Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii ( Despre atotstiinta si mila lui Dumnezeu )
O adancul bogatiei si intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui!
(Romani 11, 33)
Iubiti credinciosi,
Una din insusirile cele nemarginite ale lui Dumnezeu este atotstiinta Sa, prin care toate le stie si de toate poarta grija. Aceasta stiinta atotcuprinzatoare nimiceste stiinta si intelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).
In Sfanta Evanghelie de astazi se spune ca iudeii, vazand pe Mantuitorul intrat in casa lui Zaheu, mai marele vamesilor din Ierihon, s-au aprins de manie asupra Domnului si carteau ca a intrat sa gazduiasca la un pacatos (Luca 19, 7). Si aceasta o faceau fiindca socoteau pacatosi pe toti vamesii care adunau impozitele imparatesti si faceau multe nedreptati in slujba lor. Iar Preabunul nostru Mantuitor, stiutorul inimilor si cunoscatorul gandurilor, nu lua aminte la rautatea lor, ci cunoscand de departe credinta cea mare a lui Zaheu si asezarea cea buna a sufletului sau, vazandu-l urcat intr-un dud ca sa poata a-L vedea, a zis catre el: Zahee, grabeste-te de te pogoara, ca astazi, mi se cade sa fiu in casa ta (Luca 19, 5).
In multe parti ale Sfintei Scripturi si in multe parti ale zidirii Sale, se arata stiinta cea fara de margine a Atotputernicului si Preainteleptului Dumnezeu. Asa vedem ca Mantuitorul, cunoscand asezarea cea buna a sufletului femeii samarinence, a venit ostenit de cale si statea la putul lui Iacov. In acel timp a venit si femeia samarineanca sa scoata apa si prin cuvintele Lui cele dumnezeiesti, a fost vanat sufletul ei la credinta in Hristos si prin ea s-a vestit Evanghelia la toata cetatea Samariei (Ioan 4, 5). Altadata venind Mantuitorul in Capernaum cu ucenicii Sai, in acel timp au venit si cei ce stringeau dajdia pentru templu si au intrebat pe Apostoli, zicand: Invatatorul vostru nu plateste darea? (Matei 17, 24)
Auzind Mantuitorul, a zis lui Petru: Mergind la mare arunca undita ta si la pestele care se va prinde intai, deschizindu-i gura vei gasi un statir (ban de argint). Ia banul si da-l lor pentru Mine si pentru tine (Matei 17, 27). Cine nu poate intelege de aici cat de nemarginita este intelepciunea lui Dumnezeu, ca si cele ce sunt in pantecele pestilor de fata sunt inaintea Lui.
Dumnezeu care stie gndurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), cautnd spre credinta si ravna cea mare a lui Zaheu, care dorea sa-l vada pe Domnul, indata il cheama zicand: Zahee, grabeste-te de te coboara, ca astazi in casa ta Mi se cade sa fiu (Luca 19, 5). Dar ce a facut Zaheu cand Mantuitorul a venit in casa lui? Stiind ca este socotit de toti om pacatos si vazand pe multi invidiosi ca Domnul a intrat la el sa gazduiasca, socotindu-se dator si nevrednic inaintea Lui pentru pacatele sale, a zis catre Mantuitorul: Doamne, iata, jumatate din averea mea o dau saracilor si de am napastuit pe cineva cu ceva intorc impatrit (Luca 19, 8).
Vedeti osardia cea mare a lui Zaheu de indreptare? Vedeti ce face o inima care iubeste pe Dumnezeu, cand vine intru cunostinta pacatelor sale? Vedeti cum se fagaduieste sa plateasca datoriile celor pe care i-a nedreptatit, spre a cistiga mila si indurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a acuzat in fata Mintuitorului de nedreptatile ce le facuse, dar stralucind in inima sa lumina harului lui Dumnezeu, el singur s-a judecat pe sine vinovat si dator si asa fagaduieste ca sa dea jumatate din averea sa la saraci si daca a nedreptatit pe cineva cu ceva sa intoarca de patru ori mai mult.
Mustrarea constiintei i s-a facut lui Zaheu aspru judecator, spre a hotari singur acest mijloc de indreptare in fata Preainduratului nostru Mantuitor. Aceasta hotarare a lui de indreptare a fost primita de stiutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfa deja facuta pentru pacatele sale si ca o arvuna a mantuirii sufletului sau. De aceea a auzit de la Domnul: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si acesta este fiul lui Avraam (Luca 19, 9).
