuitorul n'aveam curaj sa ma rog, din cauza greselilor mele, dar catre Maica Domnului care a fost si ea pamanteana ca si noi m'am rugat.'' Scurt, o rugaciune la disperare: ''Maica a Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici. Ajuta-ma!'' Se ruga in celula si peste cateva clipe vede intrand, prin usa inalta a incaperii, o faptura in alb cu un prunc in brate: ''M'ai chemat am sa te ajut. Fii in pace'' si a plecat mai departe. Dupa aceea pe tanar l-au chemat la ancheta si l-au mutat in alt loc, insa toata perioada de inchisoare pe care-a mai facut-o a fost o viata foarte linistita in sufletul lui desi suferintele din afara erau destul de grele. Maica Domnului l-a ajutat imediat dupa rugaciunea sa. Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o, el mi-a spus-o. Si in inchisoare ne se minte, spune fiecare ce are curat in inima lui
Asa poate fi Maica Domnului grabnic ajutatoare. Insa rugaciunea sa fie cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea si increderea, la disperare facuta. Uneori rugaciunea se implineste atunci, nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi. E nevoie de rugaciuni lungi ca sa ne potolim si sa ne adunam noi, sa ne putem concentra catre Dumnezeu. Dar in momentele acestea grele, pe loc, atunci, ti se raspunde.
(Din ''Vestitorul Ortodoxiei'' Nr. 172, 1997)