O, fericite Zahee, cata mila si indurare ai castigat de la Dumnezeu prin ravna ta cea mare ce ai avut-o pentru indreptarea ta si iertarea pacatelor tale, caci nu numai mantuirea casei tale ai cistigat, ci si fiu a lui Avraam te-ai facut, mai inainte de a face faptele lui Avraam! Ci numai hotarand din toata inima ta ca te vei face milostiv si drept, urmand lui Avraam cu credinta si fagaduinta, si Dumnezeu a primit pocainta ta, caci cercatorul inimilor fiind de fata la a ta marturisire din inima, ti-a socotit tie ca o implinire desavarsita a datoriilor tale si fiul lui Avraam te-a numit pe tine.
Iubiti credinciosi,
La Dumnezeu nu exista nici nestiinta, nici neputinta. El pururea priveste in inimile tuturor oamenilor dupa marturia care zice: Tu singur stii inima tuturor fiilor omenesti (III Regi 8, 39). Acest adevar il arata Dumnezeu si la alegerea lui David ca imparat al lui Israel, cind zice catre Samuel: Sa nu te uiti la chipul lui Saul nici la marimea lui, pentru ca l-am lepadat pe el, ca Dumnezeu nu vede cum vede omul; ca omul se uita la fata, iar Dumnezeu se uita in inima (I Regi 16, 7). Preabunul, Preamilostivul si Atotstiutorul nostru Mantuitor a cautat de departe spre inima lui Zaheu si vazand in inima lui dragoste mare, credinta, evlavie si ravna pentru poruncile lui Dumnezeu, a facut mantuirea casei lui si pe el l-a numit fiul lui Avraam. Iar ca sa arate celor zavistnici care carteau ca Domnul "a intrat sa gazduiasca in casa unui om pacatos", i-a incredintat ca El nu a venit in lume sa caute pe cei drepti, ci pe cei pacatosi. De aceea a zis: Ca a venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Luca 19, 10). Dumnezeiasca Scriptura zice: Ca de mila Domnului este plin tot pamantul si indurarile Lui sunt peste toate lucrurile Lui (Psalm 32, 5).
Stiinta cea atotcuprinzatoare si fara de margine a lui Dumnezeu priveste spre toate inimile oamenilor si daca vede o inima infranta si zdrobita pentru ceea ce a gresit inaintea Lui nu o pedepseste (Psalm 50, 18), ci cu mila si cu darul Sau o lumineaza si o pavatuieste la calea mantuirii. Daca bunatatea si mila lui Dumnezeu nu ar cauta spre cei gresiti si smeriti cu inima care sunt gata sa se intoarca spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea sa se mantuiasca, deoarece, dupa marturia Sfintei Scripturi Toti multe gresim (Iacob 3, 2) si Nimeni nu este bun fara numai Dumnezeu (Marcu 10, 18). Caci daca intru faradelegi ne-am zamislit si intru pacate ne-am nascut, apoi cine, fara Sfantul Botez si fara mila lui Dumnezeu, poate a zice ca nu are pacat sau nu are nevoie de pocainta? Stim iarasi din Dumnezeiasca Scriptura ca Dumnezeu celor mandri la sta impotriva, iar celor smeriti le da har (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos stia cu adevarat pacatele lui Zaheu vamesul, dar a vazut si marea lui smerenie si ravna pentru pocainta. De aceea a venit sa gazduiasca in casa sa si l-a invrednicit de iertarea pacatelor.
Iubiti credinciosi,
Pocainta casei lui Zaheu din Sfanta Evanghelie de astazi este un exemplu viu de intoarcere la Hristos pentru familia crestina din zilele noastre, pentru noi toti care suntem fii ai lui Dumnezeu dupa har si oameni pacatosi dupa fapte. Daca n-ar fi mila lui Dumnezeu si pocainta prin care suntem miluiti si iertati, nimeni dintre crestini nu ar putea fi mantuiti. Dumnezeu care ne-a creat ne ofera in dar mila si dragostea Lui de Tata, iar noi ca fii trebuie sa-i oferim pocainta noastra, smerenia noastra, lacrimile noastre de cainta, spovedania si parasirea pacatelor.
Dumnezeu este atotstiutor si cunoscator al inimilor noastre. El ne stie inainte de a ne naste. El cunoaste si vede cugetele mintii si inimii fiecaruia dintre noi. De la Botez si pana in clipa mortii, ingerii nostri pazitori scriu faptele si gandurile noastre bune si rele. Ei ne numara pasii pe care-i facem la biserica, la pocainta, la cercetarea bolnavilor sau la savarsirea faptelor rele. Iar in ceasul mortii, ingerii nostri pazitori ne insotesc, impreuna cu faptele noastre bune si rele, pana la scaunul judecatii, in fata Dreptului judecator, Iisus Hristos. Daca in timpul vietii noastre ne-am spovedit pacatele la preoti, daca le-am parasit si am facut canon pentru ele, la judecata nu vom mai fi intrebati si osanditi pentru pacatele marturisite si ispasite. Iar daca vom muri nepocaiti, adica nespovediti si in grele pacate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?
Pocainta vamesului Zaheu este un model de pocainta pentru toti crestinii si este singura cale de indreptare si impacare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Sa cugetam impreuna cu Zaheu vamesul. Era cel mai lacom si mai zgircit dintre iudei, ca asuprea pe saraci si pe vaduve, punea dari mari, lua o parte din bani pentru el, nu facea deloc milostenie si nu voia sa se pocaiasca. Dar ce a facut? Fiind mustrat de constiinta pentru pacatele sale, cauta un povatuitor, o calauza, un salvator al sufletului sau, ca sa-i arate calea spre Dumnezeu. Si cind a auzit ca vine Iisus Hristos in Ierihon, cauta cu mare credinta sa-L vada macar de departe. Si fiind mic de statura s-a urcat intr-un copac.
De acolo de sus el privea spre Hristos Mantuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu privea spre el de jos. Si cunoscand ca se caieste din inima de pacatele lui si doreste sa se mantuiasca l-a chemat la Sine: Zahee, grabeste-te de te coboara jos, caci astazi trebuie sa raman in casa ta! Deci indata a coborat si L-a primit pe Domnul in casa lui. Ce mare bucurie avea ca a intrat Dumnezeu-Mantuitorul in casa unde isi adunase atatea averi furate de la saraci si vaduve! Dar il mustra constiinta pentru pacatele facute si de aceea, silit de constiinta, a inceput sa-si marturiseasca singur pacatele si sa-si ia de buna voie aspru canon: Iata jumatate din averea mea o dau saracilor si de am nedreptatit pe cineva cu ceva, intorc impatrit!
Vedeti ce a facut Zaheu vamesul? Intai L-a cautat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit cu bucurie in casa sa. Apoi si-a marturisit pacatele de buna voie. Apoi si-a luat singur canon de pocainta pentru cele facute si la urma Mantuitorul l-a dezlegat de pacate prin cuvintele: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam! (Luca 19, 9).
Asa trebuie sa facem si noi, fratii mei. Fiecare dintre noi semanam oarecum cu Zaheu, pentru ca toti suntem biruiti de lacomie, de zgarcenie, de rautate, de nepasare, de nepocainta. Inca si casele noastre seamana cu casa lui Zaheu, pentru ca in ele, ca si in noi, stapaneste mindria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru desfranare, pentru betie, pentru cele trecatoare. De aceea sunt si atatea boli, certuri si dezbinari in familiile crestinilor, pentru ca putini mai sunt care cauta din inima pe Dumnezeu si doresc cu adevarat mantuirea sufletului. Poate niciodata n-a fost familia crestina mai slabita si robita de pacate ca acum.
Dar Dumnezeu, care stie toate si priveste in inimile noastre, are intotdeauna mila de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine inaintea noastra sa ne cheme la pocainta si doreste sa intre in casa sufletului nostru.
Hristos vine la noi mai ales prin rugaciune, prin milostenie, prin pocainta. El vine la noi prin Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie, care se sfinteste si se da celor vrednici in timpul Sfintei Liturghii.
Daca ne vom stradui sa mergem cat mai regulat la biserica, daca ne vom plange pacatele si le vom marturisi la preot, daca vom face canonul randuit si vom primi cu evlavie Trupul si Singele Domnului atunci Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu si El Insusi va veni la noi si ne va zice: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, ca si acesta este fiul lui Dumnezeu dupa dar. Amin.
Parintele Ilie Cleopa
